Examenul trece. Întrebarea rămâne.

"Dacă semaforul în funcţiune se află instalat pe partea cealaltă a intersecţiei, conducătorul de autovehicul:". Şi aici începe răspunsul corect. "Este obligat să respecte semnificaţia semnalelor luminoase ale acestuia, dacă un alt semafor instalat la intrarea în intersecţie are în funcţiune un semnal similar". Citind aceasta pentru examenul de redobândire a carnetului mi-am zis: iată întrebarea. Am recitit-o şi am tras altă concluzie: băi, şi totuşi există. Apoi încă o dată am citit-o. Altă concluzie: a fi, sau a nu fi. Aflat la capătul răbdării, am mai citit o dată. Şi n-am mai avut concluzie. Este ca şi când ai fi la Piaţa Victoriei şi un poliţist ar avea o mână ridicată la Piaţa Unirii. Respecţi sau nu respecţi indicaţia. Răspunsul poate fi numai unul. Da. Dacă ai şi tu un poliţist în faţă care face ce face şi ăla de la Unirii. Aplauze. 13 din 15. Să mă lase iar ăştia să conduc. După ce m-a buşit tramvaiul. Ceea ce a fost inadmisibil. Să mă las buşit de un tramvai. Examenul trece. Întrebarea rămâne.

Naaisss

Mircea Badea: "Nu poţi minţii dincolo de limitele minciunii însăşi. Pentru ca o minciună să rămână minciună trebuie să fii puţin preocupat să-i dai o aparenţă de adevăr" .

S-au mai liniştit

Anii încep să se schimbe din ce în ce mai dezolant. La televizor zic. Telecomanda nu mai face faţă poveştii. Revelionul, am înţeles că a fost prezentat de Vali Vijelie pe toate posturile. Cam ce an poate fi ălă în care intrii cu Vali Vijelie? Antena 1 se laudă că a câştigat bătălia ratingurilor de revelion. Nu victoria e memorabilă aici. Faptul că te lauzi cu ea mi se pare decisiv. Să ai aceeaşi manelişti ca pe toate celălalte posturi şi să fii dat pe spate de succes că s-au uitat oamenii la Vali Vijelie la tine şi nu la Vali Vijelie în altă parte. Asta e cu adevărat reuşita. Povestea avea să fie completă când Dan Negru a intrat în direct la "Observator". A povestit pe un ton emoţionant reuşita. "Revelionul este Champions League-ul televiziunilor. Posturile tv acolo îşi aruncă toate vedetele. Noi am câştigat". Pe tv, în timpul emoţionantului discurs, erau difuzate imagini din victoriosul revelion. Erau Guţă, Vijeşie şi Bursuc mă. Vedetele Antenei 1. La 20 de zile distanţă, băieţii cu muzică tristă de petrecere veselă, s-au mai liniştit.

Punct şi de la capăt

Am schimbat revista.Am reînceput interviurile. Am trecut de la Story la Confidential. Am început ca de obicei cu Andrei Gheorghe. O dată că aşa e tradiţia :). Şi apoi că aşa mi-a venit. Am simţit că trebuie să-i iau apărarea. Şi bine am făcut. În februarie urmează Dan Diaconescu. Demult îl aşteptam "ca şi când". L-am măcelărit :). O să scriu despre ce-am văzut acolo. Concluzia e că am trecut la Confidential şi că ultimul interviu pentru Story avea să fie cel cu Tudor Chirilă. Adică ăsta.... "Poliţiştii te trag pe dreapta, în timp ce te saturi de patul de-acasă şi îţi doreşti să te trezeşti din somn într-un pat de femeie frumoasă, pe o stradă desenată de-un copil. Ajungi la birou unde ai un şef idiot, care nu înţelege că tu trebuie să-noţi. Te întorci din ce în ce mai bărbat şi uiţi că ai avut 18 ani, erai nebun, iubeai şi n-aveai bani. Povestea merge mai departe, ca vântul din Vama Veche iar trenul accelerat Bucureşti – Mangalia, pleacă-n 5 minute de la linia 5. De ce cântăm noi acest cântec? Americanii-s de vină. Binele şi răul se joacă-n jurul tău, te întrebi de ce lumea te vrea cum nu te poate avea şi zâmbeşti. Vara asta ai să te-ndrăgosteşti. Asta am învăţat până acum de la Tudor Chirilă. Interviul ăsta este pentru cei care cred că dragostea va mai schimba ceva. Este despre Tudor Chirilă. Deci despre mare. Aşadar... interviul !!! Click !!!

Eşti celebru sau nu?
Nu eu decid asupra stării mele de celebritate.

Am mers în spatele tău mai devreme şi toţi care treceau pe lângă tine întorceau capul.
Puştime poate. Nu e relevantă plimbarea de azi.

Doamna de la Sala Palatului unde voi repetaţi şi eu te-am aşteptat mi-a zis că eşti de treabă.
S-a pus în discuţie că n-aş fi de treabă?! Nu ştiu ce impresie las. Eu chiar sunt de treabă. Sau vreau să cred că sunt de treabă.

Eşti arogant?
Depinde din ce parte priveşti. Nu sunt foarte sociabil. Asta poate să treacă drept aroganţă. Nu sunt arogant. Şi dacă aş fi arogant nu ar fi un păcat incredibil de mare.



Te-am sesizat des ca pe un individ talentat. Ai avut nevoie vreodată de mai mult talent?
Tot timpul e nevoie de mai mult. Sergey Bubka probabil a vrut să sară şi peste 6.06. Îşi tot ridica ştacheta. A sărit 6.16 până la urmă. E bine totuşi să-ţi echilibrezi pornirile. Poţi pica în plasa nemulţumirii de sine. Poţi ajunge un veşnic nemulţumit care nu se mai bucură la depăşirea unui obstacol, ci la întrevederea celuilalt. Adică e important după ce ai depăşit un obstacol să te bucuri că l-ai depăşit. Nu să-l vezi pe următorul. Trebuie să întorci capul şi să zici, “i-auite bă ce-am sărit”.

Să zâmbeşti.
Trebuie să te bucuri. Eu uit. Să zicem însă, că în perioada asta experimentez bucuria lucrurilor pe care le realizez.

Mergi relaxat. Pari mulţumit. Eşti?
Învăţ să fiu mulţumit de lucrurile simple. Că suntem sănătoşi de pildă. Sănătos visezi mai bine decât bolnav. În ultima vreme, în jurul meu s-au întâmplat mai multe nenorociri care au înseamnat boală sau moarte. Nu m-au afectat pe mine direct, sau pe familia mea, ci pe oameni foarte dragi mie. Am realizat că trebuie să te bucuri de ce ai. Nu de ce nu ai. Aşa mi-a zis mie cineva. Eu am destul de multe. Trebuie să învăţ să mă şi bucur de ele.

Poate reuşita ta cea mai mare e că există şanse ca peste 50 de ani cineva, în drum spre mare, să asculte “Vara asta”. Sau “Vama Veche”.
Să dea Dumnezeu să fie atât de perene cât le dai. 50 de ani... e mult. E şi visul meu să fac lucruri durabile. Permanenţa şi durabilitatea şi-au schimbat definiţia în ultima vreme. Lucrurile sunt mai perisabile. Arhitecţii sunt mai fericiţi. Constriesc o casă despre care ştiu sigur că va rezista. Noi ne jucăm cu lucruri efemere. Să dea Dumnezeu ca peste 50 de ani cineva să asculte “Vara asta”. Ar fi frumos. Dar cu ce mă încălzeşte pe mine asta? E important să le asculţi acum.

E şansa pe care ţi-o dă muzica. Jurnalismul nu ţi-o dă.
Da. Să rămâi. Pink Floyd ştiu sigur c-o să rămână. Voi, jurnaliştii, sunteţi fluturi de-o zi.



Nu sunt jurnalist. Sunt intervievator. Tatăl tău a fost singurul jurnalist despre care am văzut că lumea îşi aduce aminte.
Tata a lăsat şi 29 de cărţi. Noi încercăm să-i ducem numele mai departe din dorinţa de a-l ţine în viaţă. Eu zic că tata a fost mai mult decât un jurnalist. Asta o spun şi colegii lui. Deci un norocos.

Te-ai săturat să te saturi de patul tău de-acasă?
Ce melodie veche. M-am săturat de patul meu de-acasă. Da. Mă întrebi dacă mai am dor de ducă!?

Pe de-o parte. Pe de alta mă refer şi la muzica veche.
Dacă te referi la muzică nu m-am săturat. Îmi place să cânt melodiile vechi. Dar îmi place şi mai mult să le cânt pe cele noi. E o lege firească, pentru că eşti ceea ce evoluezi.

Şi dacă ne referim la patul de-acasă?
Îmi e din ce în ce mai drag de patul de-acasă. Sunt foarte obosit în perioada asta şi am nevoie de liniştea de-acolo. Şi mi-e dor de mare. Mie întotdeauna o să-mi fie dor să mă urc în maşină şi să plec la mare. Da’ nu de marea în care să mă urc pe mese după o noapte de băut mi-e dor. Mi-e dor de marea în care să stau şi să mă uit. Sau de marea în care să înnot 2 km, cum am făcut anul trecut. Anul trecut am înnotat atât de mult, că m-am speriat de liniştea din larg. Acolo mi-am dat seama că sunt fericit. De asta mă duc. La mare realizez că sunt fericit.



Octavian Paler povestea că marea îi dă senzaţia prezentului. Dar că şi ea îi uită pe cei care au avut naivitate să creadă că măcar acolo nu există decât prezent.
Da. E frumos spus. Am un vers pe albumul pe care l-am lansat, “marea îmi dă mereu înapoi, tot ce oamenii îmi iau”. Asta cu toată monotonia ei. Că până la urmă ce e? O întindere nesfârşită de apă. Şi o plajă. Munţii sunt diverşi. Nu sunt un om al muntelui, deşi apreciez valorile pe care muntele le sădeşte-n om. E un formator de caractere. Muntele formează omul şi marea formează sufletul.

Mihai Dobrovolschi zicea la un moment dat că muntele te smereşte. Că te face să priveşti în sus.
Asta spunea Dobrovolschi. Alţii spun că muntele te provoacă. Nu m-a dominat niciodată muntele. Marea te reduce la tăcere.

Care e ziua ta de vară?
Cea mai tare zi?

Nu. Aveai versul acela în “Epilog”. Că dragostea o înveţi într-o zi de vară.
“Asta singur într-o zi de vară o vei afla”. E frumoasă întrebarea. E ziua din curte de la 2 Mai. Cu o brânză, cu roşii. Cu hamsii. Cu o salată de vinete. Cu copii care se jocă-n curte. Cu o baie-n marea de lună august. Aia e. Ziua în care înveţi dragostea poate fi oricând. Da’ trebuie să fie vara. Încă n-a venit vara. Şi anul ăsta n-a fost puf de luna mai.

A fost.
Nu e… trebuie să fie mult.



Ai trecut de la Vama Veche la Vama. Ce-ai pierdut?
Nişte prieteni. Sau poate nu mi-au fost, dacă i-am pierdut. Aici nu ştiu să răspund. Atât.

Atât?
Da. E foarte mult. Cam ce pierzi într-un divorţ. O nevastă.

“Urâtă şi cam proastă”.
Nu ştiu. N-am avut parte încă. Sper să mă ferească Dumnezeu.

Ce-ai câştigat că ai trecut la Vama?
Nişte profesionişti. Mă tem de a mai face definiţii despre prietenie. Mi-am reconsiderat lucrurile. Prietenii îi număr pe degetele de la o mână acum. Cred că Eugen e prietenul meu. E importantă chestia asta. Şi mai cred că e un colectiv în care există respect. S-ar putea ca cele care sunt în acest colectiv să nască o prietenie mai puternică. Vama Veche s-a născut ca-n visul unei nopţi de vară. Ca-n Shakespeare. Hai.



Cu Vama Veche a fost mai romantic.
Acum sunt nişte oameni cu alt tip de responsabilităţi. Deci s-a câştigat profesionalism. Şi o viziune unitară asupra muzicii. Deşi, suntem şi aici în conflicte mari... din punct de vedere tematic.

Care a fost cel mai mare număr de oameni care te-au aplaudat?
15000. Poate 20000.

Ai avut şansa sportivilor. Eu privesc cu invidie.
E un sentiment, când se întâmplă. E diferenţa de la muzică la teatru. La teatru te aplaudă o sală de 400 de oameni. E un alt tip de aplauze. Aici într-adevăr, poţi s-o iei razna.

Ai luat-o vreodată? Ai mai luat-o.
Am avut nişte derapaje, da’ le-am controlat repede. N-ai cum să n-ai. Mi-am învăţat repede lecţiile. Am un prieten jucător de bursă şi câştigător, în general. Spune, “nu mă sinucid când pierd, nu deschid şampania când câştig”. Sunt mai pregătit acum să mă aplaude 15000 de oameni decât atunci.




Actor bun eşti?
Nu mă întreba pe mine.

De la tine mă interesează să ştiu.
Sunt actor foarte bun. Da’ dacă tu vei scrie întrebarea asta cu răspunsul “sunt un actor foarte bun”, va fi tendenţios. Trebuie să spui că n-am vrut să răspund în primă fază, pentru că nu eu trebuie să dau răspunsul ăsta. Adică ai grijă cum scrii. Din răspunsurile astea reiese aroganţa.

Ce certitudini ai până acum Tudor?
Am multe. Una dintre ele e că nu putem controla nimic. Şi că suntem extrem de fragili.

E o melodie asta. How fragile we are.
Da. A lui Sting. Numai că eu am experimentat chestia asta şi m-am uitat în jur. Este superb cum o rasă cu o asemenea fragilitate poate să construiască lucruri atât de mari. Ceea ce n-a înţeles omenirea nici până acum, e că piramidele alea s-au construit când ei s-au unit. Suntem atât de fragili singuri şi atât de puternici uniţi. Asta e o certitudine, că suntem fragili. Altă certitudine pentru mine este existenţa lui Dumnezeu. Sunt prea multe lucruri care ar putea fi lăsate la voia întâmplării. Nu e întâmplător. Cam asta.

Felicitări.
Pentru ce?

În general.
Mulţumesc. Sperăm să ne iasă bine. Asta nu e o certitudine. O certitudine e că discul ăsta îmi place mie şi atunci este un disc bun. Să scrii şi că l-am lansat pe vamamusic.ro".

O degringoladă totală

Românii şi România

Nici românii n-o plac. Nici România nu-i place. Românii şi România au o relaţie stângace. Se compromit reciproc. Românii îşi exagerează personalităţile după moarte şi le omoară constant în timpul vieţii. Le place să conteste. Contestaţia te valorizează. Nu e bine să-ţi placă. Pari ieftin. Românii îşi omoară personalităţile în timpul vieţii. Le găsesc ei ceva. Lucrează pe sistemul "hai bă că şi ăsta...". Florin Piersic e actorul. E cel mai bun. L-am aplaudat sincer. E un individ care mi-a făcut inima să bată mişto. Am făcut o dată un interviu cu el. Are ceva ce n-am mai întâlnit la nimeni. O naivitate teribilă. E individul care vrea glorie. Băi eu altul mai autentic în asta n-am întâlnit. Nu vrea bani. Vrea aplauze. Pe mine oamenii ăştia mă lasă cu gura căscată. Zic la plural că poate or mai fi. Eu n-am mai cunoscut. Lupta cu anonimatul. Am întâlnit în presă o grămadă de pămpălăi. Indivizi şi individe care s-ar descurca binişor în meseria de vânzător de ziare. Soarta îi aduce în redacţii. Băiatul ăla care i-a găsit el ceva lui Florin Piersic. Lupta cu anonimatul e uneori jenantă.

Video killed the radiostars

La radio de regulă nu înţeleg playlistul. Din câte melodii sunt pe lume mi se pare jenant s-o dai tot p-aia într-un interval de 2 ore. Şi vin şi-ţi explică. E heavy rotation. Că e hit music station. Că oamenii nu ascultă radio întruna. Când deschid vor să audă hitul. Asta îmi răspund oamenii de radio. Băi tată. Da' lumea se mai schimbă. Îţi place o melodie. N-aştepţi s-o prinzi la radio. O iei naibii de pe net. O asculţi acasă. O auzi în cafenele. Apoi prin cluburi. "Cuando tomes tu café toma tu café". Să ţi-o mai pui şi sonerie la telefon. S-o mai auzi şi la radio. Şi cam asta ar fi. Aşa ajung oamenii de se cretinizează. Şi sună după 12 noaptea la Iliuţă să le spună care e treaba. Îmi place muzica pe One Fm. Are un ritm mişto. Şi dau să ascult într-o zi pe la 6 şi ceva. Cristi Niţu şi Dana Nicula. Ăştia erau dj-ii. Le-am reţinut numele că le repetau întruna. Ăştia sunt dj cărora le place să se asculte în căşti la radio. Nu zic nimic. Se întreabă întruna ce mai fac. Că tu ce mai faci. Că eu ce mai fac. Răspunsurile pe care şi le dau îi aruncă în ipostaza oamenilor care prea multe nu fac. Pe principiul "uite p-aici pe la radio". Le place să se-audă. Şi-n timp ce scriu, ia unul dintre ei cuvântul. "Eu am intervenit acum să vă mulţumesc pentru atenţie şi să vă vă spun că ne apropiem de ora 19". Băi, sigur d-asta ai intervenit, da? Că erau p-aici unii care ziceau că cică-ţi place să te auzi în căşti.

Raluca Arvat

Este singura care a fost nemulţumită de interviul pe care l-am făcut. Bă nu Cristoiu. Nu Năstase. Nu Mihaiu. Nu Tucă. Nu Turcescu. Nu Craiovenu. Nu Exarhu. Nu Moisescu. Nu Găinuşă. Nu Dobrovolschi. Raluca Arvat băi frate. Am făcut un interviu cu ea pentru un ziar de sport. Mi-a părut cam ca ştirile ei. Veselă şi plicticoasă. Multe clişee. Am stat. M-am chinuit. Să scot naibii ceva ca lumea din ce vorbirăm. Interviurile au cam 30-40 de minute. În scris n-ai spaţiu decât pentru 20. În fine selectez eu ceva. S-o fac să pară interesantă. Când primeşti răspunsuri banale la întrebări trebuie să devi mai agresiv în conversaţie. Nu face intervievatul show... atunci faci tu. interviul trebuie să iasă. Cu ea am fost mai blând. În fine. Într-un final am scos-o la capăt. Am selectat eu ce era mai selectabil din ce-am vorbit cu ea. Începuse să-mi placă. Bun. Care a fost concluzia ei. Nu se regăseşte deloc în interviu. E dezamăgită. Am găsit de curând interviul prin calculator şi iar m-am enervat. Click.

Îmi place Raluca Arvat pentru că zâmbeşte. Am devenit prea încrâncenaţi. Suntem prea luptători. E prea mută îndârjire. Ne luăm prea în serios. Din când în când trebuie să ne troznească râsul. Ştirile Pro TV nu iau fotbalul în serios. E între bine şi rău. Am şi argumente pro, am şi argumente contra. Raluca Arvat este cea care pune cel mai bine în scenă zâmbetul nuanţat. În urmă cu vreo 3, 4 luni Andrei Gheorghe îmi povestea că Arvat este singura prezentatoare de sport. Restul sunt femei frumoase. Am vorbit o jumătate de oră cu ea. Poartă câteva dintre păcatele ştirilor sportive. Are clişee. În rest mi-a plăcut. Şi-am plecat zâmbind.

De ce se râde atât de mult?
În genaralul vieţii noastre?

La serviciu la tine.
Eu râd când simt nevoia. Râd când mă inspiră subiectul. Nimeni nu mi-a zis până acum, vezi că trebuie să râzi la 5 din cele 10 ştiri. Când am zis că Staeaua a luat bătaie la “Copou” , nu puteam să nu râd.

Nu luaţi fotbalul în serios.
Ce se joacă în liga întâi e serios doar pentru patronii cluburilor. Declaraţiile din fotbal nu sunt prea serioase.


La telenovele te uiţi?
Nu. Nu pentru că e nasol să te uiţi la telenovele. Dar n-am timp

Îţi propusesei să ajungi ştiristă?
Am vrut să mă fac jurnalistă încă din clasa a 10-a. Mi-a plăcut. Am lucrat ca redactor. Ca reporter. Am fost şi producător. Şi editor. A fi “prezentaor” este o funcţie. Nu este o meserie.

Nu eşti vedetă?
Nu.

Păi de ce?
Lasă-i pe Brad Pitt şi Angelina să fie.

Eu mă refer local. Nu zice lumea pe stradă uite-o pe Raluca de la Pro TV?!
Ba zic. Dar eu nu mă consider vedetă.

Apari la televizor întru-un moment teribil de privit.
Da. Facem rating. Audienţa ţine de context. Iarna când e frig afară televiziunile fac rating mai mare. Depinde şi de zi şi de perioadă. Nu numai de oră.

Mă gândeam acum, că din tot Pro Tv-ul, pe tine te văd cei mai mulţi oameni. Apari într-un moment de rating maxim.
Ştirile Pro Tv au rating şi mai mare. În general lumea este mai interesată de ştirile generaliste. Însă dintre toate jurnalele de sport noi avem ratingul cel mai mare.

Da’ nu vreţi voi să-i luaţi mai în serios pe oamenii ăştia?
Pe cine?

Pe băieţii care lucrează în fotbal.
Da’ ce nu-i luăm în serios? Facem mişto de ei? Noi folosim doar ce spun.

Eu totuşi apreciez oamenii veseli.
Ştii cum e... când Borcea zice mă bag şi eu să joc că mă pricep, şi-şi dă cu mingea în faţă... eu l-am pus să facă aşa?! Ştirile din sport trebuie să fie mai relaxate decât cele generale. Indiferent ce se întâmplă în sport. Că a luat bătaie Steaua la Iaşi. Că Bănel a dat autogol din nou. E nasol. Nimeni nu vrea să fie în pielea lui. Dar nu poţi să citeşti ştirea la fel de serios cum o citeşti pe cea despre 2 tiruri ciocnite pe drum.

Da. Astea sunt mai grave puţin.
Astea sunt adevăratele drame în viaţă. Steaua a luat bătaie la Iaşi. Sunt altele ştirile dramatice.

Da’ poţi să pierzi dramatic. Exista finaluri dramatice.
E adevărat. Dar nu moare nimeni. Recuperezi în următorul meci. Mai ai până la final 13 etape.

Care este diferenţa între ştirile voastre şi cele de la Antena 1? Prima am discutat-o. Faptul că sunteţi mai ironici.
Păi vezi. Ţi-ai răspuns singur.

Asta este singura?
Telespectatorii fac diferenţa între noi şi ei. Diferenţa este poate la modul de abordare. Golul e acelaşi. Noi abordăm diferit. Probabil insistăm pe tot ce s-a întâmplat în jurul meciului respectiv. TVR-ul prezintă ceva mai tehnic. Este vorba probabil despre unghiul de abordare.

Îţi place băiatul ăsta, Chivu?
Păi... joacă bine.

Oarecum succesul fotbalului de la noi este şi un succes al tău. Cu cât fotbalul are mai multe reuşite, cu atât oamenii se uită mai mult la tine.
Poate să fie la pupitru Naomi Cambell. Dacă nu-ţi place fotbalul, nu te uiţi la ştirile din sport.

În general îţi plac lucrurile la care te pricepi.
Nu ştii că toţi românii se pricep la politică şi fotbal ?! Orice spectator a zis la un moment dat, “dacă eram în locul lui Piţurcă îl băgam pe ăla”.

Bine. Tu dacă ai fii în locul lui Piţurcă pe cine ai băga la Euro?
Nu sunt în locul lui Piţurcă.

Da’ vreau să fi în locul lui Piţurcă.
Eu aş fi vrut Bill Gates.

Mergi la serviciu? Ai senzaţia asta?
Nu o am. Cred că şi tu eşti la fel. Suntem norocoşi. Facem ce ne place.

Părinţii tăi sunt mândrii de tine?
Ştiu sigur că tata ar fi fost extraordinar de încântat. Din păcate nu mai trăieşte. Era un mare consumator de fotbal.

I-ai făcut o bucurie.
Da. De acolo de unde este, a văzut.

La câţi ani ai plecat din Braşov?
La 25.

Cam cât am eu acum. Ai fost colegă cu Mihai Dobrovolschi. Din ce am auzit eu.
Da. La liceu.

Aţi şi ieşit o dată împreună.
El mai povestea şi că ne-am iubit. Nu ne-am iubit. S-a iubit cu o prietenă de-a mea.

E interesant cum aţi cucerit voi succesele Bucureştiului. V-aţi întâlnit la Pro TV. E romantic.
Am mai avut un coleg la Pro Tv, care a făcut liceul împreună cu noi. Făcea Pro Motorul la Pro Tv.

Eu sunt bucureştean. Voi venţi şi ne daţi pe noi la o parte. Asta faceţi voi.
Raluca: Cum fac ăştia din vest. Nu mai veniţi românilor, că ne luaţi nouă locurile.

Te privesc pe tine ca pe un om care a reuşit. Veselia este un simptom al reuşitei.
Nu neapărat.

Ai văzut oameni veseli cărora nu prea le iese?
Eu sunt veselă, dar asta nu înseamnă că mi-au ieşit în 32 de ani toate. Secretul stă probabil în felul în care reuşeşti să întorci o situaţie bună în favoarea ta.

Dă-mi şi mie dreptate. Îmi place să am dreptate.
Bine… hai că ai dreptate.

Am terminat o facultate de jurnalism. Probabil multe dintre colegele mele privesc cu invidie spre tine. Vor să facă ce faci tu. Stai pe un loc foarte invidiabil. Şi zâmbeşti.
Când am început să lucrez, nu mi-am dorit să fiu prezentatoare. Mi-am dorit să scriu ştiri.

Că vorbeam despre Dobrovolschi. Mi-a zis el ceva la un moment dat. Nu e bine să-ţi doreşti.
Şi la cumpărături te duci să-ţi iei pantofi roşii. Sigur ai să ieşi cu o geacă verde. Cu cât aşteptările sunt mai sus, cu atât dezamăgirea e mai mare când te opreşti la jumătatea distanţei.

Poate vrei să mă păcăleşti. Îmi pari un om care nu crede că face mare lucru.
Raluca: Mare lucru face un chirurg care te operează. Sau un arhiteht care face un pod.

Adelina Elisei. Nu te-ai întrebat... ia uite dragă, ce are ea şi n-am eu?!
Nu. Bravo ei.

Chivu pare un băiat dezirabil.
Nu l-am privit niciodată altfel decât ca pe un fotbalist. Un fotbalist care a jucat la Roma, la Inter...

Chestii mici. La Inter, la Roma. N-a pus mâna şi el să opereze un om. Să facă un pod...
Păi da. A făcut meciuri proaste. A făcut meciuri bune. Uneori s-a accidentat aiurea...

Eu m-aş fi întrebat în locul tău. Ce are ea şi n-am eu.
Asta este treaba lui. Dacă el a plăcut-o pe Adelina, este foarte bine.

În concluzie. Pari a avea o viaţă mişto.
Viaţa o ai cum ţi-o faci.

Inbox

Până acum mi se părea jenant să primesc mesaje pe care expeditorii le trimiteau spre toată agenda. Părea un fel de a mă atenţiona că încă nu m-au şters. Adică, dacă aş da un telefon poate aş avea şanse să primesc ceva şi de Paşte. Ultimele sărbători au adus noi situaţii stingheritoare. Majoritatea mesajelor pe care le-am primit erau de la expeditori pe care nu-i mai aveam în agendă. Minunat. Băi şi m-au înebunit cu poeziile. Nu că erau poezii e problema. Problema e că erau aceleaşi. Şi nu doar că le primeşti întruna, da' le vezi şi la toate televiziunile ca ştire. Foarte entuziasmaţi, reporterii le prezentau ca alibii al creativităţii poporului. Băi da' pe toate posturile. Aceleaşi mesaje, aceeaşi ştire, aceeaşi concluzie. Românii creativi. O singură diferenţă. Doar pe Naţional TV au dat mesajul cu "Boc Boc" complet. Restul au renunţat la partea cu Băsescu care care se culcă cu Udrea. Probabil din lipsă de probe. Nu ştim sigur adică.