Interviul cu Amalia şi Ilie Năstase

Ilie Năstase este singurul român care poate să-ţi explice despre cum e să fi cel mai bun în lume. La ceva. Este unul dintre oamenii care au făcut viaţa interesantă României. Nu l-am văzut jucând. L-a văzut mama. Trebuie să ştim să strângem mâna oamenilor ăstora. Dacă tot avem ocazia.

Deci... Ilie şi Amalia Năstase. Click.

Pari des un om vesel.
I: Amalia tot îmi spune, tu nu te superi când ţi se întâmplă treburi... nenorociri.
De ce să mă supăr!? Ce se rezolvă!?

Acum parcă te-ai supărat un pic.
Sunt totuşi 9 ani de când mă chinui. Când mi se face o nedreptate, parcă înebunesc.

E complicată ţara asta?
O complică unii. Cei din fosta securitate. Ei o conduc. Ţi-o spun clar asta.

Rămâne între noi?
Deci ţara asta a fost confiscată de ei. Nu ştiu dacă ţi-ai dat seama. Nu ţi-ai dat seama nu?!

Nu. M-am luat cu altele Ilie şi n-am fost atent.
Sunt şanse mici să avansăm.

Deci nu-ţi place România.
Eu n-am nimic cu România. Eu am cu românii. România este ţara mea, m-am născut aici...

Românii par a fi problema.
Amalia: Nu, români. O parte dintre ei. Ar fi imbecil ca Ilie să aibe ceva cu românii. Dimpotrivă.

Se spune că oamenii se împart în două categorii. Îndreptăţiţi şi nedreptăţiţi. Cei îndreptăţiţi împart dreptatea. La ei probabil se referea.
Ilie: Românii sunt fricoşi. Nu reacţionează când sunt furaţi.

Vorbeam de îndreptăţiţi şi nedreptăţiţi. Răspunsul vostru la întrebarea următoare este îndreptăţit. Aţi cunoscut multe ţări. E frumoasă România asta?
Amalia: E ca şi cum m-ai întreba dacă mama mea e mai frumoasă ca alte mame. Din punctual meu de vedere este cea mai frumoasă. Obiectiv, sunt şi mame mai frumoase.

Uneori e bine să fii subiectiv.
Năstase: Nu valorificăm nimic din ce avem.
Amalia: Ne-am înţepenit în proiect.

E important ce zic străinii despre noi? Văd că e o isterie constantă a păreri celorlalţi despre noi.
Amalia: Dacă conta părerea altora despre noi, am fii făcut ce fac şi ei. Poate am fi dat dosarele securităţii la liber.
Ilie: Sau justiţia. De ce depildă în dosarul meu s-au dat decizii favorabile la Bucureşti, iar la Timişoara, în acelaşi dosar, alt judecător a judecat invers. Există legea de la Bucureşti şi cea de la Timişoara?!



Tu ai câştigat în ipostaza în care confruntarea era în teren. Unde conta talentul. Când confruntarea s-a mută în culise ai pierdut.
Ilie: În sport sunt doar două situaţii. Când pierzi. Şi când câştigi. Nu există compromis.
Amalia: Chiar şi în relaţia cu ziariştii e la fel. Ilie nu le spune ziariştilor ce le place lor să audă. El spune adevărul. Dacă un ziarist îi spune că a furat bani, Ilie îl înjură. A doua zi apare în ziar că Ilie a vrut să-l omoare. Eu nu cred că poate exista un om căruia să-i fie frică că Ilie urmează să-l omoare.

Poţi să mori de râs. Poţi să mori de ciudă.
Ilie: Pe ăsta l-am avut angajat la mine, la Europa FM. Daniel Chican îl cheamă. L-a dat doamna Culcer afară şi eu l-am adus înapoi. Eu i-am vorbit mai urât pentru că-l cunosc bine. Că vreau să-l omor. Aşa a apărut a doua zi în Evenimentul Zilei.

Deci să stea omul liniştit, că nu vrei să-l omori.
Ilie: Am fost cu el la o emisiune. La plecare i-am zis să fie atent cum coboară scările. Să nu se împiedice să cadă. Să zică lumea că l-am împins eu.
Amalia: Toţi ziariştii care vor să fie efervescenţi, îţi iau o frază din care aleg patru cuvinte. Asta se folosea şi în străinătate. Acum o sută de ani. Eu cred că ei sunt antrenaţi în asta. Au şedinţe dimineaţa în care îşi aleg victimele. De exemplu este una la “7 Plus” , care inventaeză istorii. Despre Ion Ion şi Maria, despre Ion Ion şi Ileana…

Deci e bună povestitoare. Eu cred că îi supraestimaţi pe mulţi dintre ziarişti. Sunt oameni simpli ajunşi într-o ipostază de uşoară putere.
Ilie: Lucrurile frumoase nu vând.
Amalia: Good news is no news. Pe toate primele pagini de ziare nu vezi decât sâni.

Problema cred nu este că sunt sâni. Problema este că sunt aceeaşi.
Amalia: Ziariştii care dau sâni pe prima pagină, îl ceartă acum pe Ilie că n-a făcut academia de tenis. Asta cred că problema.

Eşti romantic Ilie? Adică a fost o situaţie în care să te miri şi să zici ce romantic am fost? Sau Amalia să zică....
Amalia: La Ilie definiţia romanticului nu este aceea a unuia care-ţi aduce flori. E mai degrabă a celui care-i place să meargă la munte, în peisaje romantice. Să iasă din modern.

Nu-ţi aduce flori?!
Ba da. Ultima dată mi-a adus la Paris. Am fost acum o lună acolo şi mi-a dat un buchet cu flori. Că sunt mai ieftine decât în Bucureşti.

Altfel e o floare dată la Paris nu?
Ilie: Mie-mi plac florile. Mă ocup şi cu decoratul casei. Totdeauna la intrarea într-o casă cele mai importante sunt florile.

Am încheiat deci povestea asta cu scandalurile?
Amalia: Nu. Dabia începe. Vrem să facem Academia de tenis acolo. Toată lumea ne întreabă de ce ne cantonăm cu acel teren. O să încercăm să mai facem şi în altă parte. Dar şi acolo.

În timp ce îmi povesteşti asta eu mă gândesc la faptul că finaciar vă puteţi considera oameni fără îndârjiri. Nu?
N: Am încercat să-l şi cumpărăm. Nu se poate. Mi-a zis cineva de la Guvern.
Amalia: Lumea întreabă de ce nu-l cumpără şi-l vrea de pomană. Vrem să-l cumpărăm. Nu e de vânzare. Eu vă promit că dacă am abandona ideea Academiei de tenis făcută acolo, în câţiva ani s-ar ridica câteva blocuri pe acele terenurile.



Revin la ce spuneam. Finaciar nu mai ai îndârjiri. Constat că ai o familie frumoasă. Ce-ţi trebuie povestea asta?
Năstase: E povestea vieţii mele. Eu ce las în urma mea în România. Vreau să las un stadion de 10000 de locuri cu numele Ilie Năstase. O academie de tenis cu numele meu. Şi eu şi tu suntem trecători. Astea or să rămână. Certurile se uită. Ce am făcut eu în tenis? Alea sunt rezultate. Vreau să rămână ceva concret. Performanţele mele au fost făcute în occident. Nu în România. Vreau să las ceva aici.

În Occident în dreptul tău a scris tot timpul România.
N: Eu n-am vrut să scrie România. Că s-a scris România, a fost cu atât mai bine. Eu n-am făcut-o pentru România. Eu am făcut-o pentru mine. Onest. Dacă-mi ieşea rău, România nu mai era mândră de mine. România pe mine m-a folosit. Nu e rău. Eu am jucat 20 de ani Cupa Davis. Statul a încasat milioane de pe urma mea. Mi-e dator vândut.

Eu mă uit la tine şi văd un om cu multă glorie. E mult.
Dar nu în România. În România nu o am. De ce să mă simt mai bine în Franţa?! Eu mă identific cu românii. Îmi place să glumesc. Aşa suntem noi românii. Aşa sunt şi eu. Mai neserios când trebuie să fiu serios. Ce vrei de la mine? Să fug în Franţa?! Mi-ar fii uşor. Nu vreau. Eu vreau să am respectul românilor. Dacă vor să mi-l dea... bine.

Crezi că nu-l ai? Au memorie românii? Probabil despre asta e vorba. La asta se reduc lucrurile la final.
N: Poate românii nu ştiu să-mi arate. În Franţa mi se întâmplă să dea şoferii geamul jos şi să mă salute. În România nu.
A: În piaţă la Dorobanţi l-au recunoscut 2 doamne, pe Ilie. Una dintre ele zice, “uite-l pe Năstase”, iar aialaltă răspunde, “dă-l naibii”. S-a enervat ăsta. A făcut-o varză.
N: “Doamnă v-am făcut ceva eu?!”.
A: Nu i-ai zis aşa.
N: I-am zis, “făi, ţi-am făcut eu ceva?!”.
A: Şi mi s-a mai întâmplat şi mie o dată. Îl aşteptam pe Ilie la aeroport. Lângă mine, 2 băieţi. Iese el şi unul dintre cei doi, “uite-l bă pe Năstase”. Alălaltu dă replică. “Dă-l în p... mea”. I-am dat cu cheile de la maşină în cap. Şi-am fugit.







Poate că românii privesc cu antipatie spre reuşitele finaciare ale altora. Sunt reacţii de oameni mici cu frustrări mari.
N: Despre ce invidie poate fii vorba?! L-am câştigat eu, s-au mi-a dat cineva titlul de cel mai bun jucător din lume?!
A: Multe din articolele care se scriu despre Ilie stau sub sintagma “ştim că Ilie a fost un mare campion, dar gata, a terminat”.

Şi totuşi. În tenis se aplaudă fiecare punct. Nu? Este singurul sport în care se aplaudă fiecare punct. Concluzia nu este atunci că tu ai fost cel mai aplaudat om din România?
Eu aş zice altceva. Dacă am lua numai câte loburi am dat...

Tenisul mi se pare sportul cel mai apropiat de viaţă. Se schimbă situaţiile repede. Te lupţi constant pentru fiecare punct. Fiecare punct e o victorie.
N: Da. Se zice că trebuie să lupţi până la ultimul punct.
A: Poţi să ai zece mingii de meci. Şi în final să pierzi.

Şi e momentul acela în care mingea loveşte neţul. Poată să cadă ori într-o parte ori în cealaltă. Eşti la egală distanţă de câştig şi de înfrângere.
N: Englezii spun “bad luck”. Românii zic “păcat”. Îţi trebuie puţin noroc.

Şi stai şi te gândeşti, dacă nu se apuca Hagi de fotbal, Nadia de gimnastică şi Ilie de tenis?!
N: Eu am riscat mult. Am plecat la 20 de ani din ţară. Pentru mine a fost o crimă să pot să încep tenisul de performanţă abia la 20 de ani. Imaginează-ţi că astăzi mulţi, la 23 de ani se lasă. Eu am avut un handicap de cel puţin 5 ani faţă de ceilalţi. Aş fi fost un jucător mult mai bun...

Ai fi putut fi mai bun de atât?
N: Mai prost sigur nu.

Determinarea asta a ta să reuşeşti “Academia Ilie Năstase”, poate vine din tenis. Poate vine din faptul că te-ai obişnuit să te lupţi pentru fiecare punct. Şi să câştigi.
N: Da’ parcă nu mai am răbdare. Parcă nu mai am forţa necesară. Şi parcă nu mai am 40 de ani.

Acum eşti prea preocupat să te enervezi pe ăştia şi o neglijezi pe Amalia. Poţi să şi iubeşti şi să fii şi supărat în acelaşi timp?
N: Poate sunt mai trist acum. Da’ nu-mi schimbă viaţa sentimentală.
A: Dimpotrivă. Ai unde să te întorci. Noi cam tot timpul suntem împreună. Dar nu ne săturăm unul de celălalt. Am văzut un comentariu pe forumul de la “Evenimentul Zilei”. Cel mai tare comentariu. “Bă prostule”, era vorba de Ilie. “Cum te-a păcălit bă aia s-o iei şi din Rahova şi cu 2 copii?!”. Am râs toată seara. Îţi dai seama ce-are ăla în cap?!

M-am întristat după ce-am vorbit cu voi. M-am întristat puţin. Mă aşteptam să vorbesc cu doi oameni senini şi veseli.
N: Când vorbesc despre asta mă încordez.
A: Ilie până la urmă o să treacă mai departe. Şi o să se ducă să joace la Roland Garos. La Dubai. La Monte Carlo. Dar totuşi proiectul vieţii lui ăsta este.

Mi-a rămas în minte un editorial scris de curând de Cristian Tudor Popescu. Titlul era “în tenis nu există egal”. Concluzia atunci ar fii că totuşi, tu în tenis nu ai avut egal.
A: Suntem în tie-break acum.