România mea

Am o relaţie constant stângace cu România. Ba îmi place, ba nu. Văd că de obicei e mişto să te enerveze. Românilor le place să-şi înjure ţara. Sunt convins că ar găsi multe motive de depresie în oricare alta. Cel mai simplu e să nu-ţi placă. Îţi determină un aer de superioritate. Pari interesant. Şi totuşi. Nimic nu e bun sau rău până la sfârşit. Mie-mi place România mea. Nu ştiu dacă-mi place România altuia. România mea e din oamenii cu care mă înconjor. E din locurile care şi-au câştigat o semnificaţie. E o Românie care mă face să zâmbesc. Şi alta care nu mă lasă să mă bucur de prima.

Naaisss

Răzvan Exarhu: "Nimic din ce e aberant sau nu ne priveşte, nu ne poate fi străin".

Meet the Flinstones

"Aş vrea să fac ceva, aşa... să lucrez cu oamenii". Aşa îşi prezintă mulţi planurile de viitor. De aici reiese că nu vor să lucreze în domeniul agricol. Cam orice meserie ai alege urmează să lucrezi cu oamenii. Nu ştiu ce trebuie să-ţi doreşti în viaţă să ajungi să lucrezi la un ghişeu. Cu oamenii ce-i drept. Toţi sunt demni de consideraţie când îşi fac bine meseria. Cel mai bun măturător. Asta mi-a zis-o la un moment dat Johnny Răducanu. Românii nu-şi respectă meseria. Ţiganii au ciordit bine, până s-au apucat românii. Au stricat meseria. Există o Românie care mă indispune. Nimic nu se compară cu ultimele 5 minute din programul unei doamne plinuţe care lucrează la un ghişeu. O ştiţi. E veşnică. "Haideţi domne', stau după dumneavoastră să completaţi cererea. Mai am 5 minute şi mi se termină programul". "Despre asta e vorba. Mai aveţi 5 minute. Deci staţi după mine". Nu există viteză mai mare decât cea cu care îmi ia cererea completată din mână şi îndeplineşte 2, 3 formalităţi cu care îşi ocupă ziua. Şi totuşi. Ceva o pune pe gânduri. "Cum vi se spune dumneavoastră, Radu sau Buzăianu?". "Doamnă, puteţi să-mi ziceţi Radu". "Domne deci pe cerere aţi scris Radu Buzăianu domne. Care e numele? Radu sau Buzăianu", mă întreabă asta cu un ochi pe ceas şi celălalt pe cerere. "Buzăianu e numele. Radu e prenumele". "Păi scrieţi domne corect. Subsemnatul Buzăianu Radu. Se pune Radu înainte doar la persoanele cunoscute". Pre înseamnă totuşi, înainte. Cum e ea înaintea finalului de program. Prenumele. "Eh acum că mă cunoaşteţi pot să pun Radu Buzăianu. Sunt cunoscut". Mă urc în maşină. Îmi citeşte CD-ul. Şi începe o piesă. B52s - Meet the Flinstones. Deci se leagă.

Naaisss

Andrei Gheorghe: "Faima este by product-ul succesului momentan. Gloria este by product-ul succesului nemuritor".

Who is ZU?

"Am ales Zu pentru că s-a terminat era radiourilor care-şi împrumutau numele din urmatoarele zone: buze, continente, ”vârsta ascultătorilor noştri”, stări pozitive, Che Guevara. Iertaţi-mă, dar botezul unui radio nu-i un joc cu Ţări, Oraşe, Munţi, Ape…". Mihai Morar a scris asta. Tuturor ne este greu. Dar poate lui îi este cel mai greu. Şi asta reiese din text. Am convingerea că în momentul actului de creaţie, Mihai Morar a ţinut sprânceana sus. Ca un simptom al reuşitei. Cred că lui, în momentele grele i se spune... sprânceana sus Mihai. Un prieten mi-a povestit că Morar şi Buzdugan şi-au luat ţeapă de la Pro. Şi nici Radio 21 nu i-a mai primit înapoi. Eu nici nu l-am crezut. Mihai Morar ăsta e senzaţional. Ca dovadă. Uite ce frumos a scris. Încă o dată. "Am ales Zu pentru că s-a terminat era radiourilor care-şi împrumutau numele din urmatoarele zone: buze, continente, ”vârsta ascultătorilor noştri”, stări pozitive, Che Guevara. Iertaţi-mă, dar botezul unui radio nu-i un joc cu Ţări, Oraşe, Munţi, Ape…". Minunat. Când apare radioul ăsta?

Atenţiune domnilor... s-a furat mireasa

N-am prea fost la nunţi. La noi nunţile îmi par dubioase. De obicei n-au ştaif. N-au înălţime. Aşa cum le este nunta, multora le este şi viaţa. E prea multă manea. Şi la nuntă şi în viaţă. Jerry Seinfeld mi-a părut să fi înţeles una dintre probleme. Nunta are elementele petrecerii. Da' hai să vedem cam la ce petrecere reuşită inviţi rude de peste 60 de ani. Apoi nu înţeleg povestea cu "ginerică". Ăsta a ajuns şi el la o vârstă. Vrea să fie cineva. Toată lumea îi zice "ginerică". Adică ce-i lipseşte să fie chiar ginere? Mireasa e cel mai uşor identificabilă. Băi la mire e mai complicat. Te uiţi. Te gândeşti. Mirele poate fi oricând înlocuit. Seamănă cu mulţi dintre nuntaşi. Mireasa e importantă. Mai importantă ca mireasa nu poate fi decât rochia ei. Eu nu înţeleg de ce poate fi purtată doar în ziua nunţii.Interesant ar fi să poată fi purtată şi după. Ştiu eu... la o petrecere. Sau de revelion. Sau de Halloween. E o rochie elegantă. Scumpă. Dă-o naibii de treabă. La nuntă un lucru pare a fi clar. Mireasa trebuie furată. Aşa e tradiţia. Mare distracţie izbucneşte de aici. Nimic nu se compară cu o mireasă furată. Şi pentru ca previzibilul să fie constant, mireasa este dusă într-un club. Cei care se ocupă de asta au senzaţia ineditului. Pe principiul "băi, ce-am făcut". Apoi important este chiuitul. Vezi o mulţime de oameni. Nu înţelegi despre ce e vorba până nu chiuie cineva. Nu oricine. Probabil trebuie să mergi la multe nunţi, să reuşeşti un chiuit în regulă. Nunţile merg pe principiul "atenţiune domnilor... s-a furat mireasa".

Ştefan Iordache

"D-aia e frumoasă viaţa. Că n-ai certitudini".

Love In Traffic

Se claxonează mult. Şi cam prost. Se accelerează rar. E trafic. Ascult Robbie Williams. Road to Mandalay. Deschid geamul. Se simte toamna. Îmi place. M-am săturat de vară. Din dreapta unu îşi doreşte să-mi intre în faţă. Priveşte descumpănit. Îl las. 2 străzi mai încolo opreşte brusc. Lasă şi el pe cineva. Conştiinţa. Aşa se propagă binele în lume. Câte puţin. Schimb melodia. Michael Jackson. Wanna be startin somethin. Pe linia de tramvai de lângă mine depăşeşte coloana un Nissan. 20 de secunde după, trebuie să intre iar în coloană. Priveşte revedicativ. Nu merge. Scoate capul. Roagă pe cineva. I se face loc. Aroganţa a durat 20 de secunde. Cam jenant. De la sfidare la rugăminte. Diferenţa o face nesimţirea. Se face roşu. Stopul. Lângă mine unu cu o Dacie. Demarează. Îl las. Ajung iar în dreptul lui. Un nene. Priveşte tehnic spre mine. "Te-am făcut praf". Nu zice. Da aşa gândeşte. Ace of Base. Happy Nation. Dau mai tare. Iar stop. Mi se opreşte motorul. În spate o Dacie claxonândă. Mă dau jos. "Unde te grăneşti bă, că nu pari un om cu multă treabă?". Sau de treabă. Dau să mă întorc. Mă înjură. Îi trag un picior în numărul de înmatriculare. Bon Jovi. Blaze of glory. Asta trebuie ascultată încet. Adaptez viteza la melodie. 40 km la oră. În dreapta o motocicletă. Era să intre-n unu. Motocicliştii sunt dubioşi. Au senzaţia că sunt ieşiţi din comun. Ei se simt altfel. Se bagă. Trec pe roşu. Semnele de circulaţie nu au multe în comun cu ei. Cel mai tare e că se simt invidiaţi. "Uite-l pe fraierul ăsta din Chevrolet cum se uită. Ce-şi mai doreşte o motocicletă". Fraierul sunt eu. Şi nu-mi doresc. Chriss Rea. Too much pride. Cânt cu el. Parcă am voce. "U've goot tooo muchh prideee... driving so crazyyyy...". Prea mult trafic. Prea puţină dragoste.