Eyes wide shut VS Vanilla Sky

Zbierăm tăcând. Ne bucurăm trist. Trăim murind. Nu există rău fără bine. Nimeni nu e prost până la capăt. Nimic nu este constant rău sau bun, până la final. În orice rău există bine, de care te foloseşti in argumentarea greşelii. În orice bine există puţin rău, care tinde să-l compromită. Orice compromis are şi consecinţe pozitive. Orice consecinţă negativă are o şansă mică de a deveni pozitivă. Nu câştigi prin optimism şi nu pierzi prin pesimism. Câştigi prin decizii. Cred că te hotărăşti să fii rău sau bun. Cred că te hotărăşti să fi prost sau deştept. Cred că te hotărăşti să fi trist sau vesel. Cred că te hotărăşti să crezi în Dumnezeu sau nu. Cred că te hotărăşti să câştigi sau să pierzi. Cele mai mari decizii le iei neconştient. Octavian Paler spunea că viaţa lucrează prin detalii. Trebuie să ştii să te detaliezi.Any passing minute is another chance to turn it all around. Spune Penelope Cruz pe la început în Vanila Sky. It’s little things… . The little things… there is nothing biger. Zice Tom Cruise la final. Când e prea târziu parcă.

Conversaţii

În genearal îţi vine să întrebi când îl vezi pe unul de-l cunoşti, ce mai face. Nu că te-ar interesa. Da trei' să-i zici naibii ceva. El zice bine. Şi tu ce naiba zici acum?! Că nici nu vrei să dezvolţi, da' nici nu poţi s-o rupi la fugă. Situţia este complicată de-a binelea când şi el este în acelaşi timp în aceiaşi ipostază cu tine. Şi puneţi aceiaşi întrebare expeditivă, de-o dată. Şi pentru ca stupidul să ajungă la proporţii iremediabile trebuie să şi răspundeţi simultan, "mbine". Finalul antologic este categoric dacă unul se decide să rupă tăcerea cu un, "hai că mai vorbim". Este momentul potrivit pentru ca şi celălalt să-şi dea de tot împetec şi să răspundă, "da, ne auzim" şi să continue cu un "dacă e". Şi eu întreb oamenii ce mai fac. Din obişnuinţă. Iar când se ajunge să primesc întrebarea, zic că "bine". Din aroganţă.

Eyes wide shut

Distrează-te plictisindu-te, zbiară tăcând, construieşte dărâmând, decide să fi indecis, aminteşte-ţi uitând, urăşte iubind, ascultă vorbind, zâmbeşte încruntat, crezi îndoindu-te, pleacă venind, câştigă pierzând, bucură-te trist, fereşte-te lovind, imploră arogant, plângi râzând, afirmă negând, minte sincer, schimbă păstrând, răspunde întrebând, reţine uitând, trăieşte murind.

best song

Probabil cel mai mişto cântec.

Ascultă, priveşte şi taci

Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nevţi să cladeşti
Şi taci, ca să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci.

Asta e continuarea.

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte
Când simţi că păcatul te paşte!

Când simţi că duşmanul te-vinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu stinge
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Iar când cu ochiii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!... …

10 minute

Teo Trandafir este genul de individă uşor simpatizabilă la televizor, uşor diferită când nu se simte filmată şi uşor greu de intervievat, când te apuci. Orice încercare de a-i contesta succesul determină atitudini ofensive din partea ei. Am făcut un interviu în care am fost ceva mai ofensiv ca ea. Am trecut-o exact prin stările prin care îmi propusesem. A ieşit bine. Interviul a durat 30 de minute. Infatuarea mea ulterioară succesului a durat 10. Cel mai mult avea să dureze însă starea confuză de după cele 10 minute. Nu s-au înregistrat pe reportofon decât 5 din cele 30 de minute. Asta e distanţa dintre succes şi dezastru. 10 minute.

No Comment

M-am întâlnit pe stradă cu o fostă colegă de liceu. După ce mi-a povestit că lucrează la un call center, iată ce-a urmat... "Şi eu vreau să lucrez în televiziune. Da' să prezint ştirile. Sau, mă rog, să am o emisiune a mea. Bine... ştiu că în televiziune se intră doar pe pile".

Florian Pittiş

Ne-am întâlnit la un post de radio unde venise să citească o reclamă.
- Radu Buzăianu
- Florian Pittiş
- Ştiu. Culmea ar fi fost să nu ştiu cine sunteţi.
- Uneori nici eu nu ştiu cine sunt.

Interviu cu Vlad Craioveanu

Ăsta e interviul care îmi este cel mai drag. Nu ştiu dacă este cel mai bun. Da' e cel mai mişto.

Cu Vlad Craioveanu e complicat să vorbeşti serios. Eu am încercat. S-a întâmplat la răcoarea unei umbrele la Golden Blitz. Am hotărât să luăm masa acolo într-o dimineaţă. În prima jumătate de oră a interviului am aşteptat să ni se aducă comanda. În cealaltă parte ne-am dat seama că încă nu o dădusem. Urmează un interviu cu Vald Craioveanu serios şi de cele mai multe ori nu.


Mai ai entuziasm?
Sincer să fiu nu mai am etuziasmul ăla de început. Acum am ambiţii.

Entuziasmul este determinat de ambiţie.
Entuziasmul e ca o stare. Ambiţia e un pic mai raţională. Ai ambiţie da’ trebuie să fie şi un pic de realitate în ea. Aşa am ambiţia să fiu preşedintele Americii, da’ Condoleezza ce spune?! Ambiţiile trebuie să fie mai pământeşti.

De ce ai plecat de la ”Pro”?
Cred că oricum îmi depăşisem termenul. După 7 ani nu ştiu ce aş mai fi putut face. M-am uitat la ce a urmat, după ce am plecat. La ”Dansez pentru tine” n-aveam nicio şansă. În radio s-a schimbat formatul şi se adresează unui public mai tânăr. Eu deja nu mai vroiam să mă prostesc. Îmi place să mă prostesc şi acum, da’ mă prostesc pentru alţii. Pentru alt public.

Te prosteşti cu maturitate...
Ne prostim cu înţelepciune.

Răzvan Exarhu te-a adus la Guerrilla?
Nu. Liviu Mihaiu. După ce am plecat de la ”Pro” eram uşor bruiat. Nu ştiam ce-o să se întâmple. Nu ştiam cum o să mă descurc la noul locde muncă. Aveam un copil... am cam tremurat un pic. După deriva asta de început, lucrurile s-au mai sedimentat.

Tu, Dobro şi încă câţiva, sunteţi ca la fotbal, ”generaţia de aur”. Eu sunt tentat să vă întreb cât mai rezistaţi.
Uneori nu e nevoie să ne întrebi, că ne întrebăm singuri. Bă... nu vine unu’ tânăr să ne ia căpăţâna la toţi?!

Aş fi venit eu, da’ n-am dicţie.
Abia aştept să vină cineva să-mi fie frică... băi vine ăsta şi-mi fură pâinea. Să simt că trăiesc. Să mă motiveze.

Eşti demotivat?
Sunt în concediu. Am o singură motivaţie. Să mă întorc vesel.

Te-a concediat Dobrovolschi.
Da. Ne-am concediat reciproc.

Am citit o biografie a ta din care reişea că te-au concediat o grămadă de indivizi.
Am o aversiune naturală faţă de putere. În momentul în care m-am apucat de radio am avut pretenţia să am şi libertatea totală a dj-ului. Consider că dacă mi se dă un microfon îmi asum şi reponsabilitatea celor pe care le zic. E vorba de libertatea de exprimare. Totuşi, dacă eram aşa nebun nu mă mai angaja nimeni.

Tot reponsabilitate ar fi fost şi aceia pe care cei care te-au dat afară ar fi trebuit să şi-o asume. Eşti un om cu rating.
Pe mine m-a şi motivat datul acesta afară. De câte ori am plecat dintr-un loc, de atâtea ori mi-am dorit să-l distrug. N-am plecat cu coada între picioare. Am plecat cu un scop. Încă nu i-am distrus pe toţi. Mai am timp.

Interviul ăsta trebuia să-l facem acum o săptămână, da’ ţi-ai pierdut telefonul.
Da. Dintr-un exces de distracţie. Am fost cu nişte prieteni şi am sărit în apă cu el.

Cum îţi populezi concediul?
Plec în Italia cu nişte prieteni. O să mă mai duc în Anglia şi apoi în Grecia cu copilul.

Tu crezi că pari un bărbat care ar avea un copil?
Băi nu mă interesează ce par. Mă interesează ce sunt. Eu ştiu că sunt un om cu un copil.

Ai 30 de ani. Acum câţi ani te-ai căsătorit?
Acum vreo 4 ani.

Păi de ce s-a ajuns aici Vlade?
Să-mi iau de-o grijă. Am zis s-o fac acum, să nu mai am surprize. Poate se răzgândea.

Eu privesc cu admiraţie la toţi paşii ăştia pe care i-ai făcut, da să nu-mi spui tu mie că nu ţi-ai înşelat soţia.
Păi nu-ţi spun ţie. Nu spun la nimeni.

Tu semeni cu Howard Stern.
S-a mai spus.

Era inevitabil să te întreb.
Ca stil am fost prin zona aia o perioadă. Da’ pe atunci nu ştiam cine e. Îl auzeam pe Gheorghe pe holuri pe la ”Pro”, stătea de vorbă cu nişte directori de acolo şi vorbeau de mine. M-a chemat şi îi spunea unuia că sunt Howard Stern al României. Nu ştiam dacă e bine. După vreo 2 ani a apărut filmul ăla cu viaţa lui, pe HBO: ”Private Parts”. N-ar fi rău să semăn şi la conturi cu el. Să fie treabă până la capăt.

Tu de când lucrezi în media?
De la 15 ani. Aveam un top la Radio România Actualităţi. N-a fost un început spectaculos, pentru că aveam emoţii. Au insistat cei de acolo să vin, că eu nu mai vroiam. Nu-mi plăcea vocea mea. Lor tocmai vocea li se părea bună. La insistenţele lor tot am venit, tot am venit, până a început să-mi placă şi după aia nu au mai scăpat ei de mine. Bine, după un an am trecut la radiouri comerciale.

Şi deci aşa te-ai pornit tu.
N-am pornit pe ideea să mă iubească toată lumea şi să vadă ce frumos şi carismatic sunt. Am pornit cu ideea că urăsc societatea în care trăiesc iar ura poate fi o sursă de energie la fel ca şi iubirea. Am pornit cu gândul că pot schimba ceva. Îmi menţin şi acum ideea, da’ nu mai încerc să sparg zidurile cu fruntea, ci sunt atent unde trebuie lovit.

Ai ajuns ce ţi-ai dorit?
Cred că am ajuns ce am meritat.

Din ce am mai vorbit am reţinut că vrei să te apuci iar de televiziune.
Nu ştiu dacă o să mă apuc sau nu. Lucrurile nu se mai desfăşoară aşa de superficial ca înainte. Am refuzat multe proiecte până acum.

Zi-mi unul pe care l-ai refuzat de nebun ce eşti.
În vara asta am refuzat ceva de la colegii tăi de la Kanal D. Era un show cu streaptese.

Îmi plăcea ce făceai pe vremuri la ”Zero”, pe ”Pro TV”.
A fost o emisiune epuizantă din punctul meu de vedere. Iei o cameră, îţi iei regizorul, te duci pe stradă şi faci show. Expunerea e foarte mare. Intri în contact direct cu oameni cu care altfel nu ţi-ar face plăcere să stai de vorbă. Făcând asta în fiecare săptămână, în 3 ani te cam stoarce. În general îmi place să fac tot timpul altceva. De asta am şi acceptat ”Mari români”. Era ceva nou.

Mi-ai adus aminte. Ai câştigat la ”Mari români”. Eşti un mare român.
Sunt şi premiat de Mitropolitul Moldovei.

Tu cam eşti ironic cu oamenii religioşi.
Eu cred că Dumnezeu a avut simţul umorului când m-a lăsat să trăiesc până acum. Interpretezi greşit eu chiar nu am nimic cu oamenii religioşi, doar că mi se par foarte mulţi făţarnici când vine vorba de religie. Îşi fac cruci în autobuz dar n-ar lăsa o gravidă să stea pe locul lui. Eu cred în ceva mult mai puternic decât noi oamenii.

Mie-mi place o frază a lui Pascal. Dacă eu cred şi Dumnezeu nu există n-am pierdut nimic. Dacă eu nu cred şi El există, am pierdut tot.
Păi şi cum demonstreză el dacă a avut dreptate!?

Păi trebuie aşteptat până la sfârşit.
Sau poţi să o grăbeşti. Da’ dacă grăbeşti lucrurile te pedepseşte Dumnezeu că ai trişat. Că ai tăiat colţul.

Două conversaţii cu Dumnezeu

1. Un om, după moarte se plimbă cu Dumnezeu pe o plajă, pe care îi era reprezentată viaţa. Pe nisip erau 2 urme de paşi. Paşii omului şi alături, cei ai lui Dumnezeu. La un moment dat din 2 urme rămâne doar una. Este momentul în care omul devine intrigat. "De ce Doamne m-ai lăsat singur aici, când mi-a fost mai greu". Dumnezeu zâmbeşte şi-i răspunde. "Paşii aceia sunt ai mei. Pe toată distanţa aceasta te-am purtat în braţe".

2. Omul îl întreabă pe Dumnzeu. "Ce înseamnă pentru Tine 1 milion de ani?". Dumnezeu răspunde. "O secundă". Omul revine cu altă întrebare. "Ce înseamnă pentru Tine 1 milion de euro?" Dumnezeu răspunde. "Un ban". Atunci omul cere. "Dă-mi-l". Dumnezeu răspunde. "O secundă ".

Johnny Răducanu

Îmi place ce fac şi pentru că ajung să întâlnesc indivizi pe care altimiteri i-aş fi privit doar la televizor şi d-aia ar fi trăit în mintea mea doar din răspunsurile date întrebărilor altora. Eu am alte întrebări şi d-aia primesc alte răspunsuri. Sunt indivizi cu care discuţia iese din vremuri. Sunt conversaţii pe care nu le uiţi o viaţă. I-am pus lui Francis Ford Coppola 3 întrebări dintre care doar două s-au înregistrat pe cameră. Săptămâna asta l-am convins pe Johnny Răducanu să bem o cafea la Capşa. M-a aşteptat pe o bancă în faţa casei lui. Avea o pălărie albă asortată bine la o cămaşă la fel. L-am recunoscut greu. Oamenii grei sunt greu de cunoscut şi de multe ori, greu de recunoscut pentru că au fost atât de grei de aroganţă de-a lungul vremii, încât ajung să înţeleagă de ce e greu să fii modest. Ora cu Johnny Răducanu e importantă între orele vieţii mele. S-a întâmplat probabil şi pentru că sunt bun, da' şi pentru că trebuia.