Naaisss

Mihai Dobrovolschi: "Sunt putini idioţi, mulţi mediocri şi puţini înţelepţi".

Sergiu cel teribil

Sunt făcute de un prieten al meu. Sergiu. Unu' de lucrează la Deko. Face stand up comedy. Uite ce face când nu lucrează la stand up comedy. Se ţine de dastea. Aşadar Sergiu şi ale sale creaţii. Fir-ar al dreacu de simpatic.

4 more click aici...

Gay & Fest

În viaţa fiecăruia există un moment în care vrea să-i spargă capul cuiva. Durează câteva secunde. Şi nu se concretizează. De ce? Pentru că nu este un gest firesc. Cine stabileşte firescul? Cu asta te blochează homosexualii. Nu există un firesc individual. Firescul este general. Firescul este greu de explicat. Tocmai pentru că e firesc. Nefiresc este şi cel care primeşte cărămizi în cap şi cel care aruncă, pe ici pe colo, cu câte una pe la Gay Fest-uri. Ambii sunt la fel de penibili. Uniunea Europeană alocă bani mulţi luptei împotriva discriminărilor sexuale. Nu contează de ce. Contează că se întâmplă. D-aia ies ăia pe străzi. Să pară că fac ceva. Că organizaţiile lor nu încasează bani aiurea. Ies pe stradă ca la serviciu. Unii. Alţii ajung homosexuali că e mişto. E în tendinţe. Şi acum e momentul lor. Se filmează. Alţii nu sunt nici homosexuali nici lesbiene. Da' ies ca să fie moderni. Au auzit la televizor că aşa ajungi deschis la minte. Alţii ies că au un motiv să arunce o cărămidă. Ajung să fie cineva. Ei sunt ăia care dau cu cărămizi. Eu îi înţeleg şi pe George Michael şi pe Elton John. Băi ajungi la un moment în viaţă când nu mai ai miză. Ce să mai faci? Unii se droghează. Alţii se sinucid. Alţii se homosexualizează. Ciumpalacii constată. Şi zic că e la modă. Pe principiul, hai bă şi noi ca ăia. Tu stăteai acolo, eu stăteam aici. George Michael a compus "Jessus to a child". De aici încolo nu mai contează ce face.

Recapitulare

Acum un an. Atunci am început colaborarea cu revista Story. De un an fac interviuri cu indivizi dragi privirilor mele. Tragem linie şi recapitulăm. Mihai Dobrovolschi, Andrei Gheorghe , Puya, Vlad Craioveanu , Mihai Găinuşă, Răzvan Exarhu, Andi Moisescu, Marius Tucă, Robert Turcescu, Florin Chilian, Liviu Mihaiu, Ilie Năstase. Urmează Tudor Chirilă. Soon.

Declaraţie de dragoste

"Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu. De acei oameni pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră şi împotrivă cărora spiritul critic a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, reprezintă stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Facem faţă celor ce ni se întâmplă pentru că suntem protejaţi în felul acesta. Dacă ura şi invidia celorlalţi sunt neputincioase, este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt".

Gabriel Liiceanu - Declaraţie de dragoste

Ei sunt aceia pentru mine. Click.

12 noaptea pe B1

E unu' acolo. Face revista presei. Vorbeşte cu oamenii din studio. Citeşte tâmp. Se miră constant. Întreabă cât mai are din emisiune. Se ceartă cu tot felul de indivizi care-i transmit mesaje pe internet. Nu cunoaşte personajele din din show bizz. Ce să mai... omul e teribil. Trebuie urmărit. M-a convins. După 12 noaptea dau pe B1. Rar am văzut un idiot atâta vreme la rând. Cred că m-am uitat vreo 10 minute. Omul îşi doreşte să fie Mircea Badea. Sunt convins că undeva în sinea lui are momente în care se gândeşte la Carmen Brumă. Sunt convins că are momente când decide că el este adevăratul Mircea Badea. Băi, şi totuşi. Ar putea mai mult. Sau eu îmi doresc mai mult de la el. Vreau să-l ia la bătaie pe Doroftei. Vreau să încerce să se împrietenească cu Mihai Gâdea. Să folosească mai mult cuvântul "frăţioare". Adică să fie mai mult Mircea Badea. Pe principiul: "Vă spun, poate. Dar este leneş, doamnă". Şi ca nenorocirea să fie completă, emisiunea se numeşte "Forza Presa". Cred că el a ales numele. Adică e ceva al lui în numele ăsta.

Naaisss

Mitică Dragomir: "Una este una şi una este ailaltă".

Jerry Seinfeld VS Larry King

Naaisss

Marius Tucă: "Soarele răsare doar să aducă lumină şi niciodată glorie".

Rock the party

Nu mă simt bine oriunde, oricum sau cu oricine. Sunt exigent cu cele ce mi se întâmplă. Mă distrez complicat. Mă uit cu depresie la cei care consumă ca să simtă. România are locuri, oameni şi situaţii care îmi plac. E o parte a României care mă binedispune. Asta e o petrecere din România mea. E o petrecere care mi-a plăcut.

Click for photos.

Interviul cu Ion Cristoiu

Persoanele care au contat des în cei 17 ani, fac opiniile ce-i vizează să aibă nuanţe inutile. Ion Cristoiu este dincolo de antipatii sau simpatii. Din discuţia cu el am înţeles preocuparea unui om care contează în timpul vieţii, faţă de ce va conta după. Ion Cristoiu nu vrea să fie jurnalist. Vrea să fie scriitor. De ei îşi aduce lumea aminte. Deci... the interview.

Cum vă descurcaţi cu tehnica asta? Avem, pe de-o parte cărţile alea care reprezintă trecutul şi pe de altă parte laptopul acela. Reprezintă prezentul.
Mă descurc foarte bine. Am făcut la un moment dat o pasiune şi mă pricep la telemobile, la laptop… . Mă pricep chiar mai bine decăt unii dintre tineri.

Aveţi messenger?
Nu. Aia nu. Am mail. Am 4 conexiuni la internet. În momentul în care unul cade, să intre în funcţiune celălalt, pentru că am de transmis în fiecare zi două editoriale. E un adevărat coşmar să trebuiască să trimit şi să n-am net.

Omul fără internet este aproape un om fără Dumnezeu.
Nu neapărat. Uite, deşi bat bine la calculator, scriu de mână. Scrisul la calculator îţi strică stilul. Te obligă la fraze scurte.

Nu se pierde ceva când te obişnuieşti să citeşti ziarele pe internet?
Informaţiile de pe internet sunt superficiale şi rapide, dar nu acoperă cartea.

Cetăţeanul clasic are un ziar în mână.
Nu e vorba numai de ziare. Este vorba şi de cărţi.

Când mă gândesc la jurnalism, pe dumneavoastră şi pe Cristian Tudor Popescu vă identific cu ipostaza de jurnalist. Aveţi elementele jurnalistului.
Cristoiu: Eu nu sunt jurnalist. Sunt scriitor. Eu consider că jurnalistica este inferioară literaturii. În jurnalism nu rămâi în posteritate. În perioada interbelică era Pamfil Şeicaru, un jurnalist care schimba miniştrii şi mai era un domn George Bacovia, pe care nu-l ştia nimeni. La ora actuală, îl învăţăm la şcoală doar pe Bacovia.

Mai contează ce zic jurnaliştii? Contează pentru oameni ce spuneţi?
Caragiale scria în “noaptea furtunoasă”, că cei doi jupâni, Dumitrache şi Pingescu citeau un text imbecil, nu înţelegeau nimic din el, dar erau fericiţi. că le împărtăşea opiniile.

Jurnalimul influenţează omul în momentul în care confirmă ceea ce deja bănuieşte.
Cristoiu: Vă mai dau un exemplu. Este un exemplu de contraperformanţă a mea. În 1996 când a venit CDR-ul, pe care eu îl sprijinisem, chiar din prima zi l-am criticat pe Emil Constantinescu. Am avut apoi probleme, deoarece mare parte a populaţiei era de partea învingătorului. Aşa s-a întâmplat şi cu actuala putere, însă oricare ar fi conducerea, la un moment dat creşte numărul nemulţumiţilor. Când domnul preşedinte va avea probleme, cum au avut şi predecesorii săi, vă garantez şi să rămână asta scris: eu voi fi cel care-i va sări primul în ajutor.

Scrieţi la multe ziare, faceti emisiuni la televizor, v-aţi ocupat mult din timp, Bănuiesc că şi câştigaţi foarte bine.
Câştig suficient de bine la nivel de câştig cinstit. E foarte important. Aş fi putut să muncesc mai puţin dar să câştig mai mult.

Aveţi o maşină scumpă?
Am un Volkswagen. Un Golf. N-am boala maşinilor.

Dumneavoastră şi Cristian Tudor Popescu nu insistaţi, vizibil, pe exterior. Pe obiecte.
Nu e o comedie. Eu n-am inţeles niciodată cum oamenii politici mari s-au putut ocupa de casele lor. Creierul nu poţi să-l împarţi în două. Nu ai timp psihologic. Am o casă bătrânească undeva şi mi-a propus cineva să facem o casă gen vilă. Când am auzit că trebuie să vină maşini, să descarce, să fiu atent… . Mi s-a părut timp pierdut inutil. Nu e vorba numai de timp fizic. E vorba şi de cel psihologic.

E vorba de o negociere a preocupărilor.
În sensul ăsta am şi spus.

Pe de altă parte, oamenii interpretează modestia asta şi spun că este o formă de ipocrizie.
E o formă de bun simţ. O să-ţi spun o mărturisire. Eu când mă duc să cumpăr ceva nu am mulţi bani în portofel. Nu că aş vrea să par sărac. Nu vreau să le creez celor din jurul meu sentimental de umilinţă.

Înainte să fac interviul ăsta îmi propusesem unul cu Dan Iosif. N-am mai apucat. Ce rămâne după oamenii aceştia?
După părerea mea dacă faci ceva, rămâne. Nu-mi dau seama cum vor rămâne. Posteritatea este ca un loz. Nu poţi ştii. O personalitate de mare glorie poate să fie uşor uitată.

Pe dumneavostră vă ştie lumea mai mult în ipostaza jurnalistului decât în cea a scriitorului.
Poate să fie ghinionul vieţii mele. Pot să scriu eu încă zece cărţi de proză foarte bună. Lumea va considera că sunt gazetar şi pentru că n-am avut tăria să renunţ la gloria pe care ţi-o dă presa.

Domnule Cristoiu… huă Băsescu.
Nu. Ştiu, toată lumea… . Eu n-am făcut o fixaţie.

Lăsaţi impresia că ar fi vorba de o fixaţie.
Oricărui om politic îi face bine o critică. Ascultaţi la mine că-s om bătrân. Lauda absolută te trimite la plutonul de execuţie de la Târgovişte.

Naaisss

A.G. Weinberger: "România este o ţară care nu se iubeşte".

Made in Turkey

Să ştii să pleci. Să ştii să schimbi. Să ştii să vrei. Să ştii să fii. Sunt cele pe care le-am învăţat învăţat în ultimii 24 de ani. Am plecat când am simţit că nu mai am de câştigat. Nu bani. Glorie. Am plecat când am simţit că am câştigat tot ce se putea câştiga acolo. 5 luni la un post turcesc este o perioadă suficientă concluziei că proştii sunt mulţi. După 5 luni începi să înţelegi de ce naibii îi bătea Ştefan cel Mare. Începi să înţelegi de ce când vorbeşti cu unu de nu înţelege ce zici, îl priveşti tâmp şi-l întrebi dacă e turc. Deci începi să înţelegi nişte chestii. Asta lor li se întâmplă mai rar. Turcii nu înţeleg. Vorbesc abundent şi prost. Îţi spun prostii cu un ton pertinent.

Continuarea....

De când am plecat de la Dogan m-am întâlnit des cu întrebarea "de ce". La Dogan mi-au plăcut românii. Turcii acolo erau nişte indivizi care îţi făceau comparaţii între Siomna Sensual şi Andrei Gheorghe. Îţi explicau că este acelaşi lucru. Am făcut acolo o rubrică în care mergeam cu o vedetă cu autobuzul vara prin Bucureşti şi stăteam de vorbă. După ce am filmat 4 materiale d-astea m-a chemat unu dintre turci. "Întreabă-i şi tu pe ăştia cu care mergi cu autobuzul de cât timp n-au mai fost cu autobuzul". "Pune-le şi tu piedică la un moment dat". Acestea sunt 2 dintre sugestiile lui. S-a gândit o zi, două şi asta a fost ce i-a venit în minte. De ce am plecat de la Dogan? Răspunsul cel mai bun s-a petrecut săptămâna trecută. Au făcut oamenii aceştia de la "Bulevard", premiile Bulevard. Ideea nu e rea. Nici originală. Eh, acum începe turcismul. Cu ce ocazie au fost date premiile astea? În mijlocul anului? În fine. Cu ocazia sfâşitului de primăvară. Au inventat ei nişte categorii. Au ales ei nişte vedete. Fără nicio noimă. Cosmin Cernat cel mai bine îmbrăcat bărbat din România. Ceva de genul ăsta. Prostia nu s-a oprit aici. Au făcut un sistem cu SMS-uri, cu gândul că românii se vor îmbulzi la vot. Pe principiul nu votezi nu contezi. Într-o emisiune cu rating 0.6 nominalizările erau spuse într-o aşa viteză încât nici să-ţi propui, nu puteai să reţii cum să votezi. Românii s-au supus prostiei turceşti şi au făcut ce era de făcut. Adică premiile. A câştigat Cosmin Cernat premiul pentru cel mai bine îmbrăcat bărbat. Bineînţeles, votat de public. Ce-a ieşit din tot turcismul ăsta? O ştire în "Can Can"... că Andreea Bănică n-a ştiut cine e Cătălin Josan.