Love In Traffic

Se claxonează mult. Şi cam prost. Se accelerează rar. E trafic. Ascult Robbie Williams. Road to Mandalay. Deschid geamul. Se simte toamna. Îmi place. M-am săturat de vară. Din dreapta unu îşi doreşte să-mi intre în faţă. Priveşte descumpănit. Îl las. 2 străzi mai încolo opreşte brusc. Lasă şi el pe cineva. Conştiinţa. Aşa se propagă binele în lume. Câte puţin. Schimb melodia. Michael Jackson. Wanna be startin somethin. Pe linia de tramvai de lângă mine depăşeşte coloana un Nissan. 20 de secunde după, trebuie să intre iar în coloană. Priveşte revedicativ. Nu merge. Scoate capul. Roagă pe cineva. I se face loc. Aroganţa a durat 20 de secunde. Cam jenant. De la sfidare la rugăminte. Diferenţa o face nesimţirea. Se face roşu. Stopul. Lângă mine unu cu o Dacie. Demarează. Îl las. Ajung iar în dreptul lui. Un nene. Priveşte tehnic spre mine. "Te-am făcut praf". Nu zice. Da aşa gândeşte. Ace of Base. Happy Nation. Dau mai tare. Iar stop. Mi se opreşte motorul. În spate o Dacie claxonândă. Mă dau jos. "Unde te grăneşti bă, că nu pari un om cu multă treabă?". Sau de treabă. Dau să mă întorc. Mă înjură. Îi trag un picior în numărul de înmatriculare. Bon Jovi. Blaze of glory. Asta trebuie ascultată încet. Adaptez viteza la melodie. 40 km la oră. În dreapta o motocicletă. Era să intre-n unu. Motocicliştii sunt dubioşi. Au senzaţia că sunt ieşiţi din comun. Ei se simt altfel. Se bagă. Trec pe roşu. Semnele de circulaţie nu au multe în comun cu ei. Cel mai tare e că se simt invidiaţi. "Uite-l pe fraierul ăsta din Chevrolet cum se uită. Ce-şi mai doreşte o motocicletă". Fraierul sunt eu. Şi nu-mi doresc. Chriss Rea. Too much pride. Cânt cu el. Parcă am voce. "U've goot tooo muchh prideee... driving so crazyyyy...". Prea mult trafic. Prea puţină dragoste.