Interviu cu Puya

"2007... totu s-a sucit suntem alţii, poate cea mai nebună dintre generaţii. istoria are cam aceleaşi feţe, doar că bătrânii uită cum au fost în tinereţe. aşa că lăsaţi-mă să trăiesc aşa cum ştiu. lăsaţi-mă să fac şi bune şi rele, da' să ştiu că sunt greşelile mele" "În 89 ţi se dădea un kalajnikov pe stradă să tragi în teroriştii care te atacă. Acum teroriştii o ard la cravată. am un plan, hai s-o mai facem înc-o dată. Bag ultimu cartuş... pac... iese fum. gloanţele sunt versurile pe care le spun". "băieţaşi ce altă dată, vroiau s-o facă praf, acum aşteaptă cuminţi un autograf".
Îmi place Puya. Ăsta e interviul cu el din Story.

Sişu şi Puya au scos pe piaţă un album aniversar: 10 ani de “La Familia”. Timpul pare a ne trece prea repede. Asta când avem cu ce să-l populăm. Albumul pune punct celor 10 ani. Reuşita vine din capacitatea de a continua după punct cu un nou text. Înainte să încep interviul îl apreciam pentru abilitatea cu care în cei 10 ani, a făcut legătura dintre viaţa din Sălăjan şi cea de la televizor. Între show-biz şi blocurile cu aspect precar în care a copilărit. La finalul discuţiei l-am apreciat pentru că a fost sincer. Urmează Puya, după 10 ani de hituri.

Sunt mulţi 10 ani?
Da. Sunt mulţi zece ani. Îmi aduc aminte când m-am apucat de asta, prima dată am semnat cu Cat Music. Eu aveam 17 ani şi a semnat mama în locul meu. Acum, după 10 ani, am o firmă prin care se învârte toată treaba: “Scandalos Music”. Acum semnez eu alţi artişti.

Acum îi păcăleşti tu pe alţii.
Mă folosesc de experienţa pe care am acumulat-o. De păcălit nu păcălesc pe nimeni pentru că şi eu am fost în situaţia lor. Toţi cei care vin la mine, n-ar fi reuşit singuri. Dacă ar fi ajuns la o casă de discuri nu i-ar fi luat nimeni în seamă. Pentru că eu garantez pentru ei, casa de discuri le scoate album.

Dacă ai stat pe piaţă 10 ani, pari a te pricepe la muzică.
Nu ştiu în ce sens. Dacă priceput la muzică înseamnă să scot hituri, niciodata n-am intuit single-ul de pe album. Tot timpul mi-a plăcut altă piesă decât cele care ar fi trebuit. De asemenea nu poţi să intri în studiou şi să gândeşti single-ul. Adică să zici domne’ trebuie o piesă cu refren cântat şi să fie despre cartierul Ferentari. Longevitatea e consecinţa entuziasmului cred. Nicodată nu m-am gândit că nu mai am nimic de zis şi despre ce să mai cânt. Cred că acum am ajuns abia la jumătatea drumului. Ce am făcut până acum e o parte.

Zici că mai ai ceva de spus în muzică?
Foarte multe. Îţi schimbi modul de a aborda problema. Clar nu o să mai cântăm despre faptul că politicienii fură. Astea lumea le ştie. Sunt generaţii care au crescut însă cu muzica asta. Chiar am observat că cei care trec de 20 de ani nu prea ascultă rap.

Ca mesaj ai greşit ceva de-a lungul timpului. Sau mi se pare mie?
Am evoluat. Dacă nu greşeşti înseamnă că nu capeţi experienţă. Sunt ca nişte trepte. Nu poţi să ajungi direct la etajul 10. Le urci. Nu-mi e ruşine să ascult piesele vechi, pentru că nicodată n-am minţit. Acelea mă reprezentau la momntul respectiv. Acela eram eu atunci.

Ai cheltuit mulţi bani în anii aceştia?
Aoleu. Bine’ nu sunt sume imense. Să zicem că am cheltuit cam tot ce-am câştigat până prin vreo 2003 aşa. După care am început să mă mai temperez.

S-a cam plictisit lumea de hip – hop.
Da. Şi eu m-am plictisit de hip hopul ăsta stereotip. De altfel asta tratează următoarea melodie a noastră, stereotipurile astea care au apărut în rap. Unele din cauza noastră, altele din cauza altora. Mă simt prost de exemplu, să-mi zică cineva acum că sunt băiat de cartier.

Eşti convins că vrei să zici aşa?
Da... am spus-o şi pe piese. Nu mă mai reprezintă ipostaza asta. Trupele de gangsta-rap la noi nu produc bani. N-au nici o trebă cu cei “de afară”. Când zic câţi bani produc ei, eu mă gândesc la o gogoaşă cu vanilie.

“Lanţul de la gâtul lui Snoop Doggy Dogg, face cât 3 case de discuri de la noi, luate la un loc”.
Exact. Am zis aşa pentru că m-am prins de multe lucruri. Noi n-am optat nicodată pentru o anumită imagine. Dacă am arătat bine sau am arătat prost într-o anumită situaţie aşa a fost. Practic aia a şi fost.

La premile MTV de ce nu te-au mai chemat oamenii ăştia?
Nu mă înebunesc după covorul roşu. Pur şi simplu n-am fost în cărţi. MTV-ul în România nici nu are aceaşi greutate ca cel “de afară”. Totuşi n-aş vrea nici să fiu ipocrit şi să zic că nu mi-ar fi plăcut să cânt pe scena de acolo.

Apropo de scene. Anul trecut ai fost invitat şi ai cam făcut o “scenă”. La bătaia cu BUG Mafia mă refer.
Da. Anul trecut am fost “super mediatizat”(râde). Lumea are impresia că noi facem nişte chestii special. Intram la puşcărie special. Ne batem special. Ne drogăm special. Când a intrat Sişu la închisoare lumea zicea “îţi dai seama câtă promovare”. Eu care am fost la el la o grămadă de procese şi de “vorbitoare”, mă mir şi le zic că n-are nici o legătură cu promovarea.

Concret. I-aţi bătut pe cei de la “Mafia” sau aţi mâncat bătaie?
Ăia de la Mafia au plecat. L-am prins doar pe Grasu XXL, ăla. Valetul lor. Concluzia e că nu eu am avut copci în cap. Eu am ajuns acasă fără nici o copcă.

Anul acesta nici tu nici BUG Mafia n-aţi mai participat. Poate din cauza incidentului.
Nu stiu. Oricum nu am început noi. Ei au început conflictul. Da’ nu m-am gândit la asta până acum.

Ziarele ziceau la un moment dat că te-ai certat cu Anca. Cu iubita ta.
Nu. Atât doar că nu vreau eu să dau curs ştirilor mondene. Ziarele abia aşteaptă să apară încă un cuplu pe care să-l urmărească la W.C. şi când se pupă şi când se înjură...

Nu sunt importante astea ?
Sunt ca la ”ţară”. Ce-a mai făcut ală, ce-a mai făcut şi celălalt… . Da’ astea atrag atenţia. Depinde însă şi de ce vrei tu să faci. Şi de ce vrei să zici. Şi depinde şi de cine eşti tu de fapt. E greu întâi să vorbeşti despre noua ta reţetă de salată de boeuf şi apoi să treci la discuţii despre problemele copiiilor fără părinţi. Pe de altă parte, dacă încep cu discuţii despre ce a mai gătit iubita şi ce s-a mai cumpărat, parcă m-aş vinde prea ieftin. Nu vreau cu orice preţ să apar în ziare.
Ai filmat cu Florin Călinescu pentru următorul vostru videoclip.
Îi mulţumesc foarte mult pentru că a participat. Am stat cam o oră jumătate de vorbă la el în cârciumă, împreună cu regizorul videoclipului, Marian Crişan. După aceia a venit fără probleme la filmări. Totul a decurs profesionist.

I-aţi dat mulţi bani?
Nu. A făcut-o pur şi simplu de plăcere. Îţi dai seama că bugetul nostru nu avea cum să acopere un actor de talia lui. Mie mi-a plăcut foarte mult cum şi-a jucat rolul în serialul “Băieţi buni”.

Tu vroiai să faci la un moment dat un film de genul ăsta.
Lucrez împreună cu Marian Crişan la un scenariu. N-am treabă cu “Băieţi buni”. Vrem să facem un film inspirat din viaţa reală.

Ne întoarcem la muzică. Zi-mi o fată din industria dance de la noi cu care ţi-ar veni să faci un feat-uring.
Îmi place Delia Matache. Andra… şi Nico. Astea îmi par voci bune.

Ce faci după ce termini cu muzica?
Sper să nu termin aşa curând. Tot timpul o să fac ceva în domeniul ăsta, chiar şi când n-o să mai cânt. Trebuie să ştii când să pui punct. Dacă nu o să pui tu, o să pună altcineva pentru tine punct.

Clubbin

El mic, bătrân şi turc. Ea blondă, puştoaică, ţărancă şi arogantă. El o apucă de cap şi o sărută. Ea se şterge de salivă şi priveşte dominant în jur. El stă jos, burtos şi moşnegăros. Ea se zbânţuie energic şi fără rost. El priveşte tâmp, ea dansează lasciv. El consumă tot ce vede pe masă şi se gândeşte că se distrează. Ea se duce la toaletă cu un mers de manechină fără noroc. El priveşte mândru şi bălos înspre ea, după care se uită spre alta. Ea se bucură de fiecare privire pe care o câştigă în club. El e genul de individ care te plictiseşte de la distanţă. Ea e genul de individă care este privită des şi ascultată rar. De mine ironic. To be continued.

Distanţele la Mamaia

Distaţa dintre excentric şi chici e mică. Distanţa dintre momentul în care ai 500000 si cel in care nu-i mai ai, e scurtă. Distanţa dintre muzica auzită noaptea la un club şi cea care se aude la altul, e greu sesizabilă. Distanţa, ziua, pe plajă, dintre un şezlong şi altul, este în criză. Distanţa între momentul în care un străin intră într-un club şi cea în care are 5 ciumpalace la masă este de 5 minute.

Granzii intre ei

Buzăianu VS Gheorghe în revista Story

Prin 2001 în Marea Britanie rula un spot tv la un produs alimentar cu sloganul: “you either like it or you don’t ”. E bun şi pentru Gheorghe. Andrei determină păreri categorice. Dacă te hotăreşti că-ţi place şi te apuci să stai de vorbă cu el, nu simţi când trece o oră. Atât a durat interviul.

Ţi-a fost greu să “locuieşti” numele de Gheorghe?
Sunt cel mai vestit ”Gheorghe” al României. E destul de greu să fii Gheorghe. Nu mi-a plăcut să mă cheme Gheorghe. Când eram puşti vroiam şi eu nume mişto.

Cum e Cioroianu. Îmi sună bine Cioroianu.
Nu. Doamne fereşte! Are o conotaţie... nu-mi place.

Care a fost povestea certei cu Cioroianu?
M-am certat cu el, pentru că mi-a trântit nişte măgării.

În “off” sau “în direct”?
A încercat el să zică ceva şi în direct. Ştii ce e amuzant la ăştia care încearcă să zică ceva în direct? Că aşteaptă 2 sau 3 minute. După ce s-a terminat emisiunea a avut un fel de ieşire idioată. Nu-mi aduc aminte exact, da’ povestea era ceva de genul “băieţaşule, ai spus numai prostii, o să vezi tu ce-o să păţeşti”.

Eşti vindicativ?
Ţi-a plăcut cuvântul. Nu sunt. Dar pot să zic că am războaie clare. Am oameni, cum a fost Adrian Năstase, pe care mă concentrez. În afară de faptul că a fost personal, oamenii de talia lui Năstase au dreptul să fie şi periculoşi. Nu e cazul lui Cioroianu.

Presupun că n-ai să-mi spui ce ai personal cu Năstase.
Personal înseamnă şi că am luat-o personal. Sunt elemente personale pe care nu vreau să ţi le spun. Dar mai e şi faptul că, sub domnia lui Năstase, eu consider că România a devenit un stat mafiot.

Şi deci acum e mai bine.
E mai bine. Oricum oamenii ăştia au o problemă fundamentală. Probabil au trăit în familii nefericite. Probabil că au avut probleme în copilărie. Eu altfel nu pot să-mi explic imediata schimbare a oricărui om politic ajuns la putere în România. În 24 de ore omul ăla se transformă, dintr-un individ relativ normal, într-un monstru.

Nu ţine doar de politic. Oamenii ajunşi într-o ipostază a puterii se schimbă.
Eu la ei mă refer specific. Le ia cineva ceva din cap.

Pe tine nu te plictisesc oamenii ăştia cu care te întâlneşti seara în emisiune?
Unii da. Le şi spun. În general mă înconjor de oameni inteligenţi. Chiar dacă nu sunt de acord cu ei.

Senzaţia mea e că ai devenit mai rezonabil cu interlocutorii în emisiunile tale.
Da. Sunt.

De ce?
Pentru că oricând vreau, pot să rup capul oricui. Enervează-mă şi o s-o fac. E foarte uşor să desfiinţezi oameni. Mai complicat e să-i ”dezbraci”. De asta mă ocup acum.

Ai senzaţia că ceea ce spui acolo contează?
Asta e o stare confuză. E cu da şi nu. Ca să poţi să funcţionezi zici “da, contează”. După care îţi aduci umilinţele în conversaţie şi zici “sunt un băiat care vine la serviciu, îşi face datoria şi pleacă”. După care iar încep “totuşi sunt mutaţii în societate la care cred că am participat”. Iar vine umilinţa: “bă, mai taci din gură”.

Nu prea mergi la petreceri mondene.
Nu merg. Am fost acum de curând la una pentru că m-a invitat Mihaela Rădulescu. În rest ştii şi tu ce plictiseală e pe acolo.

Povestea cineva că-n anii 90’ la evenimente mondene mergeau Mihaela Rădulescu şi Dan Chişu. Mai des le-am văzut pe cele de la Trident acum.
Cine a zis asta a greşit. Exista o perioadă când la toate petrecerile venea Bianca Brad şi cred că cel mai “socialist” cuplu acum sunt Esca şi Eram.

De ce te-ai lăsat de radio? Eu te ştiam om de radio.
Este simplu. Pentru că în momentul de faţă nu prea am unde să fac un show radio. Radio nu merită să faci decât ”day by day”. Pe piaţă e foarte greu acum să faci alte produse decât cele 100% comerciale. Piaţa înghite mai greu “talk-ul”. Situaţia asta se prefigura de ceva vreme în momentul când am decis să mă retrag. Mă gândeam… eu oricum mă culc foarte târziu, m-am gândit să fac ceva de la 12 la 2 noaptea. Intervalul ăsta orar înseamnă off-primetime. E la balamuc. Câţi stau treji până la ora aia?! În day-time n-am timp să fac radio. O oră de radio îţi mănâncă minim 3 de viaţă.

Înseamnă că mai ai puţin de trăit.
Eh, las c-am trăit mult până acum.

Eu te bănuiesc că ai fi fost cel mai bun om de radio pe care l-a avut România.
Da. Am fost. De cum am venit în Bucureşti de la Constanţa, am dat drumu la radio să-mi ascult concurenţa. Atunci erau Răzvan Exarhu şi Călinescu. Ăştia erau monştrii în radio. Am zis: “Eu pe ăştia-i mănânc. N-am nici o treabă”.

Ce n-au cei de acum din radio?
N-au viteză. Nu umplu golul bine. N-au cuvinte. Nu se gândesc înainte de a intra în “live” la ceea ce au de gând să zică. N-au spontaneitate. Nu-şi controlează vocea. Nenumărate hibe, grave. Sunt oameni care la televizor ar intra nemachiaţi.

Unul din lucrurile pe care mi-l aduc aminte că-l faceai, era că ştiai să mizezi pe câte o piesă. Ţi-a plăcut Ozone înaintea mea.
Nu numai Ozone. Tone de comerţ...

”Nas ne dagoniat”.
Un hit transformat în România în megahit, cântat în rusă. La fel, cazuri specifice, gen ”Tarkan”. “Vama veche”, nu se cânta pe radio decât foarte rar. O parte din putere în radio constă în a vedea hitul înaintea celorlalţi..

De ce nu ţi-a plăcut Cristiana Răduţă?
Păi, de ce mi-ar fi plăcut?!

A scos o piesă nouă acum.
Am văzut într-o seară şi ce-am mai râs. Ştii ce e nasol la femeile astea frumoase pe care le vezi în timp?! Le vezi cum se urâţesc. La Mihaela Rădulescu, de exemplu, nu se vede pentru că a fost tot timpul pe sticlă.

Se spune că tărăşenia aceia cu urmăritul şi consumul de marijuana, bărbatu-său ţi-ar fi organizat-o, pentru că n-ai vrut să-i difuzezi muzica la radio.
Bobi. După mine, el a făcut-o. El, Năstase şi încă nişte băieţi. Putem s-o notăm şi pe Dana Năstase aici, care n-are idee cât rău i-a produs soţului şi cât de multe torpile îndreptate spre Năstase au avut-o pe ea ca ţintă.

Pot să cred că ăsta este motivul personal pe care l-ai avut împotriva lui Năstase şi pe care n-ai vrut să mi-l zici?
În momentul când intri în viaţa mea personală ce poate fi mai mult decât un motiv personal.

Mai fumezi marijuana?
De ce, vrei? Tu fumezi?

Nu. Mai fumezi marijuana?
Spune-mi şi mie care este măsura ta ca jurnalist dacă tu revii la un subiect care s-a petrecut acum 5 ani şi nu mai are relevanţă în prezent?

Nu dacă mai fumezi mă interesa. Era o întrebare subsecventă următoareia: E o greşeală să fumezi marijuana?
Ce înseamnă?! Ce vrei să mă întrebi cu asta?

Eu n-am fumat. Vreau să ştiu dacă e greşit fumatul marijuanei.
Din punctul meu de vedere trăim în talibanisme constante şi continue. Nu suntem în 2007. Preferăm să urâm decât să încercăm să înţelegem. Preferăm să condamnăm decât să încercăm să pricepem. Din punctul meu de vedere alcoolul e un viciu serios. Se fac crime din cauza lui. Sunt distruse familii. Iar statul stă cu fundul pe alcool şi tutun participând la aceste dependenţe. Gradul de pericol social reprezentat de alcool şi nicotină este infinit mai mare decât consumul de droguri uşoare. Nu rezolvă nimic când zic pe ecran “tutunul dăunează grav sănătăţii”. Ar putea să scrie “Excesul dăunează grav sănătăţii”. Atunci aş spune că viaţa fără excese este o creaţie meschină destinată decesului.

Uneori excesul determină decesul.
Acum trebuie să-ţi explic? Tu ai avea încredere într-un om care până la 35 de ani n-a făcut niciun accident?

L-aş privi curios.
Eu n-aş avea. Până n-ai dus maşina la limită, nu ştii s-o conduci. Eu am comis excesul, l-am înţeles, l-am asumat şi am tras învăţăturile lui.

Să-mi spui tu mie câţi oameni ar înţelege excesul.
Da’ ce e de înţeles în ceea ce vorbesc eu?!

Ai relaxarea unui om care a reuşit în viaţă. Ce războaie ai pierdut până aici?
Erorile profesionale mi le reproşez cu atenţie. La capitolul ăsta o să-ţi zic Antena 1. Da’ nu a fost un război. A fost o aventură.