Interviul cu Ion Cristoiu

Persoanele care au contat des în cei 17 ani, fac opiniile ce-i vizează să aibă nuanţe inutile. Ion Cristoiu este dincolo de antipatii sau simpatii. Din discuţia cu el am înţeles preocuparea unui om care contează în timpul vieţii, faţă de ce va conta după. Ion Cristoiu nu vrea să fie jurnalist. Vrea să fie scriitor. De ei îşi aduce lumea aminte. Deci... the interview.

Cum vă descurcaţi cu tehnica asta? Avem, pe de-o parte cărţile alea care reprezintă trecutul şi pe de altă parte laptopul acela. Reprezintă prezentul.
Mă descurc foarte bine. Am făcut la un moment dat o pasiune şi mă pricep la telemobile, la laptop… . Mă pricep chiar mai bine decăt unii dintre tineri.

Aveţi messenger?
Nu. Aia nu. Am mail. Am 4 conexiuni la internet. În momentul în care unul cade, să intre în funcţiune celălalt, pentru că am de transmis în fiecare zi două editoriale. E un adevărat coşmar să trebuiască să trimit şi să n-am net.

Omul fără internet este aproape un om fără Dumnezeu.
Nu neapărat. Uite, deşi bat bine la calculator, scriu de mână. Scrisul la calculator îţi strică stilul. Te obligă la fraze scurte.

Nu se pierde ceva când te obişnuieşti să citeşti ziarele pe internet?
Informaţiile de pe internet sunt superficiale şi rapide, dar nu acoperă cartea.

Cetăţeanul clasic are un ziar în mână.
Nu e vorba numai de ziare. Este vorba şi de cărţi.

Când mă gândesc la jurnalism, pe dumneavoastră şi pe Cristian Tudor Popescu vă identific cu ipostaza de jurnalist. Aveţi elementele jurnalistului.
Cristoiu: Eu nu sunt jurnalist. Sunt scriitor. Eu consider că jurnalistica este inferioară literaturii. În jurnalism nu rămâi în posteritate. În perioada interbelică era Pamfil Şeicaru, un jurnalist care schimba miniştrii şi mai era un domn George Bacovia, pe care nu-l ştia nimeni. La ora actuală, îl învăţăm la şcoală doar pe Bacovia.

Mai contează ce zic jurnaliştii? Contează pentru oameni ce spuneţi?
Caragiale scria în “noaptea furtunoasă”, că cei doi jupâni, Dumitrache şi Pingescu citeau un text imbecil, nu înţelegeau nimic din el, dar erau fericiţi. că le împărtăşea opiniile.

Jurnalimul influenţează omul în momentul în care confirmă ceea ce deja bănuieşte.
Cristoiu: Vă mai dau un exemplu. Este un exemplu de contraperformanţă a mea. În 1996 când a venit CDR-ul, pe care eu îl sprijinisem, chiar din prima zi l-am criticat pe Emil Constantinescu. Am avut apoi probleme, deoarece mare parte a populaţiei era de partea învingătorului. Aşa s-a întâmplat şi cu actuala putere, însă oricare ar fi conducerea, la un moment dat creşte numărul nemulţumiţilor. Când domnul preşedinte va avea probleme, cum au avut şi predecesorii săi, vă garantez şi să rămână asta scris: eu voi fi cel care-i va sări primul în ajutor.

Scrieţi la multe ziare, faceti emisiuni la televizor, v-aţi ocupat mult din timp, Bănuiesc că şi câştigaţi foarte bine.
Câştig suficient de bine la nivel de câştig cinstit. E foarte important. Aş fi putut să muncesc mai puţin dar să câştig mai mult.

Aveţi o maşină scumpă?
Am un Volkswagen. Un Golf. N-am boala maşinilor.

Dumneavoastră şi Cristian Tudor Popescu nu insistaţi, vizibil, pe exterior. Pe obiecte.
Nu e o comedie. Eu n-am inţeles niciodată cum oamenii politici mari s-au putut ocupa de casele lor. Creierul nu poţi să-l împarţi în două. Nu ai timp psihologic. Am o casă bătrânească undeva şi mi-a propus cineva să facem o casă gen vilă. Când am auzit că trebuie să vină maşini, să descarce, să fiu atent… . Mi s-a părut timp pierdut inutil. Nu e vorba numai de timp fizic. E vorba şi de cel psihologic.

E vorba de o negociere a preocupărilor.
În sensul ăsta am şi spus.

Pe de altă parte, oamenii interpretează modestia asta şi spun că este o formă de ipocrizie.
E o formă de bun simţ. O să-ţi spun o mărturisire. Eu când mă duc să cumpăr ceva nu am mulţi bani în portofel. Nu că aş vrea să par sărac. Nu vreau să le creez celor din jurul meu sentimental de umilinţă.

Înainte să fac interviul ăsta îmi propusesem unul cu Dan Iosif. N-am mai apucat. Ce rămâne după oamenii aceştia?
După părerea mea dacă faci ceva, rămâne. Nu-mi dau seama cum vor rămâne. Posteritatea este ca un loz. Nu poţi ştii. O personalitate de mare glorie poate să fie uşor uitată.

Pe dumneavostră vă ştie lumea mai mult în ipostaza jurnalistului decât în cea a scriitorului.
Poate să fie ghinionul vieţii mele. Pot să scriu eu încă zece cărţi de proză foarte bună. Lumea va considera că sunt gazetar şi pentru că n-am avut tăria să renunţ la gloria pe care ţi-o dă presa.

Domnule Cristoiu… huă Băsescu.
Nu. Ştiu, toată lumea… . Eu n-am făcut o fixaţie.

Lăsaţi impresia că ar fi vorba de o fixaţie.
Oricărui om politic îi face bine o critică. Ascultaţi la mine că-s om bătrân. Lauda absolută te trimite la plutonul de execuţie de la Târgovişte.