Watching tivi

A trecut luna iunie. Vara posturile mari nu investesc. N-au programe. Merg din inerţie. Sunt în vacanţă. Show-ul de vara asta al Pro TV- ului mi se pare halucinant. "Made in Romania". Apare Raluca Arvat şi prezintă o ştire: "Becali şi-a cumpărat un teren pe Lună. Nu e singur. Îl însoţeşte Cătălin Smărăndescu, care-l şi filmează". Rămâi blocat şi aştepţi. Ce poantă jenantă le-a mai venit ăstora de la sport!? Continuă Arvat. "Este vorba de noul show Pro TV, Made in Romania, în care Becali...". Apare unu care mai mult încearcă decât face ca Becali. Lângă el altu despre care nu înţelegi de ce ar fi Smărăndescu. Da' e Smărăndescu, că aşa zic ăştia. Bun, da' de ce-l filmează pe Becali? Care e poanta?! Smărăndescu nu e cu filmatul. E cu bătutul. Nu m-am uitat la emisiune până acum mai mult de 5 minute la rând. Sunt convins însă că au făcut o poantă cu Elodia. Una cu ţiganii. Cum? Nu s-a îmbrăcat nimeni în ţigan? Hai domne că nu cred. Şi sunt convins că au făcut şi o poantă cu Vanghelie. Cred că au zis "care este". Oamenii se uită pe Pro TV. Au rămas cu senzaţia că ăştia încă mai dau televizoare. A trecut luna iulie. Uite ratingurile. Click.

Top audienţe 1-26 iulie 2008
1. Pro TV: 229000
2. Antena 1: 142000
3. OTV: 100000
4. Realitatea TV: 91000
5. Acasă: 89000
6. TVR 1: 70000
7. Antena 3: 61000
8. Prima TV: 60000
9. Kanal D: 48000
10. Naţional TV: 35000

Naaisss

Cătălin Tolontan: "Steaua fără Becali ducea lipsă de bani, Steaua cu Becali începe să ducă lipsă de fotbal".

The Jupiter story

E adevărată. Mi-a povestit-o cineva de la Orange. Nu spui cine. Persoană importantă. Programul în care Orange-ul îşi verifică abonaţii se numeşte "Jupiter". Un om nelămurit sună cu o problemă. 411. Aşteaptă. Răspunde unu de la Orange. Omul îşi spune problema şi ăsta îl linişteşte. "Verificăm imediat. Chiar acum vă văd în Jupiter". "Mă vedeţi, da?!". Şi-i şopteşte soţiei care era la plajă lângă el: "Băi tari sunt ăştia de la Orange. Cică ne văd aici în Jupiter".

Timişoara în 20 de minute

Am fost. Anul trecut am dat acolo licenţa. Vreo 20 de minute am căutat un taxi. Practic nu erau. Cam tot 20 de minute mi-a luat să văd oraşul minunat. M-au plimbat nişte colegi care au mai fost. Pe principiul, "să-ţi arătăm Timişoara". N-a durat mult. Cum, doar atât a fost? Intrasem în panică. Timişoara e a doua capitală a ţării, nu?! Nasol. O piaţă, câteva străzi şi o biserică. Cam ca pe Lipscani. Click for the rest....

Ne-am aşezat la o terasă. Aşteptam un telefon. Ca fiecare dintre noi. În vreo 20 de minute a venit una să ne ia comanda. A notat ce-a notat, după care mi-a dat una peste telefonul de pe masă. Din greşală. Şi-a cerut scuze şi-a plecat. O chem. "Oricum, nu se ţine telefonul pe masă". Replica ei. Atunci mi-am dat seama. Ce vrei mă, sunt în Timişoara. Cred însă că au o problemă la telefoanele fixe. O colegă se întâlneşte cu niste prieteni de familie. "De ce nu vii mai des? Am fost şi noi la Bucureşti. E mizerabil". 2 milioane de locuitori. Câţi dintre ei sunt bucureşteni? Nu mai bine nu mai veniţi voi, care aveţi păreri d-astea deloc?! Să apucăm să facem şi noi puţină curăţenie. Licenţa. "Diverstismentul În mass media". Un profesor timişorean din fire priveşte spre ea. Eu vorbesc. După 20 de minute are o părere. "M-am uitat peste lucrarea dumneavoastră. Trebuia să scrieţi despre jurnalism din câte ştiu. Văd că aici scrie mai mult despre divertisment". El e profesor de jurnalism în Timişoara. Divertismentul este funcţie a mass-media. Probabil doar la Bucureşti. La Timişoara oamenii sunt deosebiţi. Băi şi dureză. Până zic ceva. Trec cam 20 de minute. Ei vorbesc calm. Şi totuşi. Am un prieten din Timişoara. Andrei Japhet îl cheamă. De el îmi place. E încurajator pentru Timişoara. E un fel de "deci se poate".

Naaisss

Ion Cristoiu: "Noi cu OTV-ul ce mai zicem câte o chestie interesantă. Ei cu Elodia. Noi cu.... Băsescu".

I love this game

CLICK 4 MORE

Naaisss

Anca Florea: "Am început să fac ca Mircea Badea. Aş fi putut să-i fiu profesor. Noroc că nu i-am fost".

Conversaţii

The Liberty Parade

Am fost pe-acolo. Pe la unu noaptea. Am stat o oră. Suficient. Ăsta e un eveniment care se vede frumos de sus. Mii de oameni. Scenă mişto. Când cobori, povestea se schimbă. O parte din lume e venită că era reclamă la radio. Altă parte a venit că e gălăgie. Altă parte că sunt gagici. Altă parte că e gratis. Alţii erau veniţi ca să spună că au fost. Cred că un sfert dintre cei de-acolo nu-l ştiu după faţă pe Dj Optick. Mai repede se descurcau cu Guţă. Nu i-ar fi deranjat dacă pe scenă urca puţin Copilul de Aur. Băi ar fi putut să încerce. Experimental. Mulţi la unu erau deja căzuţi. Pentru ei se putea întâmpla orice pe scenă. Erau teribili. Da' căzuţi. Păşeai peste ei. Pe lângă erau zone în care atmosfera era de festivalul berii. Dacă îţi propuneai să intri aveai 2 variante. O intrare la care stăteai la coadă cam jumătate de oră. Şi alta pe care intrai pur şi simplu. Cam asta am văzut acolo. Poate mi s-a părut. Poate n-a fost aşa. Ce mi-a plăcut? Un remix al unei meolodii a lui Paul Oakenfold. Şi o pereche de ochelari ai unuia. L-am întrebat de unde-i are. Cică din Spania. Da' dacă totuşi vreau să-mi iau, el mai primeşte de-acolo. "Notează idu meu de messenger. Şi vorbim". Numele lui underscore scumpiku. Scumpiku cu kapa.

4 minutes to save the world

"U’ve only got 4 minutes to save the world. That’s what I got u girl. We only got 4 minutes to save the world, we only got four minutes, who it is, u gotta care about. Tick tock tick tock tick tock, that’s right, check it out. Who it is...". Super. Da-ţi un pic mai tare. Justin e super. Cred că e cea mai tîmpă melodie cu videoclip. S-au strîns nişte băieţi în jurul unei mese. 4 minutes to save the world."Ce videoclip facem?". "Mamăăă... hai să-i punem pe ei să meargă aşa prin magazine. Prin toalete... cum se face când trebuie să salvezi lumea". Şi intervine altu. "Băi... da să fie şi aşa un cronometru în spate şi ei să danseze... I’ve only got four minutes, four, four minutes". Apoi al treilea. Să zică şi el că a participat. "Şi să punem şi o maşină, pe care să danseze unii cu nişte pantaloni roşii şi tricouri albe, dacă e". Primul revine. "Băi... ar fi super". Undeva în Romînia, Radio 21 şi Kiss Fm văd videoclipul. "Asta trebuie băgată în heavy rotation". Mai departe, poporul ascultă Radio 21 în maşină. Ascultă "21", că acolo sunt dimineaţa Buzdugan şi Morar. Care sunt super. Se termină reclamele. Începe aceaşi piesă care a mai fost şi ora trecută. 4 minutes to save the world. Poporul dă mai tare. Justin e super.

Take my breath away

Vaya Con Diva

Merge sofisticat. Decis. Convingător. Lasă impresia unei destinaţii decisive. Până se opreşte la o terasă. Are un aer important. Priveşte înainte şi-n general cam sus. Pare îmbrăcată scump şi intangibilă. Bărbaţii privesc tâmp. În jurul ei se formează o atmosferă de divă locală. Şi acum apare apare Ion Boschet. Ăsta e ăla care a bătut-o pe aia, care este prezentatoare. Deci acum Boschet ăsta, are o nouă identitate. Deşi numele iniţial cred că nu era rău deloc. Îl chema bine. Ion Boschet. Ciumpalacu ăsta nu e izolat. Este general. Fiecare divă d-asta, are Boschetul ei. "La urma urmei, e problema mea daca imi bat iubita". Ăsta e el. Plin de masculinitate. Ea încasează plină de feminitate şi aroganţă. Băi eu înţeleg asta cu banii. Femeile vor bărbaţi cu bani. E ok. Bă da ăla mă?! Ăsta e singurul model de bărbat cu bani?! Deci cum pot eu să vorbesc serios cu fata asta când ştiu că dimineaţa se trezeşte cu ăla lângă ea. Cel mai antipatic îmi este însă mersul. Cum să mergi mă arogant lângă Boschet ?! Ciumpalacu ăsta nu e izolat. Este general. Fiecare divă d-asta, are Boschetul ei. Uite aici Boschetul lu' Andreea Spătar. Click.

Smokin'

Mai mult ca fumul de ţigară mă enervează figura de om intersant pe care şi-o asumă fumătorii. Fumatul ăsta am văzut eu că nu se face oricum. Există fumatul intelectual. Fumătorul trage din ţigară meditativ. Abia atinge ţigara cu gura. Trebuie şi apucată cumva. Aici se folosesc cel puţin 4 degete. Apoi fumatul afectat. Fumătorul închide uşor un ochi şi trage din ţigară cu o mimă de om decisiv. Fumatul feminin. Cu ţigara în colţul gurii pufăită des. Puţin în grabă. Aici este important ca ţigara să fie folosită cu două degete. Arătătorul şi cel de lângă. Fumatul puştesc. Apuci ţigara cu toată degetele. Contează durata dintre momentul în care scoţi ţigara din gură şi cel în care o duci la loc. Durata trebuie aproape să nu existe. Mima joacă şi ea rolul ei. Fumatul puştesc se face cu o atitudine de om obişnuit. Adică trebuie să pară că nu faci nimic ieşit din comun. Fumezi o ţigară. Care e problema? Simulezi maturitatea. Apoi fumatul ocupat. Fumătorul ţine ţigara cu două degete şi gesticulează întruna. Vorbeşte mult. Trage rar din ţigară. Până în 18 ani lucrurile sunt clare. Trebuie să fi intersant. Matur. În ton cu ceilalţi. După 18 ani lucrurile se schimbă. Ţigara devine alibi. Dă o pauză. Pe principiul, băi nici o ţigară nu mai pot să fumez. Apoi oferă o ocupaţie. Într-un moment mort al zilei îţi aprinzi o ţigară. Dacă te întreabă cineva ce faci, ai ce zice. Nu mai eşt un om care stă. Eşti un om care fumează. Când te enervezi. Iar. Îţi aprinzi o ţigară. De cât să dai în cap la oameni pe stradă, mai bine fumezi un pic. Până la urmă orice ai zice, un om cu fum în jur arată mai bine. E altceva. E şi o chestiune de imagine. E bine să-ţi faci puţin fum în jur. Chiar dacă nu fumezi.

Naaisss

Dan Chişu: "Bravo, nu s-a vazut că nu suntem buni".

Vara asta...

Aşa cum am promis acum o lună... interviul cu Tudor Chirila !!!

Poliţiştii te trag pe dreapta, în timp ce te saturi de patul de-acasă şi îţi doreşti să te trezeşti din somn într-un pat de femeie frumoasă, pe o stradă desenată de-un copil. Ajungi la birou unde ai un şef idiot, care nu înţelege că tu trebuie să-noţi. Te întorci din ce în ce mai bărbat şi uiţi că ai avut 18 ani, erai nebun, iubeai şi n-aveai bani. Povestea merge mai departe, ca vântul din Vama Veche iar trenul accelerat Bucureşti – Mangalia, pleacă-n 5 minute de la linia 5. De ce cântăm noi acest cântec? Americanii-s de vină. Binele şi răul se joacă-n jurul tău, te întrebi de ce lumea te vrea cum nu te poate avea şi zâmbeşti. Vara asta ai să te-ndrăgosteşti. Asta am învăţat până acum de la Tudor Chirilă. Interviul ăsta este pentru cei care cred că dragostea va mai schimba ceva. Este despre Tudor Chirilă. Deci despre mare. Aşadar... interviul !!! Click !!!

Eşti celebru sau nu?
Nu eu decid asupra stării mele de celebritate.

Am mers în spatele tău mai devreme şi toţi care treceau pe lângă tine întorceau capul.
Puştime poate. Nu e relevantă plimbarea de azi.

Doamna de la Sala Palatului unde voi repetaţi şi eu te-am aşteptat mi-a zis că eşti de treabă.
S-a pus în discuţie că n-aş fi de treabă?! Nu ştiu ce impresie las. Eu chiar sunt de treabă. Sau vreau să cred că sunt de treabă.

Eşti arogant?
Depinde din ce parte priveşti. Nu sunt foarte sociabil. Asta poate să treacă drept aroganţă. Nu sunt arogant. Şi dacă aş fi arogant nu ar fi un păcat incredibil de mare.



Te-am sesizat des ca pe un individ talentat. Ai avut nevoie vreodată de mai mult talent?
Tot timpul e nevoie de mai mult. Sergey Bubka probabil a vrut să sară şi peste 6.06. Îşi tot ridica ştacheta. A sărit 6.16 până la urmă. E bine totuşi să-ţi echilibrezi pornirile. Poţi pica în plasa nemulţumirii de sine. Poţi ajunge un veşnic nemulţumit care nu se mai bucură la depăşirea unui obstacol, ci la întrevederea celuilalt. Adică e important după ce ai depăşit un obstacol să te bucuri că l-ai depăşit. Nu să-l vezi pe următorul. Trebuie să întorci capul şi să zici, “i-auite bă ce-am sărit”.

Să zâmbeşti.
Trebuie să te bucuri. Eu uit. Să zicem însă, că în perioada asta experimentez bucuria lucrurilor pe care le realizez.

Mergi relaxat. Pari mulţumit. Eşti?
Învăţ să fiu mulţumit de lucrurile simple. Că suntem sănătoşi de pildă. Sănătos visezi mai bine decât bolnav. În ultima vreme, în jurul meu s-au întâmplat mai multe nenorociri care au înseamnat boală sau moarte. Nu m-au afectat pe mine direct, sau pe familia mea, ci pe oameni foarte dragi mie. Am realizat că trebuie să te bucuri de ce ai. Nu de ce nu ai. Aşa mi-a zis mie cineva. Eu am destul de multe. Trebuie să învăţ să mă şi bucur de ele.

Poate reuşita ta cea mai mare e că există şanse ca peste 50 de ani cineva, în drum spre mare, să asculte “Vara asta”. Sau “Vama Veche”.
Să dea Dumnezeu să fie atât de perene cât le dai. 50 de ani... e mult. E şi visul meu să fac lucruri durabile. Permanenţa şi durabilitatea şi-au schimbat definiţia în ultima vreme. Lucrurile sunt mai perisabile. Arhitecţii sunt mai fericiţi. Constriesc o casă despre care ştiu sigur că va rezista. Noi ne jucăm cu lucruri efemere. Să dea Dumnezeu ca peste 50 de ani cineva să asculte “Vara asta”. Ar fi frumos. Dar cu ce mă încălzeşte pe mine asta? E important să le asculţi acum.

E şansa pe care ţi-o dă muzica. Jurnalismul nu ţi-o dă.
Da. Să rămâi. Pink Floyd ştiu sigur c-o să rămână. Voi, jurnaliştii, sunteţi fluturi de-o zi.



Nu sunt jurnalist. Sunt intervievator. Tatăl tău a fost singurul jurnalist despre care am văzut că lumea îşi aduce aminte.
Tata a lăsat şi 29 de cărţi. Noi încercăm să-i ducem numele mai departe din dorinţa de a-l ţine în viaţă. Eu zic că tata a fost mai mult decât un jurnalist. Asta o spun şi colegii lui. Deci un norocos.

Te-ai săturat să te saturi de patul tău de-acasă?
Ce melodie veche. M-am săturat de patul meu de-acasă. Da. Mă întrebi dacă mai am dor de ducă!?

Pe de-o parte. Pe de alta mă refer şi la muzica veche.
Dacă te referi la muzică nu m-am săturat. Îmi place să cânt melodiile vechi. Dar îmi place şi mai mult să le cânt pe cele noi. E o lege firească, pentru că eşti ceea ce evoluezi.

Şi dacă ne referim la patul de-acasă?
Îmi e din ce în ce mai drag de patul de-acasă. Sunt foarte obosit în perioada asta şi am nevoie de liniştea de-acolo. Şi mi-e dor de mare. Mie întotdeauna o să-mi fie dor să mă urc în maşină şi să plec la mare. Da’ nu de marea în care să mă urc pe mese după o noapte de băut mi-e dor. Mi-e dor de marea în care să stau şi să mă uit. Sau de marea în care să înnot 2 km, cum am făcut anul trecut. Anul trecut am înnotat atât de mult, că m-am speriat de liniştea din larg. Acolo mi-am dat seama că sunt fericit. De asta mă duc. La mare realizez că sunt fericit.



Octavian Paler povestea că marea îi dă senzaţia prezentului. Dar că şi ea îi uită pe cei care au avut naivitate să creadă că măcar acolo nu există decât prezent.
Da. E frumos spus. Am un vers pe albumul pe care l-am lansat, “marea îmi dă mereu înapoi, tot ce oamenii îmi iau”. Asta cu toată monotonia ei. Că până la urmă ce e? O întindere nesfârşită de apă. Şi o plajă. Munţii sunt diverşi. Nu sunt un om al muntelui, deşi apreciez valorile pe care muntele le sădeşte-n om. E un formator de caractere. Muntele formează omul şi marea formează sufletul.

Mihai Dobrovolschi zicea la un moment dat că muntele te smereşte. Că te face să priveşti în sus.
Asta spunea Dobrovolschi. Alţii spun că muntele te provoacă. Nu m-a dominat niciodată muntele. Marea te reduce la tăcere.

Care e ziua ta de vară?
Cea mai tare zi?

Nu. Aveai versul acela în “Epilog”. Că dragostea o înveţi într-o zi de vară.
“Asta singur într-o zi de vară o vei afla”. E frumoasă întrebarea. E ziua din curte de la 2 Mai. Cu o brânză, cu roşii. Cu hamsii. Cu o salată de vinete. Cu copii care se jocă-n curte. Cu o baie-n marea de lună august. Aia e. Ziua în care înveţi dragostea poate fi oricând. Da’ trebuie să fie vara. Încă n-a venit vara. Şi anul ăsta n-a fost puf de luna mai.

A fost.
Nu e… trebuie să fie mult.



Ai trecut de la Vama Veche la Vama. Ce-ai pierdut?
Nişte prieteni. Sau poate nu mi-au fost, dacă i-am pierdut. Aici nu ştiu să răspund. Atât.

Atât?
Da. E foarte mult. Cam ce pierzi într-un divorţ. O nevastă.

“Urâtă şi cam proastă”.
Nu ştiu. N-am avut parte încă. Sper să mă ferească Dumnezeu.

Ce-ai câştigat că ai trecut la Vama?
Nişte profesionişti. Mă tem de a mai face definiţii despre prietenie. Mi-am reconsiderat lucrurile. Prietenii îi număr pe degetele de la o mână acum. Cred că Eugen e prietenul meu. E importantă chestia asta. Şi mai cred că e un colectiv în care există respect. S-ar putea ca cele care sunt în acest colectiv să nască o prietenie mai puternică. Vama Veche s-a născut ca-n visul unei nopţi de vară. Ca-n Shakespeare. Hai.



Cu Vama Veche a fost mai romantic.
Acum sunt nişte oameni cu alt tip de responsabilităţi. Deci s-a câştigat profesionalism. Şi o viziune unitară asupra muzicii. Deşi, suntem şi aici în conflicte mari... din punct de vedere tematic.

Care a fost cel mai mare număr de oameni care te-au aplaudat?
15000. Poate 20000.

Ai avut şansa sportivilor. Eu privesc cu invidie.
E un sentiment, când se întâmplă. E diferenţa de la muzică la teatru. La teatru te aplaudă o sală de 400 de oameni. E un alt tip de aplauze. Aici într-adevăr, poţi s-o iei razna.

Ai luat-o vreodată? Ai mai luat-o.
Am avut nişte derapaje, da’ le-am controlat repede. N-ai cum să n-ai. Mi-am învăţat repede lecţiile. Am un prieten jucător de bursă şi câştigător, în general. Spune, “nu mă sinucid când pierd, nu deschid şampania când câştig”. Sunt mai pregătit acum să mă aplaude 15000 de oameni decât atunci.




Actor bun eşti?
Nu mă întreba pe mine.

De la tine mă interesează să ştiu.
Sunt actor foarte bun. Da’ dacă tu vei scrie întrebarea asta cu răspunsul “sunt un actor foarte bun”, va fi tendenţios. Trebuie să spui că n-am vrut să răspund în primă fază, pentru că nu eu trebuie să dau răspunsul ăsta. Adică ai grijă cum scrii. Din răspunsurile astea reiese aroganţa.

Ce certitudini ai până acum Tudor?
Am multe. Una dintre ele e că nu putem controla nimic. Şi că suntem extrem de fragili.

E o melodie asta. How fragile we are.
Da. A lui Sting. Numai că eu am experimentat chestia asta şi m-am uitat în jur. Este superb cum o rasă cu o asemenea fragilitate poate să construiască lucruri atât de mari. Ceea ce n-a înţeles omenirea nici până acum, e că piramidele alea s-au construit când ei s-au unit. Suntem atât de fragili singuri şi atât de puternici uniţi. Asta e o certitudine, că suntem fragili. Altă certitudine pentru mine este existenţa lui Dumnezeu. Sunt prea multe lucruri care ar putea fi lăsate la voia întâmplării. Nu e întâmplător. Cam asta.

Felicitări.
Pentru ce?

În general.
Mulţumesc. Sperăm să ne iasă bine. Asta nu e o certitudine. O certitudine e că discul ăsta îmi place mie şi atunci este un disc bun. Să scrii şi că l-am lansat pe vamamusic.ro.

12 noaptea pe B1 (3)

Băi. Ăsta nu e sănătos la cap. Anticipam mai demult că omul în curând nu-l va mai copia pe Mircea Badea. Omul va crede chiar că este Mircea Badea. Mi-a povestit cineva că s-a uitat la el într-o seară. Cică a povestit în emisiune că tocmai a venit de la sală. Că lui îi place să meargă la sală şi să dea într-un sac de box. Cred totuşi că în continuare îi lipseşte Carmen Brumă. S-ar putea să fie următoarea mişcare. Probabil că omul are un plan. Deocamdată e în grafic. E aproape Mircea Badea. Şi la tunsoare trebuie să mai lucreze. Oricum asta cu sacul de box este încurajatoare.