Interviu "cu" Cătălin Boteazatu (4.09. 2006)

Mi s-a făcut dor de revista Apropo. Dintre toate locurile în care am lucrat, acolo m-am simţit cel mai bine. Ăsta este un interviu pe care l-am făcut acum un an jumătate. E un interviu mişto. L-am pus aici pentru că îmi e dor de revista Apropo. Click.

Cătălin Botezatu se ia prea în serios. Joacă şi teatru puţin. S-a săturat de societate, de Răzvan Ciobanu, de Monica Columbeanu. Interviul l-am făcut în atelierul lui decorat în stil budist. Moda este tributul pe care-l plătim vanităţii fiinţei umane. Asta e concluzia la care am ajuns înainte să încep interviul. Asta e şi concluzia cu care am plecat.

Ai convingeri budiste?
Am studiat budismul. Am fost logodit cu o americancă care studia budismul. Mi se părea o fiţă gratuită. Pe urmă stând mai mult în casă şi aşteptând să vină de la diferite afaceri pe care le avea, m-am apucat să citesc.

Ce convingeri religioase mai ai acum?
Sunt ortodox. Eu chiar cred în Dumnezeu, deşi unora poate li se pare ciudat când mă închin în momentul în care trec pe lângă o biserică. E o chestie de educaţie. E de la mama mea.

Religios greşeşti mult?
Categoric. De aceea în fiecare seară îmi fac rugăciunea. Încep prin a-i mulţumi...

Îmi pari un om constant nemulţumit. Ieri îl bombăneai pe şofer când vorbeam la telefon. Acum pe fetele de aici.
Sunt nemulţumit. Tind către perfect.

Eşti un şef incomfortabil.
Nu. Sunt extrem de flexibil. Am o relaţie de prietenie cu subalternii. Uneori prietenia asta este prost înţeleasă.

Îmi ziceai ceva de un festival la care ai participat...
Da. În Italia. Am luat un premiu destul de important zic eu... pentru cel mai bun creator din Europa.S-au făcut 12 luni sondaje şi s-a constatat că anul acesta eu merit premil. În sensul că am făcut cele mai multe prezentări la nivel internaţional.

Eşti mai bun ca Armani?
Nu am pretenţia să fiu un Armani.Ei au ajuns la un astfel de nivel financiar după 60 de ani. Eu mai am.

Păi, prin titlul premiului de care îmi spuneai pari peste Armani.
Nu. Ei deja sunt altceva. De exemplu Armani a câştigat cel mai bun creator din lume. S-au decernat 4 premii aici. Cel mai bun creator din Asia a luat un japonez.. Bineînţeles că cel mai avangardist, în sensul de show l-a luat Galliano de la Dior. La anu premiul pe care l-am luat eu o să-l ia altcineva. Chiar am întrebat de Armani şi mi s-a spus că el se rezumă la cel câteva prezentări la "Săptămâni ale modei" şi cu asta basta.

Ai concurenţă în România?
De la an la an sunt tot mai delăsători. Sunt meteorici. Apar... dispar. Cei care sun la modă se mulţumesc să facă bani. Eu reinvestesc.

Răzvan Ciobanu nu e competitor?
E un băiat ok. Eu îl cunosc de când lucra la un radio şi mă tot suna să mă invite la emisiunile lui. Poate că ar trebui să facă mai des prezentări.

Poate că o prezentare bună se lucrează în mai mult timp.
Păi el nu face decât una. Şi nici aia bună.

A recunoscut că e homosexual. Ajută?
A-'i asuma asta este o mare responsabilitate. Probabil când eşti într-un con de umbră şi nu ai cu ce să mai ieşi, te foloseşti şi de astea. Contrar aparenţelor sunt oameni care par extrem de serioşi şi de fapt, în intimitatea lor sunt promiscui şi ordinari. Răzvam e un personaj care din multe complexe face lucruri ieşite din comun. Dar atât.

Ai avut tentaţia sexului cu bărbaţi?
Am avut propuneri. Am prieteni gay. N-am avut tentaţia.Am făcut tot felul de alte orgii. Dacă va fi nevoie, există o listă de femei care ar putea certifica orientarea mea sexuală.. Lista ar putea strica însă multe prietenii şi familii. N-am însă cui să mă justific. Cui să mă vând?! Unei societăţi găunoase?!

Prezenţa femeilor în viaţa sexuală a unui bărbat nu implică absenţa bărbaţiilor.
Îţi spun un singur lucru. Dragostea nu are sex.

Dacă ai avea o relaţie cu un bărbat ai recunoaşte?
Dacă ar fi o relaţie care m-ar marca aş recunoaşte. Lumea nu este pregătită pentru aşa ceva. N-am nevoie să fac declaraţii explozive despre mine. Despr erelaţiile mele cu o femei. Sau prin absurd cu un bărbat. În ultimii ani lipsa mea de apariţii alături de femei...

A dat de bănuit.
A dat de bănuit oamenilor limitaţi. Eu nu trăiesc pentru ei. Eu sunt conştient că sunt un subiect care vinde. Atunci nu accept să fiu comentat de un ziarist care de cele mai multe ori nu ştie să scrie un nume. Chiar i-am transmis uneia după un articol plin de greşeli că în locul ei m-aş fi lăsat.

Dă-mi numele ei.
Nu. N-are rost.

Înseamnă că-ţi e frică de ea.
De cele mai multe ori nu vreau să fac scandal. Nu-mi e frică de niciun ziarist. Oricine poate fi demontat. Ziariştii de modă, ca şi creatorii, la noi sunt contrafăcuţi. Şi-au asumat statutul de critic de modă că aşa au vrut ei.

Ai avut-o într-o prezentare de-a ta pe Monica Columbeanu.
Am avut-o pentru că trebuia să fie acolo. Ea nu este o manechină. Nu este nici o frumuseţe. Este o fată cu şolduri late. Cu o frumuseţe de femeie normală. Cu o implantşie. De exemplu are părul crescut până pe frunte. Nu are expresivitate. Singura ei grimasă de pe podium este ţuguierea buzelor.

De ce trebuia să apară?
Pentru că există manechine care trebuie să apară. Sunt "ae lui", sau "ale lui", e amanta cuiva. Sau va fi. Atunci trebuie să apară.

Deci faci compromisuri.
În sensul ăsta am făcut. De cele mai multe ori am făcut pentru că ştiam că se fac ele de râs. Ele îşi terorizează săracii iubiţi să apară pe podiumuri. Omul vine. te roagă. Îi pui mai mult machiaj. Mai multe pălarii pe cap, să nu se vadă cât de neaşpa e. Şi o scoţi.

Ce ţi-a mai rămas de făcut?
Îţi zic un secret. Se întâmplă de foarte multe ori să mă trezesc dimineaţa şi să mă întreb ce doresc. Ştii care e răspunsul? Nimic.

Send to all

Sărbătorile se fac cu telefonul în mână. De sărbători există două categorii de oameni. Cei care trimit mesaje şi cei care şterg mesaje. Unii se regăsesc în ambele categorii. Eu doar în a doua. Asupra celor care butonează cam mult telefonul în perioada asta, planează o suspiciune. Pe toţi îi bănuiesc că trimit mesaje la toată agenda. Mulţi se întreabă ce rost au mesajele astea. Le-am mai zis şi de Crăciun. Eu un fel de confirmare a faptului că încă mai eşti în agendă. De unde şi vorba, des întâlnită în mass-media, "agenda cetăţeanului". Nici nu contează ce zice SMS-ul. Important e că mai eşti. Oricum, am văzut că SMS-urile de Paşti insistă foarte mult pe lumină. Dacă nu are ceva cu lumina parcă îmi lasă o stare de insatisfacţie. Şi totuşi. Sărbătorile acestea mi-au dat puţin de gândit. N-am primit decât vreo 10, 15 mesaje. Cu lumina e adevărat. Numărul meu nu mai e la fel de popular. Şi asta m-a motivat. Abia aştept Crăciunul !!!

Rich out touch faith

Păi şi care este diferenţa? Am mai văzut o dată filmul lui Mel Gibson. Care este diferenţa? Diferenţa pare mare. În 2000 de ani s-a trecut de la "Ăsta e?!" la "Există?!". Când A fost răstignit întrebarea era "Ăsta e?!". Acum întrebarea a devenit "Există?!". Acum Îl răstignim constant cu întrebarea "Există?". Acum e mişto să nu crezi în Dumnezeu. Pari interesant. Biserica e pentru babe. E pentru Gigi Becali. Biserica egalizează. Preoţii "mari" L-au răstignt atunci. Poate şi de frica "egalului". În faţa lui Dumnezeu sunt toţi egali. Se pierd funcţiile. Acum e mişto să nu crezi în Dumnezeu. Cum s-a trecut de la "Ăsta e?!" la "Există?!" ?! Cine ne-a trecut dintr-o întrebare în cealaltă? Îmi plac ăştia de la "Stand up comedy". Am făcut un interviu cu ei şi m-am contrazis cu unu din trupa lor. Făcea poante religioase. Nu prea am avut argumente. M-am mai uitat la filmul lui Mel Gibson o dată. Acum am. Ce diferenţă este între cei care râdeau când Iisus urca spre Golgota şi cei care râd acum? Poantele erau mai proaste atunci? Erau cam aceleaşi. Se râde la fel. Se râde tâmp. Mi-am adus aminte cum îl cheamă pe ăla cu care m-am contrazis. Vio îi zice. În fine. Nu mai e mişto să crezi în Dumnezeu. Şi totuşi. Rămâne pariul lui Pascal. Dacă eu cred şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dacă eu nu cred şi El există, am pierdut tot.

VDTV

Sunt foarte exigent când mă uit la televizor. Asta şi pentru că ştiu câţi colegi de-ai mei talentaţi ar merita roluri importante acolo. Un prezentator trist ţine locul a sute de alţii mai talentaţi ca el. Sunt foarte exigent când mă uit la televizor. Pentru că ştiu ce pretenţii s-au avut de la mine în relaţia mea cu televiziunea. Am 24 de ani şi am lucrat până acum pentru 4 televiziuni. Deci ştiu ce spun. Aştept să regăsesc aceleaşi criterii intransigente de care am trecut eu. Este pe Antena 3 o emisiune care până acum părea să aibe un rost. A fost prezentată de Capatos, de una care mi-a plăcut şi apoi Liviu Stanciu. VDtv îi zice. Acum e una, Anca Florea. E un fel de Radio România Actualităţi pe teve. Vorbeşte alintându-se. Se învârte cu scaunu pe acelaşi principiu. Nu-i uşor s-o urmăreşti când se apucă să citească o ştire. Adică nu e puţin lucru. E nevoie de concentrare, răbdare şi intuiţie. Nasol este şi când pune întrebări. Răspunsul nu pare să conteze. Important e că a reuşit să pună întrebarea. M-am străduit vreo 20 de minute să-i găsesc naibii o calitate. Şi un rost. Nimic nu e mai trist ca un om care încearcă să-şi demonstreze că e simpatic. Băi şi totuşi trebuie să aibe o calitate. În afara celei de prezentator. Iat-o.

Ce e de învăţat

Voltaire: Lumea aceasta, teatru de orgoliu şi de rătăcire, este plină de nefericiţi care vorbesc despre fericire. Asta îmi place cel mai mult. Restul celor care m-au îvăţat ceva... sunt aici. Deci click.

Mare noroc că există idioţi! Funcţia idiotului e pozitivă. Fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea. (Petre Ţuţea)

Socoteşte fiecare zi o viaţă. (Seneca)

Tragedia vârstei nu e de a fi bătrân, ci de a rămâne tânăr. (Oscar Wilde)

Aurul se încearcă prin foc, iar omul prin aur. (Pascal)

Idealul este în sine o realitate în devenire. (N. Titulescu)

Prima condiţie a victoriei este sacrificiul. (J. Galsworthy)

Exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pentru ca ideile să fie sesizate senzorial şi de proşti. (Nae Ionescu)

Omul, ca întreg nu poate fi gîndit decît biblic. Ştiinţific, nu. (Petre Ţuţea)

Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni (Eccleziastul)

Cine nu se îngrijeşte de lucrurile mici, va cădea încetul cu încetul în cele mari. (Avva Dorotei)

Gândul morţii să-ţi slujească în orice clipă pentru a înţelege preţul vieţii (Nicolae Iorga)

Cu penele altuia te poţi împodobi. Da’ nu poţi zbura (Lucian Blaga)

Fii încrezător în toţi, dar taie cărţile. (Dooley)

Viaţa poate fi înţeleasă privind inapoi, dar trebuie trăită privind înainte.(Kierkegaard)

Interviul cu Liviu Mihaiu

Nu există bine fără rau. Nimic nu este constant bun sau rau, până la final. În orice rău există bine, de care te foloseşti in argumentarea greşelii. În orice bine există puţin rău, care tinde să-l compromită. Orice compromis are şi consecinţe pozitive. Orice consecinţă negativă are o şansă mică de a deveni pozitivă. Liviu Mihaiu este ca tot ce se întâmplă. Este între bine şi rău. Săptămâna trecută i-a venit rândul lu' Liviu Mihaiu să răspundă la nişte întrebări minunate. Aşadar... interviul cu Liviu Mihaiu din revista Story. Click.

“ Nu există bine fără rau. Nimic nu este constant bun sau rau, până la final. În orice rău există bine, de care te foloseşti in argumentarea greşelii. În orice bine există puţin rău, care tinde să-l compromită. Orice compromis are şi consecinţe pozitive. Orice consecinţă negativă are o şansă mică de a deveni pozitivă. Liviu Mihaiu este ca tot ce se întâmplă. Este între bine şi rău.

Eşti un individ modest? Ai o atitudine modestă faţă de reuşitele tale?
E o vorbă pe care o ştiu de la profesorul meu, Jean Balin. “Să te fereşti de oamenii modeşti !“ Eu sunt un om care spune ce face. După cum bine ştii, nimeni nu se osteneste sa observe ce faci bine. Numai dacă-l plăteşti.

Sau dacă ai un insucces.
Exact.

Mă uitam acum când au venit americanii. Am avut parcă atitudinea oamenilor de la ţară când aşteaptă rudele de la oraş. Nu sunt prea modeşti românii?
Suntem nişte oameni provinciali cu părere proastă despre sine. Asta pentru că în ultimii 50 de ani nu prea ne-a ieşit nimic in afara de finala de la Sevilla

Pe lângă faptul că avem păreri proaste avem şi păreri multe.
Avem păreri multe şi umor. Ăsta ne salvează de obicei. Umorul ne-a educat un simţ al ridicolului. Multe popoare nu-l au. Pentru asta şi merită să stai în România: pentru umor

Avem moderatorul complezent, Dan Diaconescu. Avem moderatorul uşor simpatic, Mihai Gâdea. Avem moderatorul supărat, Robert Turcescu. Tu ce fel de moderator ţi-ai propus să fii?
Moderator jucător. Postura mea, şi la tv şi la radio, e una de realizator. Nu sunt un om care să accepte roluri modeste de tip cititor de prompter. Fac ce am învăţat într-o şcoală foarte spectaculoasă care este “Caţavencu”.

E rău să fii ştirist?
Nu acolo e răul. Răul în materie de ştiri este conţinutul lor. Se merge mult pe infotainment. Avem prea multe dramolete de periferie şi ştiri care nu ne interesează. Şi ştiri negative. Asta crează o atmosferă generală de balamuc şi sfârc.

După ştiri rămâi cu o senzaţie de ultimă sută de metri. Părem pe ultima sută. Contează tonul? Contează ştirea?
Tu ai observat că ştiriştii când citesc, saltă puţin de pe scaun?!? Au un mic săltat. Vor să convingă de importanţa ştirii printr-o gestică uşor caraghioasă.

Vor să treacă sticla. Nu ştii că aşa se zice?
Da. Vor să treacă sticla cu tot dinadinsul. Nu poţi s-o treci decât prin conţinut. Uită-te la emisiunea pe care o fac la TVR. Este o emisiune de rit BBC. N-am căutat niciodată să fac audienţă prin aducerea unor invitaţi ieşiţi din minţi. Am mizat pe conţinut.

Pare o emisiune lucrată.
Este.

Dar lucrativă este? Sau la TVR nu trebuie?
Nu. De aceea şi stau la TVR. Am o slăbiciune pentru misiunea publică, în care eu cred.

Îmi place numele, “Între bine şi rău”. Tu l-ai ales?
Tudor Giurgiu împreuna cu mine.

Nu despre asta e vorba? Nu este totul între bine şi rău?
Evident. Acest tip de raportare merge foarte bine cu modul meu de a fi. Cu tipul meu de discernământ, cu discursul meu.

Eşti mai spre rău sau mai spre bine?
Dacă te uiţi însă la ce fac, ai să vezi că toate acţiunile mele jurnalistice sunt îndreptate spre bine.

Pari un om care a reuşit. Eşti? Eu ţi-am zis ce pari. Tu ştii ce eşti.
Cred că da. De 18 ani am inventat alături de colegii mei un trust de presă, fără să moştenim vreun activ gazetăresc al partidului comunist.

Unii spun că nu se mai râde la fel de mult cu ziarul “Caţavencu” în mână.
Nu se mai râde ca înainte, adică.
Una dintre explicaţii este faptul că ziarul acesta a influenţat stilistic întreaga presă. E plină presa de titluri a la Catavencu. Ceea ce face “Caţavencu” acum, nu mai pare atât de original ca în urmă cu 10 ani.

Poate s-au mai schimbat şi oamenii.
Cititorii noştrii au cam plecat în Canada, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie. Multe din lucrurile pe care le-am făcut s-au uitat pentru că noi,romånii, trăim excesiv, în 3 zile. Tot ce se petrece şi contează în jurul nostru, ţine 3 zile. Avem o relaţie proastă şi cu trecutul şi cu viitorul.

Am întâlnit oameni precum Marius Tucă, Andrei Gheorghe şi alţii. Oameni cu mult succes în trecut. Unii dintre ei şi în prezent...
Aş numi-o eu generaţia romantică a presei de după revoluţie.

Îşi aduc oamenii aminte?
Racordul nostru la trecut este mizerabil. Noi trăim foarte tare în prezent. În înjurătura prezentului si-n ingratitudine ca atitudine.

Se şi întâmplă multe lucruri acum. Au apărut Simona Sensual, Laura Andreşan, Alina Plugaru...
Este un flux care îşi va avea refluxul. Românul are totuşi o calitate. Consumă repede. Mă uit la succesul Radio Guerrilla, care a fost un radio gândit nu pentru audienţă, ci pentru atitudine. Văd creşterea lui şi-mi dau seama că oamenii nu prea mai vor poante ieftine si maimutareli.

Vacanţa Mare. Când urmăream graficele postului Kanal D, încă făceau audienţă. Dar poante nu. Exigenţa nu e generală deci.
Liviu: S-a nişat foarte mult societatea şi la noi. Evident vom avea fani Libertatea şi Vacanţa Mare cum vom avea şi fani Caţavencu şi Mondenii.

Îţi plac “Mondenii”?
La ora actuală, pe umorul de televiziune, ei sunt cei mai buni. ”Cârcotaşilor” ştiu că n-o sa le placa ce-am spus, dar asta este opinia unui om care lucrează de 18 ani la un săptămânal care a inventat foarte mult umor si satira în România.

Revenind la Guerrilla, faci ceva ce se face mai rar la radio. Talk radio.
Nu se mai face. Mai ales la prânz. Reţeta cea mai confortabilă pentru radio este cu multă muzică pentru vânzătoarele de la “Unirii” şi câteva poante ale Dj-ului. Nu ne-am propus să cucerim electoratul. Ne-am propus să manăm electoratul spre civilizatie. Si sa ne distram in acelasi timp.

Îţi plac televiziunile noastre?
Eu am un război sfant cu televiziunile. Ted Turner, creatorul CNN-ului, spunea că nu există televiziuni comerciale şi televiziuni necomerciale. Există doar televiziuni bine sau prost făcute. Eu am un război cu prostul gust al televiziunilor, pentru că media este o armă. Pentru orice armă trebuie să ţi se dea permis. Dacă patronul unei televiziuni nu are discernământ, pe el îl vor interesa exclusiv puterea şi banii. Iar asta dauneaza publicului

Sârbu este din-acela cu discernământ?
Sârbu este un patron genial. Este poate singurul mogul din România care este şi creator de presă.

La un moment dat, mi se părea cam multă ”manea” la Pro Tv.
Am o mare dezamagire cu Pro TV-ul. După ce s-a lansat ca un post de oraş care vroia să civilizeze, la un moment dat, cred că după alegerile din 2000, a renunţat si s-a predat mahalalei.

Dansez pentru tine. Are poveşti, are monden, are emoţii, are show. Îţi place?
Da. E un format de mare angajament. Are tot. Are chiar şi altruism.

Marius Tucă îmi spunea în interviu că românii vor poveste.
E adevărat. Fiind un popor tânăr, mănâncă basme pe pâine.

Basmul, dar şi basmaua are importanţa ei.
Din păcate basmaua a subjugat foarte mult editorialul. Cu riscul de a fi penalizat de către adepţii politicilor corecte, după revelionul de “culoare“ 2007-2008, am făcut o emisiune la radio, în care întrebam mai in gluma, mai in serios, dacă există cineva în România care să vrea totuşi să facă o televiziune pentru albi. Lumea a râs. Si mi-a dat dreptate.

De ce nu faci emisiuni în fiecare zi şi la televizor?
Nu pot. Spunea amicul Andrei Gheorghe că, televiziunea zilnica-n live este “speed“. Mie-mi place televiziunea “peace“, o data pe saptamana, dacă este s-o luăm în termenii ăştia. Nu-mi place să fac televiziune în fiecare zi. Televiunea de fiecare zi e pentru entertainment. E pentru Jay Leno.

Ce se întâmplă cu Gheorghe?
Este cel mai bun om de radio de limbă română pe care l-am întâlnit. Din păcate Realitatea TV nu a ştiut să-i creeze un format special personajului Andrei Gheorghe, iar el a abandonat radioul.

Pleacă.
Este un proiect foarte onorabil. Acela de a infiinţa staţia Realitatea TV în Spania şi Italia.

Mircea Badea ironiza iniţiativa la un moment dat.
Mircea Badea nu este jurnalist.

Nici nu-şi asumă statul ăsta, parcă.
Mircea Badea este un comentator teve.

Face poante bune?
Da. Uneori chiar îi ies. Eu am insa doi entertaineri teve pe care îi consider cei mai buni: Florin Călinescu şi Teo Trandafir.

Ce se întâmplă cu Florin Călinescu?
Florin….

Nu-şi mai doreşte victoria?
Da. Este un tip care…. . Stai să-l caracterizez foarte bine. Să nu se supere dup-aia pe mine. Este un tip pe care l-a devorat succesul la un moment dat. Pentru că succesul de televiziune este un inamic periculos.

Nu şi-a dominat succesul.
Exact. N-a ştiut să-l gestioneze.

Spre final am să te întreb ce rămâne după oamenii aceştia precum Pruteanu sau Ralu Filip? Sunt oameni care participau dinspre televizor la multe vieţi.
Citez un celebru personaj de film. Generalul Maximus, alias Russel Crow. Tot ce faci în viaţă este un ecou în eternitate.

Ai văzut “The butterfly effect”?
Poate “Fluturii sunt liberi”, cumva?

Nu. Altul. Ideea era că tot ce faci aici schimbă ceva acolo. Există o simetrie a întâmplărilor.
Asta o spun multora. Eu cred că schimbi în primul rând ceva în capul oamenilor. Toţi aceşti oameni vor schimba şi vor ”sfinţii” locul în care stau si în care vor sta. Iar locul în care stăm, deocamdată, este din păcate sau din fericire, România.

Fashion & Show (Pé na éstrada)

Geanina Corondan a fost mireasă. Vali Bărbulescu... şedinţă foto pe "cat walk". M-am preocupat să iasă totul aşa. Şi aşa a ieşit. Ce a văzut Vali Bărbulescu şi cum arată cel mai tare show al primei zile de "fashion week" aveţi aici. În premieră pe ţară. :)))).

cele 17 secvenţe

Mi-a luat ceva. Da' mi-a plăcut. Primele 17 dintre filmele care mi-au schimbt ceva. Care mi-au adus ceva nou. Astea sunt primele 17 filme care mi-au venit in minte. Primele 17 secvenţe de film care-ţi vin în minte. La care ţi-a bătut inima mai tare. Cel puţin 34 de ore. Cam vreo două zile din viaţă. Fără reluări. Atât am pierdut pentru filmele astea. Poate cel mai bun dintre ele este şi cel care a durat cel mai mult. L-am lăsat ultimul. Once upon a time in America. Este făcut în anul care m-am născut. Poate daia îmi place.Cel puţin 34 de ore. Atât au durat cele 17. Cam vreo două zile din viaţă. Atât am pierdut. Aici este ce-am câştigat. Deci click

<

21 Grams



Vanilla Sky



Jerry Seinfeld: The Comedian



Taxi Driver



Private Parts (Howard Stern)



The Godfather



Any Given Sunday



Wicker Park



It's all gone



Gladiator



Eternal sunshine of a spotless mind



Meet Joe Black



Troy




A Bronx Tale




Sweet November



Heat



Once upon a time in America

Clocks

10080 de minute. Atât are o săptămână. 3000 dorm. 500 citesc. 400 scriu. 500 mănânc. 1000 mă uit spre televzor. 500 vorbesc la telefon. Tragem linie. 5400. Astea sunt constante. Rămân jumătate. Pe astea le împart cu oamenii care-mi sunt dragi. Oamenii cu care râd. Care mă ajută să înţeleg. Care mă ajută să câştig. În general. Nu-mi place să port ceas. Nimic nu este mai sinistru decât un om cu ceas la mână. Ceasul merge înainte. Mişto ar fi fost să meargă înapoi. Ca la melodii. Să poţi să vezi fie cât a trecut, fie cât a rămas. Nu-mi plac oamenii cu ceas. Îmi dau senzaţia de clepsidră. Îmi dau senzaţia că trec în fiecare zi nisipul în partea cealaltă. Şi nu e ca la ceainării. Când poţi s-o întorci. Am văzut un film cu nume dubios. "Click" îi zice. Să ai o telecomandă şi să dai fast forward minutelor care nu-ţi plac. Simplu. Click. Asta facem şi fără telecomandă. Noi suntem în partea a doua a filmului. Când telecomanda i se setase pe pilot automat. Şi trecea întruna peste toate. Asta facem. Trăim pe fast forward şi ni se pare că nu ne place ceva. Vrem tot timpul piesa următoare. De multe ori eu vreau piesa asta. Click.

Naaisss

Răzvan Exarhu despre summit: "De la un nivel anume mai departe, în principiu toată lumea trebuie să zâmbească".

În autobuzz cu Andrei Gheorgheeeeee

1 aprilie

Wrestlingul. Test de fidelitate. Gabriel Fătu. Trădaţi în dragoste. Schimb de mame. Sunt nişte făcături. Românii bănuiesc o şmecherie şi când ea nu se întâmplă. Fac scenarii. Îşi închipuie. Imediat au o teorie. Rezolvă un caz. Otv-ul pe asta se bazează. Pe detectivitatea românească. Wrestlingul. Test de fidelitate. Gabriel Fătu. Trădaţi în dragoste. Schimb de mame.Sunt făcături. Mulţi ştiu. Şi mai mulţi le fac rating. La un moment dat "test de fidelitate" făcea rating 7 sau 8. Ăştia spre deosebire de "Trădaţi în dragoste" sunt şi necredibili în minciună. Oamenii se uită. Comentează. Punctul maxim de penibil a fost atins probabil în momentul în care prezenataorul a fost invitat la o emisiune să explice cum stă treaba cu înşelatul. Şi-a pus omul ochelarii şi s-a apucat să spună din experienţa emsiunilor lui "aranjate". Că şi bărbaţii şi femeile înşală la fel de mult. Toată lumea era acolo căzută în admiraţie şi curiozitate. Wrestlingul. Test de fidelitate. Gabriel Fătu. Trădaţi în dragoste.Schimb de mame. Sunt nişte făcături. Românilor le place să fie păcăliţi.

Aşa am început la Kanal D

M-am hotărât să mă întorc în televiziune. Cu materialul ăsta am început la Kanal D.