Smokin'

Mai mult ca fumul de ţigară mă enervează figura de om intersant pe care şi-o asumă fumătorii. Fumatul ăsta am văzut eu că nu se face oricum. Există fumatul intelectual. Fumătorul trage din ţigară meditativ. Abia atinge ţigara cu gura. Trebuie şi apucată cumva. Aici se folosesc cel puţin 4 degete. Apoi fumatul afectat. Fumătorul închide uşor un ochi şi trage din ţigară cu o mimă de om decisiv. Fumatul feminin. Cu ţigara în colţul gurii pufăită des. Puţin în grabă. Aici este important ca ţigara să fie folosită cu două degete. Arătătorul şi cel de lângă. Fumatul puştesc. Apuci ţigara cu toată degetele. Contează durata dintre momentul în care scoţi ţigara din gură şi cel în care o duci la loc. Durata trebuie aproape să nu existe. Mima joacă şi ea rolul ei. Fumatul puştesc se face cu o atitudine de om obişnuit. Adică trebuie să pară că nu faci nimic ieşit din comun. Fumezi o ţigară. Care e problema? Simulezi maturitatea. Apoi fumatul ocupat. Fumătorul ţine ţigara cu două degete şi gesticulează întruna. Vorbeşte mult. Trage rar din ţigară. Până în 18 ani lucrurile sunt clare. Trebuie să fi intersant. Matur. În ton cu ceilalţi. După 18 ani lucrurile se schimbă. Ţigara devine alibi. Dă o pauză. Pe principiul, băi nici o ţigară nu mai pot să fumez. Apoi oferă o ocupaţie. Într-un moment mort al zilei îţi aprinzi o ţigară. Dacă te întreabă cineva ce faci, ai ce zice. Nu mai eşt un om care stă. Eşti un om care fumează. Când te enervezi. Iar. Îţi aprinzi o ţigară. De cât să dai în cap la oameni pe stradă, mai bine fumezi un pic. Până la urmă orice ai zice, un om cu fum în jur arată mai bine. E altceva. E şi o chestiune de imagine. E bine să-ţi faci puţin fum în jur. Chiar dacă nu fumezi.