Monday, July 21, 2008

The Liberty Parade

Am fost pe-acolo. Pe la unu noaptea. Am stat o oră. Suficient. Ăsta e un eveniment care se vede frumos de sus. Mii de oameni. Scenă mişto. Când cobori, povestea se schimbă. O parte din lume e venită că era reclamă la radio. Altă parte a venit că e gălăgie. Altă parte că sunt gagici. Altă parte că e gratis. Alţii erau veniţi ca să spună că au fost. Cred că un sfert dintre cei de-acolo nu-l ştiu după faţă pe Dj Optick. Mai repede se descurcau cu Guţă. Nu i-ar fi deranjat dacă pe scenă urca puţin Copilul de Aur. Băi ar fi putut să încerce. Experimental. Mulţi la unu erau deja căzuţi. Pentru ei se putea întâmpla orice pe scenă. Erau teribili. Da' căzuţi. Păşeai peste ei. Pe lângă erau zone în care atmosfera era de festivalul berii. Dacă îţi propuneai să intri aveai 2 variante. O intrare la care stăteai la coadă cam jumătate de oră. Şi alta pe care intrai pur şi simplu. Cam asta am văzut acolo. Poate mi s-a părut. Poate n-a fost aşa. Ce mi-a plăcut? Un remix al unei meolodii a lui Paul Oakenfold. Şi o pereche de ochelari ai unuia. L-am întrebat de unde-i are. Cică din Spania. Da' dacă totuşi vreau să-mi iau, el mai primeşte de-acolo. "Notează idu meu de messenger. Şi vorbim". Numele lui underscore scumpiku. Scumpiku cu kapa.

1 Comments:

Anonymous Anonymous said...

Si cum inota Adriano???? wahahahha

July 22, 2008 at 5:27 AM  

Post a Comment

Subscribe to Post Comments [Atom]

<< Home