Old stuff... new face

www.buzaianu.wordpress.com

Interviul cu Gâdea. Cu domnul Gâdea.

Am o relaţie constant stângace cu România. Ba îmi place, ba nu. Nimic nu e bun sau rău până la sfârşit. Totul este ca-n melodia lui Tudor Chirilă. “Binele şi răul se joacă-n jurul tău”. Avem România lui Dan Diaconescu şi cea a lui Mihai Gâdea. La televizor o regăsim mai mult pe prima dintre ele. Între Mihai Gâdea de la televizor şi cel pe care l-am întâlnit în birou nu este nicio diferenţă. E un individ constant. Se schimbă doar în câteva momente în care zâmbeşte. Este genul de interlocutor care-ţi ocoleşte răspunsul. Dar mi-a plăcut felul în care a face. La 5 ani de când l-am văzut prima dată la televizor, Mihai Gâdea a devenit un personaj. Seara la Antena 3, şi-a făcut o Românie a lui. E o Românie care te face să-ţi fie dor de Octavian Paler. Şi e o Românie care totuşi face rating. Click 4 the interview...

În mintea mea te-ai construit ca personaj la Realitatea tv. La emisiune în care i-ai avut invitaţi pe Octavian Paler, Bălăceanu Stolnici şi…
Şi Alecu Paleologu. Erau cei 3 ultimi boieri pe care România îi avea în viaţă. Acum dintre ei mai este doar unul. După acea emisiune m-a sunat doamna Lucia Hossu Longin şi m-a rugat să trimit emisiunea la APTR. A considerat că trebuie să primesc un premiu pentru ea.

Ai primit sau doar a considerat?
Am primit. A fost o emisiune pentru care am muncit foarte mult. Mă gândesc să o scot peste un timp de la sertar. Să-i auzi pe domnul Octavian Paler şi pe domnul Alecu Paleologu cum se contrazic despre calitatea lui Beethoven. La aşa polemici să tot asişti. Mă surprinde plăcut faptul că cineva îşi aduce aminte despre emisiunea aia. Nu doar din punct de vedere profesional. Din punct de vedere uman, este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care am reuşit să le fac.

Asta a fost să zicem acum 5 ani. Cum te-ai schimbat de-atunci?
M-am schimbat mult. În unele lucruri în bine. În altele în rău. Televiziunea era într-o perioadă mai romantică atunci.

Ce-ai învăţat de la Octavian Paler?
De la Octavian Paler am învăţat de exemplu că nu trebuie să te interseze spuma mării. Ci trebuie să te intereseze marea. Era unul dintre lucrurile pe care obişnuia să le spună destul de des în ultima vreme. Când vorbeam despre amănunte sau detalii minore ale vieţii îmi spunea: “Domnul Gâdea, asta e spuma mării. Pe mine mă interesează marea”. Spunea că după atâţia ani de viaţă, nu mai crede în nimic. L-am întrebat dacă mai crede în dragoste. Mi-a răspuns că era singurul lucru în care încă mai credea.

Eu am învăţat de la Octavian Paler sinceritatea. A povestit într-o emisiune că a încercat să o ducă până la ultima limită. Şi a constatat că nu se poate. Plec dinspre ideea aceasta şi te ntreb unde te-ai schimbat în rău?
Foarte multe dintre lucrurile asupra cărora am dubii, le păstrez pentru mine şi sunt sincer în raport cu mine. Cât despre lucrurile de care cred că trebuie să fiu sincer în raport cu alţii, am să-ţi răspund generic. La 20 de ani aveam nişte idealuri înalte. Motiv pentru care am făcut teologia. Îmi doream ca în viaţă să mă ocup cu lucrurile sfinte. Îmi dau seama că în fiecare zi acum trebuie să mă ocup nu de sfinţi, ci de păcătoşi. A face o sinteză a unei zile la o emisiune. Acolo nu găseşti niciun sfânt.

Înţeleg că nu ţi-ai propus meseria de moderator tv .
Eu am crezut întotdeauna că viaţa este rezultatul alegerilor noastre. Pe de altă parte există şi un lucru pe care noi creştinii îl numim providenţă. Sper uitându-mă la viaţa mea că lucrurile nu sunt chiar întâmplătoare.

Care au fost oamenii care au mizat pe tine?
Îmi e greu să fac acum o evaluare şi probabil ar fi oameni pe care i-aş sării. Sunt foarte mulţi. Mie mi se par foarte mulţi. Părinţii mei. Ei au avut încredere în mine şi m-au învăţat că viaţa e pentru a face lucruri importante. De aici au fost o serie întreagă de oameni care au crezut în mine.

Atunci zi-mi care au fost cei care n-au crezut.
De oamenii ăştia nu-mi mai aduc aminte. Sunt oameni motivaţi de persone care n-au crezut în ei. Eu am fost motivat de persoane care au crezut în mine.

Ca director la Antena 2 pe cine ai mizat?
E unul dintre lucrurile despre care sunt bucuros. Cred că am mână bună la oameni. Cred că nu m-am înşelat des. Îmi place să descopăr lucruri pe care nu le-au descoperit alţii. Mihai Morar era un om bun de radio. Cineva a avut încredere în el să-l invite în emisiuni de televiziune.

Andrei Gheorghe.
Da atât. Nimeni nu-l identifică acum cu cel care era în emisiunile lui Andrei Gheorghe la Realitatea tv. E Mihai Morar de la radio şi de la Antena 2. E unul dintre oamenii în care am crezut. Până acum nu m-am înşelat.

Te-ai întâlnit ieri pe culoar la Antena 2 cu Nicolae Guţă?
Nu. Nu m-am întâlnit.

A fost invitat la emisiunea lui Mihai Morar.
Îţi înţeleg ironia. Ceea ce face Mihai nu este să facă emisiuni cu manelişti. El face emisiuni cu ceea ce se întâmplă în acest fenomen de show buiz. Dacă ar fi să-ţi întorc întrebarea... i-ai ascultat emisiunea de azi diminaţă de la Radio Zu?

Nu.
A avutun ascultător care s-a “lepădat” de manele. În fine, cineva a intrat într-un joc al lor. A cumpărat nişte CD-uri cu manele. În direct la radio fiind, cineva s-a dus în Piaţa Romană. De faţă cu mulţimea de acolo, omul a luat un ciocan, a spart cd-urile cu manele şi a strigat “mă lepăd de manele”. Chiar dacă era cu Nicolae Guţă, faptul că tu ai văzut emisiunea de ieri e o dovadă că Mihai Morar contează. Un alt om în care am crezut este Cristi Brancu. Din punct de vedere profesional este una dintre cele mai mari confirmări de pe televizor în ultimii ani. Apoi Valentin Stan, era un profesor universitar care făcea la cursuri amfiteatrul să fie plin. Astăzi este un star de televiziune.

Şi-am ajuns la emiunea ta. La început n-aş fi mizat pe formatul ei.
Eu da. Astăzi este talk show – ul zilei cu cea mai mare audienţă. Am mizat pe ea pentru că aveam în minte formatul oarecum similar din Statele Unite. Pe lângă asta, am avut şi un mare cadou din partea lui Dumnezeu. În ultimii ani de viaţă, Octavian Paler a apărut în fiecare săptmână la Sinteza Zilei.

Tu crezi în oamenii care schimbă preşedinţi? Crezi în povestea lui Cristoiu care l-a schimbat pe Iliescu?
Nici el nu cred că spune asta. Cred în oamenii care creează curente. Ei au creat un curent puternic, care a dus la schimbarea unui preşedinte. N-au schimbat ei preşedintele.

Deschizi un geam care împreună cu un altul deschis, face un curent.
Da. Foarte bună imaginea.

Politica plictiseşte?
Politica poate să plictisească. În cele mai multe locuri din lumea asta politica plictiseşte. În Statele Unite politica a plictisit. Larry King, cel care făcea cel mai politic talk show, a ajuns să facă emisiuni cu Paris Hilton. Până a apărut Obama care a făcut din nou politica interesantă. La noi politica este interesantă prin faptul că-l avem pe Băsescu preşedinte. Pun pariu că în 5 ani politica nu va mai fi interesantă în România.

Da’ în televiziunea lui Diaconescu crezi?
Nu e important să cred eu. Important e să creadă oamenii în el. Şi important e să creadă agenţiile de publicitate, pentru că televiziunea nu e o chestiune de amorul artei. Poate în el nu vor mai crede oamenii. În seara asta dă dovada. În seara asta vin extratereştrii. În seara asta aflaţi adevărul. S-ar putea să fie ca-n povestea cu Petrică şi lupul. Dacă oamenii vor crede în continuare în el, va putea să supravieţuiască. Important e să creadă şi agenţiile în el.

A fost o perioadă în care găseam asemanări între tine şi Mădălin Ionescu.
Da. Noi am fost colegi la Realitatea tv. Probabil era o perioadă. De ceva vreme facem lucruri destul de diferite.

Ai prezenta emisiunea lui Mădălin Ionescu?
Sunt lucuri pe care le poţi face şi lucruri pe care nu le poţi face. Nu este genul meu. Tu ai face interviuri pe teme erotice?

Ultima întrebare. Am văzut că ai tendinţa de a te adresa unora cu ”maestre”. Maestrul Octavian Paler. Maestrul Ion Cristoiu. Şi aseară l-am întâlnit şi pe maestrul...
Ilie Şerbănescu.

Da. Pe ei îi putem găsi cu 20 ani în urmă construindu-şi ipostaza de maeştrii. Care sunt cei care-şi construiesc ipostaza de maeştrii acum şi cărora ne vom adresa peste 20 ani?
Bună întrebare. Peste 20 de ani nu sunt foarte sigur că o să mai avem maeştrii. Pentru că… îmi e şi greu să explic de ce. Dar cred că explicaţia e uşor de înţeles. Şi în mod evident, o întrebare foarte bună ar fi, ce-o să avem peste 20 ani, dacă n-o să mai avem maeştrii?

The road to... (1)

Oamenii care accelerează. Ăştia sunt cei care nu înţeleg miza. Destinaţia este orizontul. Niciodată concretă. Acceleraţia pare contextual inutilă. Timpul se comprimă. Emoţiile se intensifică fals. Adrenalina este emoţia absurdă. Cei care privesc în oglinzi retrovizoare. Nu dinamic înaintea unei schimbări de direcţie. Ci mai degrabă retrospectiv. Şi intens. Ăştia sunt cei pe care destinul îi duce în primul obstacol. Izbitura este inexorabilă. Şi uneori definitivă. Drumul este înţeles privind înapoi. Dar trebuie trăit privind înainte. Muzica acoperă vâjâitul constant de motor. Pare să ajute inima să bată. Se numeşte BPM. Coldplay. The scientist. Ştiinţa sincronizării semafoarelor. Şi Omul de ştiinţă care o face. Asta e ştiinţa ştiinţelor. Milioane de destine conduse de semne. Unii aşteaptă, când ceilalţi pornesc. To be continued...

Interviul cu Diaconescu

Radu Buzaianu VS Dan Diaconescu... the interview :)

Dan Diaconescu ajunge la OTV cam pe la ora 19:00. La puţină vreme după ce se trezeşte. L-am aşteptat un sfert de oră afară şi jumatate de oră înăuntru. În sfertul de afară, cu o frecvenţă năucitoare, oameni necunoscuţi intrau în vorbă cu mine. “Aveţi idee, domnul Diaconescu a ajuns?”. În fiecare zi, zeci de poveşti îl aşteaptă în faţa televiziunii. Una singură câştigă şi devine din necaz, caz. În jumătatea de oră pe care am petrecut-o sus, am cunoscut acolo o fată, un fel de doamna Magda. Mi-a explicat cu etuziasm cum numără şi citeşte 2000, 3000 de SMS-uri în fiecare noapte. Frumoasă meserie. Dan e un individ subestimat constant. Are relaxarea omului care a câştigat. S-ar putea să fie important şi cum câştigă. Victoria ar trebui să aducă şi glorie. Nu doar rating.

Bună dimineaţa.
Da. Am avut o noapte lungă. M-am culcat la 11.

Păi o fii bine aşa, Dane?
Nu, da’ asta fac de 10 ani. Sunt pe fus american.

Eşti un personaj pozitiv sau negativ?
Pozitiv. Nici pe cei care mă ameninţă sau mă înjură nu i-am simţit foarte revoltaţi. Mulţi îşi cer scuze, în zilele următoare sau în anii următori.

Ai un rol pozitiv sau ai un rol negativ?
Numai unul pozitiv. În emisiune cel puţin. În minţile unora sigur, am un rol negativ. În minţile multor colegi de-ai mei… şi din invidie.

Distragi atenţia oamenilor de la lucruri puţin mai importante.
Nu. Mie îmi place să mă joc cu minţile oamenilor. Îmi place să inventez. Să inovez. Am vrut să dau la regie când eram mic. Am dat la politehnică să scap de armată. Aveam 2 ţeluri în viaţă. Să ajung ziarist şi-n timpul liber să fac filme. Scenarii de filme.

Începi să semeni cu Adrian Sârbu. De la Pro TV.
A avut şansa altei generaţii. A avut cunoştinţe aici în Bucureşti. A intrat în primul guvern. Eu am avut contrariul. În 1990 am vrut să-mi fac un ziar. L-am scris de mână cu câţiva colegi. Mă uitam ce cozi erau la tonete. Se vindea orice ziar. Să fi avut şi eu o rudă în Casa Scântei. Un tipograf. Un şofer. Să-mi fi tipărit şi mie ziarul.

Înseamnă că ai avut ghinion.
Pare ghinion. Dacă începeam de-atunci, mă îmbogăţeam din 1990 şi puteam să-mi pun toate planurile în aplicare.

Recunoşti că acum eşti un om bogat?
Da. Dacă aş vinde OTV-ul.

Eşti în cursul reuşitei, ai reuşit sau urmează? În general întreb.
Am reuşit demult. Am 2 posturi de televiziune. Vreau să-l deschid curând pe-al treilea.

Ce mize ai?
Să fac ce n-am reuşit între 1990 şi 1996. Eram foarte sărac. Mi-am dorit să fac televiziune. Undeva la Barcelona mergeam pe trotuar şi într-o vitrină am văzut o cameră care filma trecătorii. Totul apărea pe un ecran. Mi-am dat seama că pot face o televiziune în felul ăsta. Regretul meu e că n-am reuşit să fac o televiziune atunci.

Tot n-am înţeles ce miză ai.
Vroiam să schimb oamenii. Azi cred eu că am schimbat mult oamenii.

În bine?
I-am schimbat în bine. Acum că ei nu ştiu să-şi folosească libertatea...

Concret, că tot nu înţeleg.
High Park-ul din Anglia l-am făcut la OTV. Oamenii pot să sune în direct şi să zică ce vor. De multe ori să mă înjure pe mine. Sau pe un invitat. Le-am dat libertate totală. Am schimbat capacitatea oamenilor de-aşi cunoaşte drepturile. Până la OTV oamenii nu credeau că se pot revolta împotriva sistemului. Am dat drumul la o supapă pe care Ceauşescu n-a putut s-o folosească. Eu mă întrebam înainte de 89 de ce nu se fac interviuri cu Ceauşescu. Era visul meu de jurnalist. Să fac un interviu cu Ceauşescu. Nu înţelegeam de ce nu se făceau interviuri cu Ceauşescu.

Poate era timid.
Cred că era tâmpenia celor din jurul lui. Închipuiţi-vă un talk show cu Ceauşescu invitat permanent. Cum e acum Adina. Sau Magda Ciumac.

E important să câştigi sau important e cum câştigi?
E important să se uite telespectatorii.

Dane, e important să câştigi sau cum câştigi?
Depinde de la un caz la altul. În meseria mea a fost important până am reuşit să depind doar de mine. Am casa mea. Am maşina mea. Pe urmă nu m-au mai interesat câştigurile. Atunci au venit cele mai mari. Vreau să-i fac pe oameni să gândească.

Unora li s-a părut că dimpotrivă.
În emisiunile mele oamenii fac tot felul de scenarii. Dau poporului ce-i place mai mult. La asta românii sunt teribili. Nici americanii nu sunt mai prejos. Cred şi acum că Elvis trăieşte. Sau cazul O.G. Simpson. Toată lumea m-a hulit pentru cazul Elodia. Că a avut 300 de episoade. Cazul O. G. Simspon întrece cazul Elodia. Ştiind cum s-a desfăşurat la ei cazul acela am fost supărat pe telespectatorii mei că n-au dus decât 300 de episoade cazul Elodia.

Ai fost dezamăgit cum ar veni.
Mi-am dat seama că nu sunt pregătiţi. Cazul Maloş va trece de 300 de episoade. Cazul Trancă a ţinut 32. Cazul Ralph 16. Oamenii nu erau pregătiţi. Sunt fericit acum că am produs OTV-izarea ţării. Au apărut o mulţime de emisiuni care o copiază pe a mea.

Nu ţi s-ar părea o Românie foarte tristă, o Românie plină de emisiuni ca a ta?
Când zic emisiune ca a mea, zic emisiune din care aflii ceva. În care un om spune ceva important. Sau interesant. Nu ce spun politicienii. La sfârşitul emisiunii mele chiar rămâi cu ceva. Aflii ceva.

Dimpotrivă. Emisiunea ta mi s-a părut o emisiune în care aflii tot timpul ceva în emisiunea următoare.
E greşit. Aseară am aflat că Adina îl acuză pe Claudiu de o crimă.

E important asta?
Foarte important. Dintr-un caz ca ăsta îţi dai seama că poţi păţi şi tu poveşti similare.

Ai spus că serialul Elodia avea să meargă până nu va mai face rating.
Când coboară de 3% emisiunea mea nu mai continuă.

Practic pe tine nu te interesa s-o găseşti pe Elodia. Te interesa să fie rating.
Mă interesa să dau într-un ambalaj uşor digerabil un film. Un film poliţist. Ceea ce eu făceam acum 10 ani nu merge azi. Am făcut emisiuni cu politicieni şi ratingul scădea sub 3%. Am făcu apoi cu actori. A mers 6-7%. Apoi publicul s-a plictisit. Am trecut apoi pe probleme sociale. Cu malpraxis şi pensii mici. Nu mai merge. A trebuit să trec la cazurile Erbaşu, Anghelescu…

Ce urmează Dane? Mai urmează ceva?
Urmează acest gen făcut cu mai mulţi bani. Un episod de O. G. Simpson, în America costă în jur de 150000 de dolari. Închipuiţi-vă cazul Elodia cu bugetul acesta.

Ştii câţi oameni lipsesc la noi Dane?
2700. Ştiu. Eu am ales-o pe Elodia. Am făcut studii în ideea asta. D-aia am şi vrut să dau la regie. Cazul Elodia avea şanse să meargă. De ce. Persoana dispărută trebuia să fie femeie. Publicul de televiziune în România este în mare format din femei. Dispăruta trebuie să aibă vârstă între 35 şi 40 de ani. Ăsta este publicul care se uită în România la televizor. În serialul respectiv trebuie să fie implicaţi poliţişti, avocaţi sau procurori. Îl avem pe Cioacă. Poliţist. Altfel lumea nu se uită. Cei implicaţi trebuie să fie frumuşei.

Păi şi Cioacă?
Înţeleg că în România e un bărbat fatal. Toate femeile îl doresc în pat. Mai sunt câteva ingrediente, dar astea ar fi în mare.

Şi să nu se găsească victima. Asta ar mai fi fost.
Nu e meritul nostru. E meritul autorităţilor. Au făcut în aşa fel încât să-mi cadă mie bine. Şi dacă ar fi fost găsită serialul ar fi continuat ca la Diana Maloş.

Dane, jură că astea sunt lucrurile importante. Să fie găsită Elodia. Să...
Pentru mine important e să-i dau publicului ce-i place. Să te uiţi 10 ore la un episod nu e uşor.

Orice nenorocire în România face rating.
Aici nu e vorba de nenorociri. E un caz care se poate întâmpla vecinului. Ţi se poate întâmpla ţie. Oamenii d-asta sunt atenţi. În America se bagă crime în toate filmele nu pentru că vor să vadă ăia când îl împuşcă p-ăla. Iminenţa morţii îi atrage pe oameni.

Nu ţi se pare cam puţin ca omul să se uite 10 ore ca la final să afle că o Adina îl acuză pe un băiat de ceva? Mi-ai zis că asta s-a aflat aseară.
Dan: Când te uiţi la Basic Instinct cu ce rămâi? La mine rămâi cu mai mult. E şi partea rea. Oamenii învaţă să facă crime perfecte.

Care e contrapunctul la ce faci? Trebuie să existe un echilibru.
CNA-ul. Nu. Glumesc. Faptul că Magda Ciumac, Mircea Stoiam, Lazarus sau alţii au fost preluaţi deja de alte posturi. Lumea trecuse uşor peste faptul că eu l-am format pe Gigi Becali şi pe Silviu Prigoană. Silviu Priigoană a apărut la OTV de 78 de ori înainte să fie invitat de alte televiviziuni. Nimeni nu-şi aduce aminte de ei ca fiind formaţi de OTV. Aşa va fi şi cu Magda peste 10 ani.

Va fi deci importantă Magda Ciumac până la urmă.
Magda Ciumac?! Niciodată Prigoană sau Becali n-au făcut 10%. Atât a făcut Magda. O să fie la fel ca ei dacă n-o ia pe alte căi. Să se apuce de droguri…

Sau să se sinucidă. Că am văzut că aveţi multe sinucideri.
Da. Sau asta. Dacă urmăreşte parcursul lui Prigoană sau Becali va fi foarte mare. Asta e mândria mea. Că OTV-ul a lansat pe piaţă atâtea personaje.

Cât mai costă la tine în emisiune jumătate de oră de exemplu?
Asta e altă prostie. Acum televiziunile îşi plătesc invitaţii. Ăsta este un pol. Celălalt este că nouă ni se reproşează că luăm bani de la ceilalţi invitaţi. Ne măguleşte zvonul. Am fost singurii care ne-am publicat bilanţurile contabile. Când noi prezentam audienţele acum un an, lumea râdea de noi. Acum mulţi colegi prezintă audienţele. E un trend pe care eu îl impun. Vreau transparenţă. Nu mă ascund.

Da’ am sesizat că familia o ţii ascunsă.
Ea nu are legătură. Eu sunt ăla care apare la televizor.

Ce fel de femei iubeşti Dane? Că oamenii se mai întreabă...
Am aceaşi prietenă de 25 de ani. Astea se poate deduce din felul meu de-a fi. Eu nu-mi schimb iubitele odată cu statutul social. Sau odată cu nivelul de trai. Într-adevăr mi-ar plăcea să călătoresc da’ n-apuc s-o fac. Am emisiune de 365 de ori pe an. Mulţi mă invidiază. Bă ce bani are Diaconescu. Da’ nimeni n-are emisiune 7 zile din 7. Şi 10 ore pe zi.

Cum e prietena ta Dane?
E o fată de treabă. O fată de treabă care înţelege situaţia şi mă lasă 10 ore pe zi în direct.

Eşti unul dintre oamenii cei mai cursivi cu care am stat de vorbă. Ţi se reproşează că nici punctuaţia nu-ţi stă în calea cursivităţii.
Vorbesc foarte mult. Acum depinde. Mi se mai reproşează şi că vorbesc foarte puţin în emisiune. Moderatorul trebuie să vobească 3% din durata spaţiului de emisie.

Sunt multe crize în România. Criza gazului, criza financiară. În care dintre ele te regăseşti?
În niciuna. A dat Dumnezeu să n-am nici crize de sănătate. Nici de subiecte. Nici financiară.

Poate criză morală? Că şi asta e în România.
Sunt din ce în ce mai mulţumit din punctul ăsta de vedere. Lumea începe să recunoască şi să ne dea dreptate. Ne mai revenim din pumni. Eram atât de huliţi la un moment dat încât îmi era frică. Mi s-a dat dreptate mai devreme decât credeam.

Nu e cam mult balamuc în emisiune?
Nu mă deranjează. Atâta vreme cât publicul e mulţumit. Eu îmi văd de treburile mele în emisiune. Fac lucrări de contabilitate. Mai citesc ziarele. Mai citesc o carte. Cele 10 ore trec uşor. Mai am colegi care uşor, uşor, îmi ţin locul. Eu tot caut nişte Diaconeşti dar nu vin. Să mai plec şi eu în jurul lumii. Când eram tânăr mă rugam de Horia Alexandrescu. De Cristoiu. De ceilalţi ziarişti mari. Domne, lasă-mă şi pe mine să scriu, să fac, să dreg, s-apar.

Ştiau ei ce ştiau.
Nu-mi dădeau nici o şansă. Eu acum mă rog de tineretul ţării. Veniţi să vă fac Diaconescu.

Cât crezi că mai durează emisiunea ta?
Până mor eu. Apoi o s-o continue fi-mea. Ar fi de preferat ea că are aceaşi iniţiale. Vreau să rămână DDD. D-aia i-am şi zis Dona Diaconescu. Are 3 ani jumătate. Eu vreau să mai fac emisiunea măcar 30 de ani. Am văzut că Larry King are 50 de ani. Încă 40 mai am şi îi bat recordul.

Vrei să fii Larry King?
Am fost în vizită pe la el prin America. Are o echipă de 50 de inşi pe lângă el. Are o emisiune, seamănă cu a mea. Sau a mea cu a lui, mă rog. Numai că a lui are 50 de minute, din care reclamă vreo 20. În fine. Nu e genul meu. Nu ştiu dacă o să pot sta 10 ore în toţi anii. 1 oră, 2 pe seară până la 80 de ani pot să stau. 80-85.

Ultima întrebare. Îmi confirmi că oamenii la sfârşitul emisiunii tale rămân cu ceva?
Întrebaţi-i pe telespectatori. Altfel nu s-ar uita.

Deci nu te-ai răzgândit.
Niciodată.

Spring time

Mărţişorul e ridicol. Prin inutilitate. E tradiţie. Continuarea unei tradiţii tâmpe, e mai tâmpă decât ea în sine. Vânzarea de marţişoare e o ţigănie. Ah nu. E o "rromânie". Că sunt rromi. Nu ţigani. Zeci de mese inghesuite de o sută de oameni. Aşa arată primăvara? Povestea cu mărţişorul cred că ar trebui să se oprească pe la 14 ani. După, capătă reflexe stupide. Nu trece o săptămână şi ne trezim cu altă tărăşenie. Se face 8 martie. Ziua femeii. Există ziua Andreelor. Există ziua Mihaelelor. Şi tot aşa. Băi da ziua tutror femeilor. Asta ne mai trebuia. În curând vom sărbătorii ziua omului. Avem ziua femeilor. Se insistă şi cu cea a bărbatului. Probabil nu va dura mult până când cele 2 vor fuziona. În fine. Mi s-a părut totuşi onorabil să cumpăr flori. Băi da nu ştiu cum se face că toate florăriile sunt reprezentate de către o cetăţeancă română de etnie rromă. Băi şi-acolo trei' să te rromâneşti. Rromânia pare inevitabilă. Ea îmi cere 35 de lei. Eu scot 50. Cu argumentul că-i iau 2. Ea zice bine. Da să-i mai dau încă 10. Prea multă rromânie. Prea puţină primăvară.

So many beatiful things

Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii. Sau al lunii. O bună parte din România care-mi place. Click 4 photos.

Andrei Gheorghe 2009

Primul interviu pe anul acesta. Andrei Gheorghe. Comming back. Urmeză interviul cu Dan Diaconescu. Apoi Mihai Gâdea. Start. De ce ţi-ar plăcea Andrei Gheorghe. Unul dintre argumente este în parcursul ultimului răspuns. Celălalt are legătură cu toate răspunsurile. Gheorghe este un om cu răspunsuri. Şi este un om cu poveşti. Marius Tucă mi-a explicat o dată, ce vor românii. Retrospectiv privind spre toate succesele media, concluzia lui e bună. Românii vor poveşti. Gheorghe a avut multe. Ultima a avut un deznodământ nedrept. Gheorghe nu minte. Aşa a ajuns cu un procuror în faţă. Şi-a asumat o poveste. Urmează Gheorghe, la câteva luni după o nedreptate. Click...

Din toate poveştile astea…
Da. Am o grămadă.

Ai câştigat sau ai pierdut?
Ce înseamnă? Tu ai impresia că mă interesează să câştig sau să pierd? Că fac aşa un fel de analiză constantă, am câştigat sau am pierdut?

După povestea cu Realitatea TV cred că a rămas impresia că ai pierdut.
Nu-i vorba de câştigat sau de pierdut. Am pariat pe ce pariez întotdeauna. Pe prietenie. Asta e pierderea. O pierdere uriaşă. Sunt pierderi pe care îţi este îngrozitor de rău să ţi le asumi. Sunt pierderi după care stai luni de zile să te gândeşti. Prietenia. Asta e pierderea. Restul? Doi bani nu fac.

Aceea a fost emisiunea care a înterupt filmul.
E un lucru amuzant pe care trebuie să-l observi. Niciodată n-am fost pe post când a fost campanie electorală. Niciodată. În nicio televiziune. E o sincronicitate interesantă.

Are o legătură Adrian Năstase?
Cine mai e Adrian Năstase? Ce să mai aibă legătura cu el ?! Cu toate acestea Adrian Năstase nu moare. Adrian Năstase nu este un singur individ. El trăieşte în toate partidele. Oamenii care intră în teritoriul acesta uită mândria de a slujii. Consideră că momentana lor ridicare le este dată pentru a-şi umfla puterea, avuţia sau importanţa. Aceşti oameni sunt peste tot. La fel şi chestia asta cu poliţiştii...

Le înţelegi meseria?
E o întrebare complexă. Un om care se pune în slujba statului înarmat, pentru a-şi oprima semenii este din start un om tarat. Cine erau ăia în şcoală care se dădeau cu profesorii să facă ei ordine? Trebuie să ai un soi anume de suflet pentru a te angaja în aşa ceva.

Nu e nimic nobil în meseria de poliţist?
Nu. Cum îţi argumentezi meseria? Cu prind hoţii? Devii poliţist pentru şpagă. Arătă-mi un singur poliţist care să nu fi luat ceva. Eu am dat şpagă în România la nivel de miniştrii. Ce vrei să-ţi spun că dau şpagă din copilărie?

Nu. Vreau să-mi zici anul în care ai dat şpagă unui ministru.
După 90. Şpaga se dă din copilărie. Cafele la învăţătoare.Vezi cum păşim în şpagă?

Zi-mi numele ministrului.
Nu.

De ce?
Îţi asumi tu procesul? El mă va da în judecată, iar eu n-am să pot să demonstrez. Dacă-ţi asumi procesul îţi spun.

Ce mize ai avut în viaţă?
Am avut o miză clară şi exactă. Miza mea a fost puterea. Puterea de a influenţa. Puterea de a decide. Puterea de a schimba.

Şi puterea tâmpeşte.
Evident.

Şi pe tine?
Sigur. Am avut şi un moment extrem de clar pe care l-am regretat, dar moment căruia îi sunt recunoscător. Da. Era cât p-aci să devin un ticălos.

Când?
S-a întâmplat când am ajuns prea important pentru buricul meu propriu. Eram la Pro.

D-aia ai plecat?
Nu. Am plecat pentru că nu mai aveam ce să mai fac. Retrospectiv privind vei vedea că dacă analizezi în aceea perioadă “Pro-ul” şi dezvoltarea lui de până acum, n-aş mai fii avut ce să mai fac acolo. Cumva, ”Antena” a fost singura decizie la momentul acela unde puteam să încerc în continuare să fac ce vreau eu. Adică un “Late night talk show” în care politica şi divertismentul să se combine non stop, într-un total neserios, de mare seriozitate.

Prietenul tău, Liviu Mihaiu, mi-a spus despre tine că eşti cel mai bun om de radio vorbitor de limbă română pe care l-am avut. Doar că pe tv nu ţi s-a găsit un format.
Sunt mai bun la interviuri decât în emisiuni. Asta nu înseamnă că n-am făcut emisiuni memorabile şi asta nu înseamnă că numărul emisiunilor memorabile, pe care eu oricând pot să le pun pe un perete, depăşeşte tot ceea ce este astăzi în România. La emisiuni memorabile, mă refer la emisiuni care schimbă. Care sunt atipice. Mă refer la emisiuni al căror final face “ups”.

Emisiunea cu Boc.
Nu. Aia nu este o emisiune memorabilă din cele la care mă gândesc eu. Aia este inevitabil memorabilă. Dar nu este cea pe care o cauţi.

Crezi că are rost să numim una?
Sunt o grămadă. Dacă ţi le spun n-au relevanţă pentru tine. Pentru mine au pentru că ştiu exact ce s-a întâmplat. Emisiunea cu Năstase, în care eu îi spun că l-am iertat şi pe urmă îl întreb, “da tu m-ai iertat?”, el îmi zice “da” şi eu îl întreb “da, de ce”. Sunt multe momente. Emisiunea cu Ghişe, în care mă ridic în picioare şi plec. Emisiunea cu copiii, în care ne jucăm şi facem avioane. Sunt emisiuni care dincolo de ce se întâmplă în vizual, în realitate îţi mai trimite încă ceva.

Adunăm poveştile prin care ai trecut în media şi pot să trag concluzia că la tine este un fel de “video killed a radio star”. Doar că invers.
Da. S-ar putea să fie invers. Am făcut totuşi cele mai multe emisiuni remarcabile din România de până azi.

Asta poate să-mi spună şi Marius Tucă.
Nu. Tucă a făcut întotdeauna emisiuni în care a predominat elementul de jurnalism scris asupra elementului televizual. Televiziunea e ceva în plus. Televiziunea nu este doi oameni care stau de vorbă. Tucă n-a putut niciodată să facă altceva. În esenţa intimă a sa lipseşte instinctul de entertainer. La alţii lipseşte creierul. Da’ au instinct de entertaineri.

Mircea Badea ne place sau nu?
Eu n-am dreptul să spun dacă-mi place sau nu, dintr-un motiv aproape simplu. Când m-au luat la puşcărie, Mircea Badea era în Pro TV. Absolut tuturor li s-a comunicat că nu e bine să se dea în stambă. Badea a fost cu Oreste la Realitatea, care era atunci sub Prigoană şi Cristoiu Au ţinut un talk show. Eu nu spun că m-a ajutat sau nu. Spun că a făcut un lucru fair. Ştii că au fost doar 2 oameni atunci? Mircea Badea şi Berecleanu. Andreea a fost singura din tot Pro TV-ul care a venit la procuratură personal. Netemându-se de nimeni.

Şi Sârbu.
Sârbu a venit în momentul în care s-a prins că se rezolvă. Aici este instinctul lui Sârbu. Aşa este el. Acum revin la Badea. N-am dreptul să-l pun la zid datorită gestului acela. Aaaa... că eu nu ştiu dacă mă uit la Mircea Badea să râd de el sau cu el? Că eu nu ştiu dacă pot să iau în serios vreodată un om care spune mie nu-mi place muzica? Da. Face un talk show cu minime resurse. Pe spinarea sa. Cu o echipă pe care aş da-o afară în fiecare zi. Are nerv. Are energie.

Zi-mi despre Vântu. Sorin Ovidiu Vântu. Ce om e?
Nu-l cunosc.

Ţi-a fost prieten.
Nu ştiu. Nu cunosc bine acest personaj.

Deşi ţi-a fost prieten.
Nu ştiu. Nu l-am prea cunoscut.

Deşi ţi-a fost prieten.
Realitatea îmi spune altceva. E un om care-şi trădează prietenii. În 6 luni nu va mai exista deloc în mintea mea. Când voi termina procesul de randare. Eu n-am ascuns niciodată nimic. Fugeau ăştia în Grecia ca disperaţii. Chiţăiau şi spuneau că nu-l cunosc pe Vântu, nici măcar n-au trecut pe lângă el.Eram la Pro. Eram oriunde. Niciodată n-am ascuns nimic.

Cu care dintre cei 3 patroni de presă te-ai împăca?
N-am de ce să mă împac. Am terminat cu relaţiile emoţionale în această zonă.

Şi aşa se naşte întrebarea, ”ce faci acum”.
Fac o clinică în Cluj. O grămadă de bani investiţi. Bătaie de cap. Dializă. Am să aduc în România un aparat unic, folosit la cancerul de prostată, noninvaziv…

E o afacere?
Cum să nu fie? Da’ ce, presa nu e o afacere?! Tot o afacere.

Bine şi-n povestea cu presa ce faci?
Nimic.

Niciodată?
Dragul meu prieten, pentru bani oricând. E un business. Nu sunt prieteni. Nu sunt idealuri. Nu sunt lucruri de schimbat. Sunt doar eu cu mine. Întotdeauna. Nu răspund “niciodată” în faţa niciunui patron. Nici un mogul nu a reuşit să mă-ndoaie. Sunt singurul care a stat drept întotdeauna în faţa celor 3.

La un moment dat ai zis că oamenilor care te ascultau nu le este dor de tine. Le este dor de ei când te ascultau.
Da.

Ţie de care dintre Andrei-i tăi îţi este dor?
De cel de la 14 ani.

Prea multe incertitudini la 14 ani.
Incertitudini? Pe naiba. E plin de certitudini. Totul era clar. N-am totuşi niciun dor teribil. Şi nici un regret. Să zic, bă acolo aş fi făcut altfel. Recent am avut multe discuţii pe tema e bine sau nu să fac aşa. Sunt un bărbat mândru, care a ştiut ce e bine şi ce e rău. Vă urez tuturor să faceţi la fel. Să nu rămâneţi nicăieri de frica banilor.

Mi-a plăcut ce-a zis Tudor Chirilă. Nu banii te schimbă. Dorinţa de a-i avea şi teama de a-i pierde.
Banii sunt o convenţie. Sunt ca meridianul Greenwich. De-adevărat nu există.

Nu ştiu unde a fost nedreptatea care ţi-a fost făcută. Ştiu unde am constatat-o eu. Ţi-au zis că minţi.
Evident. Când societatea sare în braţele unei publicaţii cu o moralitate îndoielnică, înseamnă că tot ce ai făcut până acolo a fost inutil.

Câţi ani ai Andrei? 30? 40? 50?
46.

Sunt mulţi sau puţini?
Când trec pe lângă un liceu mi se par mulţi. Sunt ok. Sunt la jumătatea drumului.

Şi te întreb iar. Până acum, ai câştigat sau ai pierdut?
Am câştigat. Am plecat de nicăieri. Fără nicio pilă. Fără nicio relaţie. Fără niciun brânci. Fără nicio introducere. Pe picioarele mele m-am ridicat. Am luat un microfon şi am făcut ce-am vrut cu el. Cum am vrut. Fără ca vreodată să stau în genunchi. Am câştigat enorm. Am construit din mine un bărbat de care sunt relativ mândru. Unul care încearcă să nu mintă.

România lui Craioveanu

Vlad Craioveanu pentru buzaianu.blogspot.com: "România mea este cea mai buna destinaţie de turism. Nimeni nu ştie de existenţa ei. E România mea secretă. Vrei să-ţi arăt România mea secretă? Este mult zambet. Este creaţie. Este tandreţe şi grijă. Poate fi o oază de spirit pentru un occidental săturat să trăiască o viaţă plină de şabloane şi reguli. După care... intervine în România mea, România celor mai mulţi. Aici observăm că o oază plină de giboni şi gorile poate deveni rapid o găoază. Şi vorba aia... staţi liniştiţi. Mai e o găoază de timp".

Româniile

Am o relaţie constant stângace cu România. Ba îmi place, ba nu. Văd că de obicei e mişto să te enerveze. Românilor le place să-şi înjure ţara. Sunt convins că ar găsi multe motive de depresie în oricare alta. Cel mai simplu e să nu-ţi placă. Îţi determină un aer de superioritate. Pari interesant. Şi totuşi. Nimic nu e bun sau rău până la sfârşit. Mie-mi place România mea. Nu ştiu dacă-mi place România altuia. România mea e din oamenii cu care mă înconjor. E din locurile care şi-au câştigat o semnificaţie. E o Românie care mă face să zâmbesc. Şi alta care nu mă lasă să mă bucur de prima. De săptămâna viitoare începând, am să public în fiecare luni ce-mi vor scrie oamenii a căror Românie mă interesează. Ladies & gentlemen, luni... România lui Vlad Craioveanu.

Greu de înţeles (1)

Ce-au ţiganii cu ţiganul. Acum sunt rromi. Ţiganii compromit. Au compromis România. Au compromis maşinile nemţeşti. Au compromis numele de ţigan. Au compromis şi numele de rrom. Acum sunt "rromi întâmplător". De fiecare dată când un ţigan face o catastrofă undeva, este prezentat insistent de către oamenii de la televizor ca fiind "rrom întâmplător". Tâmpă e şi atitudinea războinică în faţa ţigăniei. Tâmpă e şi banalizarea statului de rrom. Bă ăştia nu sunt "rromi întâmplător". Ăştia sunt rromi. E de înţeles cretinismul acestei etnii. Ce nu e de înţeles e căderea României în admiraţie. Rar şi pentru puţini trece o săptămână fără să te calce pe nervi un "rrom întâplător". Românilor nu le ia mult să-şi aducă aminte când un "rrom întâplător" a determinat o situaţie stingheritoare. Bă da' se grăbesc în fiecare seară să ajungă să dea pe Acasă TV. Începe telenovea despre ţigani. Apoi li se blochează telecomanda-n mână când apare Guţă la Mihai Morar. Românii cad în admiraţie în faţa ţigăniei. Asta e de neînţeles.

Aplauze pentru Cristina

Deschid televizorul pe aplauze. Frecvenţa datului din palme este imbecilizantă. Acum se aplaudă şi intenţia de replică. Nu ne mai înţelegem de atâtea aplauze. Înclin să cred că oamenii sunt plătiţi la bătaie. Prea multă ciocnire de palme, prea puţine poante. Bă când deschid televizorul ăia aplaudă. O perioadă îmi dădeau senzaţia că mi se adresează. Aplauze. S-a deschis televizorul. O ştiţi pe Cristina Cioran. Ceea ce nu e neapărat bine. A rămas fără aplauze. Nu i-au mai dat buget pentru aplaudanţi. Abia acum e de bătut din palme.

Ce-i cu ăştia

E din ce în ce mai nasol la televizor. De unde vin astea. Simona Sensual. Brăileanca. Nikita. Magda Ciumac. Ce-i cu astea. De ce apar la televizor. Ţara asta prezintă un ridicol în ascensiune. Băsescu preşedinte şi Emil Boc prim-ministru. Fiecare dintre ei au ceva stupid în relaţie cu funcţiile în care sunt. Una dintre explicaţiile care-mi plac vine de la Andrei Pleşu. "Românii acum votează asemănarea. Până în urmă cu ceva timp votau deosebirea". Adică le plac cei ce le sunt asemenea. Par credibili. Până acum încrederea mergea la cei spre care priveau cu admiraţie. De ce apar Nikita, Magda Ciumac, Simona Sensual & asociaţii. Explicaţia simplă e Dan Diaconescu. Explicaţia mea e că sunt multe emisiuni. Faceţi un calcul câte talk show-uri sunt pe zi şi de câţi invitaţi e nevoie. Ada Teslaru m-a contrazis zilele trecute. "Oamenii vor personaje în care se regăsesc". Până la urmă asta e şi teoria lui Pleşu. Azi am vorbit cu un prieten care a lucrat la Acasa TV. La Poveştirile de Noapte. În timp ce vorbeam, am început să am dreptate. Atât de multă încât iată argumentul final. Cei de la Acasă TV le-au lansat pe Nikita, Simona Sensual şi multe altele. Când? Când aveau suficient de multe conflicte încât nimeni nu le mai accepta invitaţiile. Era nevoie de personaje. Nevoia de personaje. Asta e cu ăştia.

Examenul trece. Întrebarea rămâne.

"Dacă semaforul în funcţiune se află instalat pe partea cealaltă a intersecţiei, conducătorul de autovehicul:". Şi aici începe răspunsul corect. "Este obligat să respecte semnificaţia semnalelor luminoase ale acestuia, dacă un alt semafor instalat la intrarea în intersecţie are în funcţiune un semnal similar". Citind aceasta pentru examenul de redobândire a carnetului mi-am zis: iată întrebarea. Am recitit-o şi am tras altă concluzie: băi, şi totuşi există. Apoi încă o dată am citit-o. Altă concluzie: a fi, sau a nu fi. Aflat la capătul răbdării, am mai citit o dată. Şi n-am mai avut concluzie. Este ca şi când ai fi la Piaţa Victoriei şi un poliţist ar avea o mână ridicată la Piaţa Unirii. Respecţi sau nu respecţi indicaţia. Răspunsul poate fi numai unul. Da. Dacă ai şi tu un poliţist în faţă care face ce face şi ăla de la Unirii. Aplauze. 13 din 15. Să mă lase iar ăştia să conduc. După ce m-a buşit tramvaiul. Ceea ce a fost inadmisibil. Să mă las buşit de un tramvai. Examenul trece. Întrebarea rămâne.

Naaisss

Mircea Badea: "Nu poţi minţii dincolo de limitele minciunii însăşi. Pentru ca o minciună să rămână minciună trebuie să fii puţin preocupat să-i dai o aparenţă de adevăr" .

S-au mai liniştit

Anii încep să se schimbe din ce în ce mai dezolant. La televizor zic. Telecomanda nu mai face faţă poveştii. Revelionul, am înţeles că a fost prezentat de Vali Vijelie pe toate posturile. Cam ce an poate fi ălă în care intrii cu Vali Vijelie? Antena 1 se laudă că a câştigat bătălia ratingurilor de revelion. Nu victoria e memorabilă aici. Faptul că te lauzi cu ea mi se pare decisiv. Să ai aceeaşi manelişti ca pe toate celălalte posturi şi să fii dat pe spate de succes că s-au uitat oamenii la Vali Vijelie la tine şi nu la Vali Vijelie în altă parte. Asta e cu adevărat reuşita. Povestea avea să fie completă când Dan Negru a intrat în direct la "Observator". A povestit pe un ton emoţionant reuşita. "Revelionul este Champions League-ul televiziunilor. Posturile tv acolo îşi aruncă toate vedetele. Noi am câştigat". Pe tv, în timpul emoţionantului discurs, erau difuzate imagini din victoriosul revelion. Erau Guţă, Vijeşie şi Bursuc mă. Vedetele Antenei 1. La 20 de zile distanţă, băieţii cu muzică tristă de petrecere veselă, s-au mai liniştit.

Punct şi de la capăt

Am schimbat revista.Am reînceput interviurile. Am trecut de la Story la Confidential. Am început ca de obicei cu Andrei Gheorghe. O dată că aşa e tradiţia :). Şi apoi că aşa mi-a venit. Am simţit că trebuie să-i iau apărarea. Şi bine am făcut. În februarie urmează Dan Diaconescu. Demult îl aşteptam "ca şi când". L-am măcelărit :). O să scriu despre ce-am văzut acolo. Concluzia e că am trecut la Confidential şi că ultimul interviu pentru Story avea să fie cel cu Tudor Chirilă. Adică ăsta.... "Poliţiştii te trag pe dreapta, în timp ce te saturi de patul de-acasă şi îţi doreşti să te trezeşti din somn într-un pat de femeie frumoasă, pe o stradă desenată de-un copil. Ajungi la birou unde ai un şef idiot, care nu înţelege că tu trebuie să-noţi. Te întorci din ce în ce mai bărbat şi uiţi că ai avut 18 ani, erai nebun, iubeai şi n-aveai bani. Povestea merge mai departe, ca vântul din Vama Veche iar trenul accelerat Bucureşti – Mangalia, pleacă-n 5 minute de la linia 5. De ce cântăm noi acest cântec? Americanii-s de vină. Binele şi răul se joacă-n jurul tău, te întrebi de ce lumea te vrea cum nu te poate avea şi zâmbeşti. Vara asta ai să te-ndrăgosteşti. Asta am învăţat până acum de la Tudor Chirilă. Interviul ăsta este pentru cei care cred că dragostea va mai schimba ceva. Este despre Tudor Chirilă. Deci despre mare. Aşadar... interviul !!! Click !!!

Eşti celebru sau nu?
Nu eu decid asupra stării mele de celebritate.

Am mers în spatele tău mai devreme şi toţi care treceau pe lângă tine întorceau capul.
Puştime poate. Nu e relevantă plimbarea de azi.

Doamna de la Sala Palatului unde voi repetaţi şi eu te-am aşteptat mi-a zis că eşti de treabă.
S-a pus în discuţie că n-aş fi de treabă?! Nu ştiu ce impresie las. Eu chiar sunt de treabă. Sau vreau să cred că sunt de treabă.

Eşti arogant?
Depinde din ce parte priveşti. Nu sunt foarte sociabil. Asta poate să treacă drept aroganţă. Nu sunt arogant. Şi dacă aş fi arogant nu ar fi un păcat incredibil de mare.



Te-am sesizat des ca pe un individ talentat. Ai avut nevoie vreodată de mai mult talent?
Tot timpul e nevoie de mai mult. Sergey Bubka probabil a vrut să sară şi peste 6.06. Îşi tot ridica ştacheta. A sărit 6.16 până la urmă. E bine totuşi să-ţi echilibrezi pornirile. Poţi pica în plasa nemulţumirii de sine. Poţi ajunge un veşnic nemulţumit care nu se mai bucură la depăşirea unui obstacol, ci la întrevederea celuilalt. Adică e important după ce ai depăşit un obstacol să te bucuri că l-ai depăşit. Nu să-l vezi pe următorul. Trebuie să întorci capul şi să zici, “i-auite bă ce-am sărit”.

Să zâmbeşti.
Trebuie să te bucuri. Eu uit. Să zicem însă, că în perioada asta experimentez bucuria lucrurilor pe care le realizez.

Mergi relaxat. Pari mulţumit. Eşti?
Învăţ să fiu mulţumit de lucrurile simple. Că suntem sănătoşi de pildă. Sănătos visezi mai bine decât bolnav. În ultima vreme, în jurul meu s-au întâmplat mai multe nenorociri care au înseamnat boală sau moarte. Nu m-au afectat pe mine direct, sau pe familia mea, ci pe oameni foarte dragi mie. Am realizat că trebuie să te bucuri de ce ai. Nu de ce nu ai. Aşa mi-a zis mie cineva. Eu am destul de multe. Trebuie să învăţ să mă şi bucur de ele.

Poate reuşita ta cea mai mare e că există şanse ca peste 50 de ani cineva, în drum spre mare, să asculte “Vara asta”. Sau “Vama Veche”.
Să dea Dumnezeu să fie atât de perene cât le dai. 50 de ani... e mult. E şi visul meu să fac lucruri durabile. Permanenţa şi durabilitatea şi-au schimbat definiţia în ultima vreme. Lucrurile sunt mai perisabile. Arhitecţii sunt mai fericiţi. Constriesc o casă despre care ştiu sigur că va rezista. Noi ne jucăm cu lucruri efemere. Să dea Dumnezeu ca peste 50 de ani cineva să asculte “Vara asta”. Ar fi frumos. Dar cu ce mă încălzeşte pe mine asta? E important să le asculţi acum.

E şansa pe care ţi-o dă muzica. Jurnalismul nu ţi-o dă.
Da. Să rămâi. Pink Floyd ştiu sigur c-o să rămână. Voi, jurnaliştii, sunteţi fluturi de-o zi.



Nu sunt jurnalist. Sunt intervievator. Tatăl tău a fost singurul jurnalist despre care am văzut că lumea îşi aduce aminte.
Tata a lăsat şi 29 de cărţi. Noi încercăm să-i ducem numele mai departe din dorinţa de a-l ţine în viaţă. Eu zic că tata a fost mai mult decât un jurnalist. Asta o spun şi colegii lui. Deci un norocos.

Te-ai săturat să te saturi de patul tău de-acasă?
Ce melodie veche. M-am săturat de patul meu de-acasă. Da. Mă întrebi dacă mai am dor de ducă!?

Pe de-o parte. Pe de alta mă refer şi la muzica veche.
Dacă te referi la muzică nu m-am săturat. Îmi place să cânt melodiile vechi. Dar îmi place şi mai mult să le cânt pe cele noi. E o lege firească, pentru că eşti ceea ce evoluezi.

Şi dacă ne referim la patul de-acasă?
Îmi e din ce în ce mai drag de patul de-acasă. Sunt foarte obosit în perioada asta şi am nevoie de liniştea de-acolo. Şi mi-e dor de mare. Mie întotdeauna o să-mi fie dor să mă urc în maşină şi să plec la mare. Da’ nu de marea în care să mă urc pe mese după o noapte de băut mi-e dor. Mi-e dor de marea în care să stau şi să mă uit. Sau de marea în care să înnot 2 km, cum am făcut anul trecut. Anul trecut am înnotat atât de mult, că m-am speriat de liniştea din larg. Acolo mi-am dat seama că sunt fericit. De asta mă duc. La mare realizez că sunt fericit.



Octavian Paler povestea că marea îi dă senzaţia prezentului. Dar că şi ea îi uită pe cei care au avut naivitate să creadă că măcar acolo nu există decât prezent.
Da. E frumos spus. Am un vers pe albumul pe care l-am lansat, “marea îmi dă mereu înapoi, tot ce oamenii îmi iau”. Asta cu toată monotonia ei. Că până la urmă ce e? O întindere nesfârşită de apă. Şi o plajă. Munţii sunt diverşi. Nu sunt un om al muntelui, deşi apreciez valorile pe care muntele le sădeşte-n om. E un formator de caractere. Muntele formează omul şi marea formează sufletul.

Mihai Dobrovolschi zicea la un moment dat că muntele te smereşte. Că te face să priveşti în sus.
Asta spunea Dobrovolschi. Alţii spun că muntele te provoacă. Nu m-a dominat niciodată muntele. Marea te reduce la tăcere.

Care e ziua ta de vară?
Cea mai tare zi?

Nu. Aveai versul acela în “Epilog”. Că dragostea o înveţi într-o zi de vară.
“Asta singur într-o zi de vară o vei afla”. E frumoasă întrebarea. E ziua din curte de la 2 Mai. Cu o brânză, cu roşii. Cu hamsii. Cu o salată de vinete. Cu copii care se jocă-n curte. Cu o baie-n marea de lună august. Aia e. Ziua în care înveţi dragostea poate fi oricând. Da’ trebuie să fie vara. Încă n-a venit vara. Şi anul ăsta n-a fost puf de luna mai.

A fost.
Nu e… trebuie să fie mult.



Ai trecut de la Vama Veche la Vama. Ce-ai pierdut?
Nişte prieteni. Sau poate nu mi-au fost, dacă i-am pierdut. Aici nu ştiu să răspund. Atât.

Atât?
Da. E foarte mult. Cam ce pierzi într-un divorţ. O nevastă.

“Urâtă şi cam proastă”.
Nu ştiu. N-am avut parte încă. Sper să mă ferească Dumnezeu.

Ce-ai câştigat că ai trecut la Vama?
Nişte profesionişti. Mă tem de a mai face definiţii despre prietenie. Mi-am reconsiderat lucrurile. Prietenii îi număr pe degetele de la o mână acum. Cred că Eugen e prietenul meu. E importantă chestia asta. Şi mai cred că e un colectiv în care există respect. S-ar putea ca cele care sunt în acest colectiv să nască o prietenie mai puternică. Vama Veche s-a născut ca-n visul unei nopţi de vară. Ca-n Shakespeare. Hai.



Cu Vama Veche a fost mai romantic.
Acum sunt nişte oameni cu alt tip de responsabilităţi. Deci s-a câştigat profesionalism. Şi o viziune unitară asupra muzicii. Deşi, suntem şi aici în conflicte mari... din punct de vedere tematic.

Care a fost cel mai mare număr de oameni care te-au aplaudat?
15000. Poate 20000.

Ai avut şansa sportivilor. Eu privesc cu invidie.
E un sentiment, când se întâmplă. E diferenţa de la muzică la teatru. La teatru te aplaudă o sală de 400 de oameni. E un alt tip de aplauze. Aici într-adevăr, poţi s-o iei razna.

Ai luat-o vreodată? Ai mai luat-o.
Am avut nişte derapaje, da’ le-am controlat repede. N-ai cum să n-ai. Mi-am învăţat repede lecţiile. Am un prieten jucător de bursă şi câştigător, în general. Spune, “nu mă sinucid când pierd, nu deschid şampania când câştig”. Sunt mai pregătit acum să mă aplaude 15000 de oameni decât atunci.




Actor bun eşti?
Nu mă întreba pe mine.

De la tine mă interesează să ştiu.
Sunt actor foarte bun. Da’ dacă tu vei scrie întrebarea asta cu răspunsul “sunt un actor foarte bun”, va fi tendenţios. Trebuie să spui că n-am vrut să răspund în primă fază, pentru că nu eu trebuie să dau răspunsul ăsta. Adică ai grijă cum scrii. Din răspunsurile astea reiese aroganţa.

Ce certitudini ai până acum Tudor?
Am multe. Una dintre ele e că nu putem controla nimic. Şi că suntem extrem de fragili.

E o melodie asta. How fragile we are.
Da. A lui Sting. Numai că eu am experimentat chestia asta şi m-am uitat în jur. Este superb cum o rasă cu o asemenea fragilitate poate să construiască lucruri atât de mari. Ceea ce n-a înţeles omenirea nici până acum, e că piramidele alea s-au construit când ei s-au unit. Suntem atât de fragili singuri şi atât de puternici uniţi. Asta e o certitudine, că suntem fragili. Altă certitudine pentru mine este existenţa lui Dumnezeu. Sunt prea multe lucruri care ar putea fi lăsate la voia întâmplării. Nu e întâmplător. Cam asta.

Felicitări.
Pentru ce?

În general.
Mulţumesc. Sperăm să ne iasă bine. Asta nu e o certitudine. O certitudine e că discul ăsta îmi place mie şi atunci este un disc bun. Să scrii şi că l-am lansat pe vamamusic.ro".

O degringoladă totală

Românii şi România

Nici românii n-o plac. Nici România nu-i place. Românii şi România au o relaţie stângace. Se compromit reciproc. Românii îşi exagerează personalităţile după moarte şi le omoară constant în timpul vieţii. Le place să conteste. Contestaţia te valorizează. Nu e bine să-ţi placă. Pari ieftin. Românii îşi omoară personalităţile în timpul vieţii. Le găsesc ei ceva. Lucrează pe sistemul "hai bă că şi ăsta...". Florin Piersic e actorul. E cel mai bun. L-am aplaudat sincer. E un individ care mi-a făcut inima să bată mişto. Am făcut o dată un interviu cu el. Are ceva ce n-am mai întâlnit la nimeni. O naivitate teribilă. E individul care vrea glorie. Băi eu altul mai autentic în asta n-am întâlnit. Nu vrea bani. Vrea aplauze. Pe mine oamenii ăştia mă lasă cu gura căscată. Zic la plural că poate or mai fi. Eu n-am mai cunoscut. Lupta cu anonimatul. Am întâlnit în presă o grămadă de pămpălăi. Indivizi şi individe care s-ar descurca binişor în meseria de vânzător de ziare. Soarta îi aduce în redacţii. Băiatul ăla care i-a găsit el ceva lui Florin Piersic. Lupta cu anonimatul e uneori jenantă.

Video killed the radiostars

La radio de regulă nu înţeleg playlistul. Din câte melodii sunt pe lume mi se pare jenant s-o dai tot p-aia într-un interval de 2 ore. Şi vin şi-ţi explică. E heavy rotation. Că e hit music station. Că oamenii nu ascultă radio întruna. Când deschid vor să audă hitul. Asta îmi răspund oamenii de radio. Băi tată. Da' lumea se mai schimbă. Îţi place o melodie. N-aştepţi s-o prinzi la radio. O iei naibii de pe net. O asculţi acasă. O auzi în cafenele. Apoi prin cluburi. "Cuando tomes tu café toma tu café". Să ţi-o mai pui şi sonerie la telefon. S-o mai auzi şi la radio. Şi cam asta ar fi. Aşa ajung oamenii de se cretinizează. Şi sună după 12 noaptea la Iliuţă să le spună care e treaba. Îmi place muzica pe One Fm. Are un ritm mişto. Şi dau să ascult într-o zi pe la 6 şi ceva. Cristi Niţu şi Dana Nicula. Ăştia erau dj-ii. Le-am reţinut numele că le repetau întruna. Ăştia sunt dj cărora le place să se asculte în căşti la radio. Nu zic nimic. Se întreabă întruna ce mai fac. Că tu ce mai faci. Că eu ce mai fac. Răspunsurile pe care şi le dau îi aruncă în ipostaza oamenilor care prea multe nu fac. Pe principiul "uite p-aici pe la radio". Le place să se-audă. Şi-n timp ce scriu, ia unul dintre ei cuvântul. "Eu am intervenit acum să vă mulţumesc pentru atenţie şi să vă vă spun că ne apropiem de ora 19". Băi, sigur d-asta ai intervenit, da? Că erau p-aici unii care ziceau că cică-ţi place să te auzi în căşti.

Raluca Arvat

Este singura care a fost nemulţumită de interviul pe care l-am făcut. Bă nu Cristoiu. Nu Năstase. Nu Mihaiu. Nu Tucă. Nu Turcescu. Nu Craiovenu. Nu Exarhu. Nu Moisescu. Nu Găinuşă. Nu Dobrovolschi. Raluca Arvat băi frate. Am făcut un interviu cu ea pentru un ziar de sport. Mi-a părut cam ca ştirile ei. Veselă şi plicticoasă. Multe clişee. Am stat. M-am chinuit. Să scot naibii ceva ca lumea din ce vorbirăm. Interviurile au cam 30-40 de minute. În scris n-ai spaţiu decât pentru 20. În fine selectez eu ceva. S-o fac să pară interesantă. Când primeşti răspunsuri banale la întrebări trebuie să devi mai agresiv în conversaţie. Nu face intervievatul show... atunci faci tu. interviul trebuie să iasă. Cu ea am fost mai blând. În fine. Într-un final am scos-o la capăt. Am selectat eu ce era mai selectabil din ce-am vorbit cu ea. Începuse să-mi placă. Bun. Care a fost concluzia ei. Nu se regăseşte deloc în interviu. E dezamăgită. Am găsit de curând interviul prin calculator şi iar m-am enervat. Click.

Îmi place Raluca Arvat pentru că zâmbeşte. Am devenit prea încrâncenaţi. Suntem prea luptători. E prea mută îndârjire. Ne luăm prea în serios. Din când în când trebuie să ne troznească râsul. Ştirile Pro TV nu iau fotbalul în serios. E între bine şi rău. Am şi argumente pro, am şi argumente contra. Raluca Arvat este cea care pune cel mai bine în scenă zâmbetul nuanţat. În urmă cu vreo 3, 4 luni Andrei Gheorghe îmi povestea că Arvat este singura prezentatoare de sport. Restul sunt femei frumoase. Am vorbit o jumătate de oră cu ea. Poartă câteva dintre păcatele ştirilor sportive. Are clişee. În rest mi-a plăcut. Şi-am plecat zâmbind.

De ce se râde atât de mult?
În genaralul vieţii noastre?

La serviciu la tine.
Eu râd când simt nevoia. Râd când mă inspiră subiectul. Nimeni nu mi-a zis până acum, vezi că trebuie să râzi la 5 din cele 10 ştiri. Când am zis că Staeaua a luat bătaie la “Copou” , nu puteam să nu râd.

Nu luaţi fotbalul în serios.
Ce se joacă în liga întâi e serios doar pentru patronii cluburilor. Declaraţiile din fotbal nu sunt prea serioase.


La telenovele te uiţi?
Nu. Nu pentru că e nasol să te uiţi la telenovele. Dar n-am timp

Îţi propusesei să ajungi ştiristă?
Am vrut să mă fac jurnalistă încă din clasa a 10-a. Mi-a plăcut. Am lucrat ca redactor. Ca reporter. Am fost şi producător. Şi editor. A fi “prezentaor” este o funcţie. Nu este o meserie.

Nu eşti vedetă?
Nu.

Păi de ce?
Lasă-i pe Brad Pitt şi Angelina să fie.

Eu mă refer local. Nu zice lumea pe stradă uite-o pe Raluca de la Pro TV?!
Ba zic. Dar eu nu mă consider vedetă.

Apari la televizor întru-un moment teribil de privit.
Da. Facem rating. Audienţa ţine de context. Iarna când e frig afară televiziunile fac rating mai mare. Depinde şi de zi şi de perioadă. Nu numai de oră.

Mă gândeam acum, că din tot Pro Tv-ul, pe tine te văd cei mai mulţi oameni. Apari într-un moment de rating maxim.
Ştirile Pro Tv au rating şi mai mare. În general lumea este mai interesată de ştirile generaliste. Însă dintre toate jurnalele de sport noi avem ratingul cel mai mare.

Da’ nu vreţi voi să-i luaţi mai în serios pe oamenii ăştia?
Pe cine?

Pe băieţii care lucrează în fotbal.
Da’ ce nu-i luăm în serios? Facem mişto de ei? Noi folosim doar ce spun.

Eu totuşi apreciez oamenii veseli.
Ştii cum e... când Borcea zice mă bag şi eu să joc că mă pricep, şi-şi dă cu mingea în faţă... eu l-am pus să facă aşa?! Ştirile din sport trebuie să fie mai relaxate decât cele generale. Indiferent ce se întâmplă în sport. Că a luat bătaie Steaua la Iaşi. Că Bănel a dat autogol din nou. E nasol. Nimeni nu vrea să fie în pielea lui. Dar nu poţi să citeşti ştirea la fel de serios cum o citeşti pe cea despre 2 tiruri ciocnite pe drum.

Da. Astea sunt mai grave puţin.
Astea sunt adevăratele drame în viaţă. Steaua a luat bătaie la Iaşi. Sunt altele ştirile dramatice.

Da’ poţi să pierzi dramatic. Exista finaluri dramatice.
E adevărat. Dar nu moare nimeni. Recuperezi în următorul meci. Mai ai până la final 13 etape.

Care este diferenţa între ştirile voastre şi cele de la Antena 1? Prima am discutat-o. Faptul că sunteţi mai ironici.
Păi vezi. Ţi-ai răspuns singur.

Asta este singura?
Telespectatorii fac diferenţa între noi şi ei. Diferenţa este poate la modul de abordare. Golul e acelaşi. Noi abordăm diferit. Probabil insistăm pe tot ce s-a întâmplat în jurul meciului respectiv. TVR-ul prezintă ceva mai tehnic. Este vorba probabil despre unghiul de abordare.

Îţi place băiatul ăsta, Chivu?
Păi... joacă bine.

Oarecum succesul fotbalului de la noi este şi un succes al tău. Cu cât fotbalul are mai multe reuşite, cu atât oamenii se uită mai mult la tine.
Poate să fie la pupitru Naomi Cambell. Dacă nu-ţi place fotbalul, nu te uiţi la ştirile din sport.

În general îţi plac lucrurile la care te pricepi.
Nu ştii că toţi românii se pricep la politică şi fotbal ?! Orice spectator a zis la un moment dat, “dacă eram în locul lui Piţurcă îl băgam pe ăla”.

Bine. Tu dacă ai fii în locul lui Piţurcă pe cine ai băga la Euro?
Nu sunt în locul lui Piţurcă.

Da’ vreau să fi în locul lui Piţurcă.
Eu aş fi vrut Bill Gates.

Mergi la serviciu? Ai senzaţia asta?
Nu o am. Cred că şi tu eşti la fel. Suntem norocoşi. Facem ce ne place.

Părinţii tăi sunt mândrii de tine?
Ştiu sigur că tata ar fi fost extraordinar de încântat. Din păcate nu mai trăieşte. Era un mare consumator de fotbal.

I-ai făcut o bucurie.
Da. De acolo de unde este, a văzut.

La câţi ani ai plecat din Braşov?
La 25.

Cam cât am eu acum. Ai fost colegă cu Mihai Dobrovolschi. Din ce am auzit eu.
Da. La liceu.

Aţi şi ieşit o dată împreună.
El mai povestea şi că ne-am iubit. Nu ne-am iubit. S-a iubit cu o prietenă de-a mea.

E interesant cum aţi cucerit voi succesele Bucureştiului. V-aţi întâlnit la Pro TV. E romantic.
Am mai avut un coleg la Pro Tv, care a făcut liceul împreună cu noi. Făcea Pro Motorul la Pro Tv.

Eu sunt bucureştean. Voi venţi şi ne daţi pe noi la o parte. Asta faceţi voi.
Raluca: Cum fac ăştia din vest. Nu mai veniţi românilor, că ne luaţi nouă locurile.

Te privesc pe tine ca pe un om care a reuşit. Veselia este un simptom al reuşitei.
Nu neapărat.

Ai văzut oameni veseli cărora nu prea le iese?
Eu sunt veselă, dar asta nu înseamnă că mi-au ieşit în 32 de ani toate. Secretul stă probabil în felul în care reuşeşti să întorci o situaţie bună în favoarea ta.

Dă-mi şi mie dreptate. Îmi place să am dreptate.
Bine… hai că ai dreptate.

Am terminat o facultate de jurnalism. Probabil multe dintre colegele mele privesc cu invidie spre tine. Vor să facă ce faci tu. Stai pe un loc foarte invidiabil. Şi zâmbeşti.
Când am început să lucrez, nu mi-am dorit să fiu prezentatoare. Mi-am dorit să scriu ştiri.

Că vorbeam despre Dobrovolschi. Mi-a zis el ceva la un moment dat. Nu e bine să-ţi doreşti.
Şi la cumpărături te duci să-ţi iei pantofi roşii. Sigur ai să ieşi cu o geacă verde. Cu cât aşteptările sunt mai sus, cu atât dezamăgirea e mai mare când te opreşti la jumătatea distanţei.

Poate vrei să mă păcăleşti. Îmi pari un om care nu crede că face mare lucru.
Raluca: Mare lucru face un chirurg care te operează. Sau un arhiteht care face un pod.

Adelina Elisei. Nu te-ai întrebat... ia uite dragă, ce are ea şi n-am eu?!
Nu. Bravo ei.

Chivu pare un băiat dezirabil.
Nu l-am privit niciodată altfel decât ca pe un fotbalist. Un fotbalist care a jucat la Roma, la Inter...

Chestii mici. La Inter, la Roma. N-a pus mâna şi el să opereze un om. Să facă un pod...
Păi da. A făcut meciuri proaste. A făcut meciuri bune. Uneori s-a accidentat aiurea...

Eu m-aş fi întrebat în locul tău. Ce are ea şi n-am eu.
Asta este treaba lui. Dacă el a plăcut-o pe Adelina, este foarte bine.

În concluzie. Pari a avea o viaţă mişto.
Viaţa o ai cum ţi-o faci.

Inbox

Până acum mi se părea jenant să primesc mesaje pe care expeditorii le trimiteau spre toată agenda. Părea un fel de a mă atenţiona că încă nu m-au şters. Adică, dacă aş da un telefon poate aş avea şanse să primesc ceva şi de Paşte. Ultimele sărbători au adus noi situaţii stingheritoare. Majoritatea mesajelor pe care le-am primit erau de la expeditori pe care nu-i mai aveam în agendă. Minunat. Băi şi m-au înebunit cu poeziile. Nu că erau poezii e problema. Problema e că erau aceleaşi. Şi nu doar că le primeşti întruna, da' le vezi şi la toate televiziunile ca ştire. Foarte entuziasmaţi, reporterii le prezentau ca alibii al creativităţii poporului. Băi da' pe toate posturile. Aceleaşi mesaje, aceeaşi ştire, aceeaşi concluzie. Românii creativi. O singură diferenţă. Doar pe Naţional TV au dat mesajul cu "Boc Boc" complet. Restul au renunţat la partea cu Băsescu care care se culcă cu Udrea. Probabil din lipsă de probe. Nu ştim sigur adică.

Naaisss

Andrei Gheorghe: " Sper ca unii dintre voi să trăiască până or muri. Pe ceilalţi nu dau doi bani ".

Crăciunul şi fericirea

Îi ştiu pe cei care urează mult. Îi simt de la început. De cum debutează primul sunet. Îi anticipezi. Îi vezi că-şi pierd cuvintele. Te studiază în timpul urării. Ăsta arată cam rău. Îl bag la urarearea cu sănătatea. Ăsta e cam supărat. "Fie ca Sărbătorile de iarnă să-ţi aducă mai mult noroc". Parcă durează prea mult uratul. Urările trebuie să fie scurte. Sunt prea mulţi oameni care aşteaptă. Nu e timp. Şi totuşi. Pentru unii "un Crăciun fericit" e prea puţin. Atunci se merge spre Moş Crăciun. Că să-ţi aducă... că nu ştiu ce. Apoi apare bucuria din suflet. "Un Crăciun fericit şi fie ca Moş Crăciun să aştearnă sub brad tot ce vă doriţi, în timp ce în suflet bucuria...". Din intonaţie urarea tinde să se încheie. Dar intră în discuţie sănătatea. Foarte importantă. Decisivă pentru orice urare serioasă. "Sănătate să avem că pe restul le facem noi". Aici aş avea o obiecţie teribilă. Am văzut foarte mulţi oamnei sănătoşi care nu făceau mare lucru. Sănătatea e importantă, da' nu suficientă. Există oameni aflaţi în faţa telefonului. Gata să demareze acţiunea de urare. Atunci le vine o idee. " Da' nu mai bine le dau eu un SMS cu toată chestia asta!? " .


P. S. "Un Crăciun cât mai fericit, iar anul care vine să-ţi aducă ce ţi-a lipsit anul acesta ! " L-am primit chiar în timp ce scriam. Minunat. Am să-l dau mai departe. Să meargă din mână în mână până în spate.

Naaisss

Sorin Dumitrescu: "Istoria o face omul doar când e imbecil. În rest istoria o face omul îmreună cu Dumnezeu".

Santa Claus is coming to town

E o teorie. O ştiu de la un om important pentru mine. Mi-a spus-o acum 2 ani. De atunci îmi vine constant în minte, când se face decembrie. E complicat să fiu de acord cu ea. E şi mai complicat s-o contrazic. Niciodată nu mi-a plăcut Moş Crăciun. Nu mi se părea simpatic. Râdea complice. Şi eu îi zâmbeam mercantil. De mic cred că trăieşti cu senzaţia că pe 25 e ziua lui Moş Crăciun. Sporadic înţelegi că s-a născut Iisus şi asta pare o coincidenţă. Moş Crăciun lasă ideea de Dumnezeu parodiat. Moş Crăciun e cel care le ştie pe toate. Care te urmăreşte de sus. Are nişte pitici. E cel care vine de undeva din cer într-o sanie. Acum 2000 şi ceva de ani, Dumnezeu a făcut lumii un cadou. I l-a trimis pe Iisus. La fel şi Moş Crăciun. Le trimite maşinuţe şi produse electrocasnice. Copiii sunt educaţi să creadă în Moş Crăciun. Conversaţia despre el seamănă stingheritor cu cea despre Dumnezeu. Crezi sau nu crezi. Desfăşurătorul lui Moş Crăciun este similar celui lui Dumnezeu. Copiii întâi trebuie să fie buni. Apoi să-i ceară Moşului ce-şi doresc. Pe sistemul, cere şi ţi se va da. Moş Crăciun poartă nedreptatea. Copiii în final sunt răsplătiţi după posibilităţile părinţilor şi nu după poeziile pe care le-au învăţat. Aşa se antrenează lipsa de încredere. Aşa se antrenează ziua de 25 decembrie când oamenii cred în Moş Crăciun.

no comment

Naaisss

Mihai Bendeac: "A apărut o nouă categorie: PITZIPOANCA ANTI-PITZIPOANCĂ. Adică alea care iau în râs pitzipoancele şi cocalarii fără să-şi dea seama că fac parte din aceeaşi categorie. Sunt nişte pitzipoance cu pretenţii de stil" .

Aşadar, stimaţi telespectatori

Există o emisie pe Antena 1 care îmi dă motive serioase să nu mai ies din casă a doua zi. Adică începe să mi se pară periculos. Şi parcă şi puţin inutil. Pe la 1 jumatate noaptea e. Apare la o masă un băiat care seamănă cu mulţi dintre cei din faţa caselor de copii. Greu îi găseşti o calitate. D'aia au şi scris pe ecran "numerolog". Ca să aibă naibii o calitate. Aceea de numerolog. Şi-ncepe. "Aşadar, stimaţi telespectatori aşteptăm în continuare apelurile dumnevoastră". Şi sună lumea întruna. "Numele şi data naşterii, vă rog". "Mihai, 26 iunie 1970". De obicei se duce în zone generale. "Da. Se pare că aveţi ceva probleme". Ăsta de la telefon, rămâne uluit. "Uite bă c-a ştiut". Cu timpul prinde curaj şi merge pe verdicte concrete. "Văd că aveţi o problemă cu unul dintre copii". "Da, n-am copii...". "Păi în senusul ăsta vă zic. Vreţi să faceţi un copil. Se pare că la anul în luna august veţi avea primul copil. Mulţumim că aţi sunat. Mai luăm un telefon. Vă ascultăm...". Lumea sună întruna. Ăsta le zice nişte prostii şi ăştia rămân perplecşi. "Uite bă că ştie". Şi stau şi mă gândesc că mă pot întâlni cu ei pe stradă. Am câţiva pe care-i bănuiesc că ar suna acolo. Mihai Morar depildă are tipologia omului cu telefonul în mână. Şi Cristina Cioran pare genul. "Aş vrea să ştiu pe plan sentimental ce-o să fie". Proporţiile cretinismului general le înţelegi abia când băiatul se prezintă. Îl cheamă Iliuţă.

Si totusi exista iubire

Si ca se ne aducem aminte... click aici !!!

Naaisss

Răzvan Exarhu: "Dacă s-ar apuca specia noastră să evolueze brusc spre maimuţă, după câţiva ani de perplexitate, sunt convins că totul ar deveni firesc".

Vineri

Lucrurile încep să fie clare. Tramvaiele nu pot fi oprite. Tramvaiele trebuie să meargă până la capăt. Sunt ca Johnny Walker. Merg înainte. Sunt ca show-ul. Must go on. Pe de-o parte. Pe de alta, tramvaiele n-au nicio vină. De vineri asta îmi spun când trec pe lângă ele. Omul care le conduce n-are nicio vină. Tramvaiele merg nevinovat. Şi tâmp. Merg zgâlţâit. Par că se prăbuşesc. Dar merg înainte. Staţie să nu fie. În rest nimic nu le poate oprii. În curând nici staţia nu va mai fi un motiv suficient frânării. Pe princiupiul, "domne' a fost staţie aici", "dă-o naibii, o să mai fie". Vineri a trebuit să traversez o linie de tramvai. M-am oprit să văd dacă vine. Tramvaiul care trecuse din direcţia opusă îmi amâna concluzia. Dau să mă uit. Venea tramvaiul, da. Bineînţeles că a încercat să treacă prin mine. Vatmanul se uita în altă parte. Nu m-a văzut. Stăteam acolo de vreo 20 de secunde. Nu m-a văzut. Ce vrei mă... meseria grea. Vatmanul trebuie să pornească şi să oprescă. Atât presupune meseria asta. Ăsta s-a axat pe prima parte. M-a târât aşa vreo 3 metrii. Da mă, ştiu. N-a avut nicio vină. Era Johnny Walker. Mergea mai departe.

Şefii

Sunt mulţi. Românii sunt şefi din principiu. Şi totul pleacă de la portar. Aici principiul e "şefule, parchez şi eu acolo 10 minute". Ăsta stă. Măsoară din priviri. Are o decizie de luat. România are şefi proşti. Indivizi cu decizii proaste. Tâmpiţi de ipostaza deciziei. Nu despre politică e vorba. Despre şefii de parcare. Despre şefii de radio, care-mi povesteau cu entuziasm că l-au dat afară acum 3 ani pe Răzvan Popescu. Ăsta acum face matinalul la Radio 21. Datul lui afară, pentru ei este alibiul propriei competenţe. Despre şefii care au ţinut pe masă 1 an formatul "Mondenii". Între timp pe teve era în prime time "Trăzniţi în Nato". Despre şefii care fac playlisturi tâmpe la radio. Cu piese care se repetă ca ideile puţine da' fixe ale celor cu decizia. România e o ţară cu decizii proaste. Am lucrat pentru 2 reviste, două ziare, un radio şi 5 televiziuni. Doar 2 şefi buni am avut până acum. Costi Rogozanu şi Ada Teslaru. Cam puţin.

Naaisss

Răzvan Exarhu: "Cine se uită pe stradă atent vede că foarte mulţi cetăţeni încă au o sacoşă în mână. Din principiu sau din naştere".

Party in the air

Pozele de la cel mai recent party pe care l-am organizat :). Deschiderea la Opium Stage CLub. Click 4 photos.

???

Cam pe la 12 jumătate noaptea, dau pe Antena 2. Ca gest. Pe un fotoliu Cristina Cioran. Moderatoare. Pe fotoliul celălalt, Cristina de la Impact. Invitată. Cu un căţel în braţe. Puţine lucruri se desfaşoară mai anevoios ca întrebările Cristinei Cioran. Cred că şi-a dat şi ea seama de asta. Unul dintre cele câteva lucruri pe care le-a înţeles. A pus o întrebare, două... a văzut că nu merge şi a început să râdă. Invitaţii şi ei. Aplaudanţii din platou băteau din palme. Publicul de acasă nu schimba postul. Pe principiul, "stai mă să văd de ce râde asta". Şi tot aşa. De atunci Cistina Cioran 3 sferturi din emisiune râde şi restul întreabă. Cam pe la 12 jumătate într-o noapte am nimerit partea interogativă a "talk-şoului". Cristina Cioran pe un fotoliu. Cristina de la Impact pe celălalt. Cu al său căţel în braţe. Şi în contextul ăsta, când s-a oprit din râs, Cristina Cioran a pus o întreabare: "Îţi plac animalele?".

Happy Birthday... Bianca

Click 4 more...

Naaisss

Damian Drăghici: "Fericirea nu este în ceea ce ai. Este în ceea ce faci".

Halloween

Şi totuşi... de ce? Din povestea asta lipseşte întrebarea de ce. Vineri mă întreabă cineva ce fac de Halloween. Eu nu m-am gândit niciodată ce fac de Halloween. De-a lungul vieţii m-am întrebat tot felul de chestii. Ce fac de Halloween nu m-am întrebat niciodată. În America de Halloween merg unii din casă-n casă. Se îmbracă jenant şi primesc nu ştiu ce. Băi la noi e altfel. Şi la noi lumea se costumează. Da' merge prin cluburi. Practic se schimbă miza. Am un prieten care s-a costumat în Spiderman. I-am respectat decizia. Eu întotdeauna l-am preferat pe Batman. Majoritatea am văzut că a mers pe costumatul în ţigani. Sau ţigănci. Pe principiu... a, şi tu ?! Indivizi superficiali. România a făcut ceva de Halloween. Şi totuşi... de ce?

Written in the stars

E din ce in ce mai greu să trăieşti în afara zodiei. Nu e imposibil. E complicat. În tot există horoscop. Curând horoscopul va avea horoscop. Am o relaţie dubioasă cu el. Fac eforturi mari să le iasă. Îmi trăiesc ziua ca la final să pot să zic, da bă, au avut ăia dreptate. Cred că horoscopul a ieşit din sfera anticipaţiei. Cred că acum este vorba de sugestie. Îţi sugerează cam cum ar trebui să fie. Adică ei nu greşesc. Tu ţi-ai greşit ziua. Când faci o emisiune este foarte important să apelezi la un astrolog. Ăştia sunt genul de indivizi care dacă apar depildă cu Gigi Becali, încep să explice conform astrogramei. "Gigi este un om cu puternice valenţe spirituale. O spune Marte aflată în Neptun". Şi stai şi te gândeşti, băi oamenii ăştia chiar le ştiu pe toate. Peter Imre cu soţia. Astrologul şi astrograma. "Doamnă, se pare că sunteţi o femeie căreia îi place să fie respectată". Te mai întâlneşti cu oameni noi în viaţă, te apuci să zici ceva şi ăştia te privesc curios. "Ce zodie eşti?". Fecioară, zic. Şi încep să dea din cap semn că acum au înţeles care e treaba. Apoi imediat fac o legătură. "Şi mătuşa mea e fecioară şi tot aşa...". Şi în general nu-mi dau seama dacă e bine. Adică spui omului ce zodie eşti şi aştepţi reacţia. La mine dau din cap şi parcă nu se bucură. Mi-ar plăcea o zodie mai populară. Să tresară lumea pozitiv. Vreau altă zodie băi.

Hai... fiecare la scara lui

Am gasit-o pe blogul lu' Craioveanu. Vlad Craioveanu.

Naaisss

Tudor Chirilă: "Oamenilor li s-a dat moartea pentru că nu au putut înţelege infinitul".

România mea

Am o relaţie constant stângace cu România. Ba îmi place, ba nu. Văd că de obicei e mişto să te enerveze. Românilor le place să-şi înjure ţara. Sunt convins că ar găsi multe motive de depresie în oricare alta. Cel mai simplu e să nu-ţi placă. Îţi determină un aer de superioritate. Pari interesant. Şi totuşi. Nimic nu e bun sau rău până la sfârşit. Mie-mi place România mea. Nu ştiu dacă-mi place România altuia. România mea e din oamenii cu care mă înconjor. E din locurile care şi-au câştigat o semnificaţie. E o Românie care mă face să zâmbesc. Şi alta care nu mă lasă să mă bucur de prima.

Naaisss

Răzvan Exarhu: "Nimic din ce e aberant sau nu ne priveşte, nu ne poate fi străin".

Meet the Flinstones

"Aş vrea să fac ceva, aşa... să lucrez cu oamenii". Aşa îşi prezintă mulţi planurile de viitor. De aici reiese că nu vor să lucreze în domeniul agricol. Cam orice meserie ai alege urmează să lucrezi cu oamenii. Nu ştiu ce trebuie să-ţi doreşti în viaţă să ajungi să lucrezi la un ghişeu. Cu oamenii ce-i drept. Toţi sunt demni de consideraţie când îşi fac bine meseria. Cel mai bun măturător. Asta mi-a zis-o la un moment dat Johnny Răducanu. Românii nu-şi respectă meseria. Ţiganii au ciordit bine, până s-au apucat românii. Au stricat meseria. Există o Românie care mă indispune. Nimic nu se compară cu ultimele 5 minute din programul unei doamne plinuţe care lucrează la un ghişeu. O ştiţi. E veşnică. "Haideţi domne', stau după dumneavoastră să completaţi cererea. Mai am 5 minute şi mi se termină programul". "Despre asta e vorba. Mai aveţi 5 minute. Deci staţi după mine". Nu există viteză mai mare decât cea cu care îmi ia cererea completată din mână şi îndeplineşte 2, 3 formalităţi cu care îşi ocupă ziua. Şi totuşi. Ceva o pune pe gânduri. "Cum vi se spune dumneavoastră, Radu sau Buzăianu?". "Doamnă, puteţi să-mi ziceţi Radu". "Domne deci pe cerere aţi scris Radu Buzăianu domne. Care e numele? Radu sau Buzăianu", mă întreabă asta cu un ochi pe ceas şi celălalt pe cerere. "Buzăianu e numele. Radu e prenumele". "Păi scrieţi domne corect. Subsemnatul Buzăianu Radu. Se pune Radu înainte doar la persoanele cunoscute". Pre înseamnă totuşi, înainte. Cum e ea înaintea finalului de program. Prenumele. "Eh acum că mă cunoaşteţi pot să pun Radu Buzăianu. Sunt cunoscut". Mă urc în maşină. Îmi citeşte CD-ul. Şi începe o piesă. B52s - Meet the Flinstones. Deci se leagă.

Naaisss

Andrei Gheorghe: "Faima este by product-ul succesului momentan. Gloria este by product-ul succesului nemuritor".

Who is ZU?

"Am ales Zu pentru că s-a terminat era radiourilor care-şi împrumutau numele din urmatoarele zone: buze, continente, ”vârsta ascultătorilor noştri”, stări pozitive, Che Guevara. Iertaţi-mă, dar botezul unui radio nu-i un joc cu Ţări, Oraşe, Munţi, Ape…". Mihai Morar a scris asta. Tuturor ne este greu. Dar poate lui îi este cel mai greu. Şi asta reiese din text. Am convingerea că în momentul actului de creaţie, Mihai Morar a ţinut sprânceana sus. Ca un simptom al reuşitei. Cred că lui, în momentele grele i se spune... sprânceana sus Mihai. Un prieten mi-a povestit că Morar şi Buzdugan şi-au luat ţeapă de la Pro. Şi nici Radio 21 nu i-a mai primit înapoi. Eu nici nu l-am crezut. Mihai Morar ăsta e senzaţional. Ca dovadă. Uite ce frumos a scris. Încă o dată. "Am ales Zu pentru că s-a terminat era radiourilor care-şi împrumutau numele din urmatoarele zone: buze, continente, ”vârsta ascultătorilor noştri”, stări pozitive, Che Guevara. Iertaţi-mă, dar botezul unui radio nu-i un joc cu Ţări, Oraşe, Munţi, Ape…". Minunat. Când apare radioul ăsta?

Atenţiune domnilor... s-a furat mireasa

N-am prea fost la nunţi. La noi nunţile îmi par dubioase. De obicei n-au ştaif. N-au înălţime. Aşa cum le este nunta, multora le este şi viaţa. E prea multă manea. Şi la nuntă şi în viaţă. Jerry Seinfeld mi-a părut să fi înţeles una dintre probleme. Nunta are elementele petrecerii. Da' hai să vedem cam la ce petrecere reuşită inviţi rude de peste 60 de ani. Apoi nu înţeleg povestea cu "ginerică". Ăsta a ajuns şi el la o vârstă. Vrea să fie cineva. Toată lumea îi zice "ginerică". Adică ce-i lipseşte să fie chiar ginere? Mireasa e cel mai uşor identificabilă. Băi la mire e mai complicat. Te uiţi. Te gândeşti. Mirele poate fi oricând înlocuit. Seamănă cu mulţi dintre nuntaşi. Mireasa e importantă. Mai importantă ca mireasa nu poate fi decât rochia ei. Eu nu înţeleg de ce poate fi purtată doar în ziua nunţii.Interesant ar fi să poată fi purtată şi după. Ştiu eu... la o petrecere. Sau de revelion. Sau de Halloween. E o rochie elegantă. Scumpă. Dă-o naibii de treabă. La nuntă un lucru pare a fi clar. Mireasa trebuie furată. Aşa e tradiţia. Mare distracţie izbucneşte de aici. Nimic nu se compară cu o mireasă furată. Şi pentru ca previzibilul să fie constant, mireasa este dusă într-un club. Cei care se ocupă de asta au senzaţia ineditului. Pe principiul "băi, ce-am făcut". Apoi important este chiuitul. Vezi o mulţime de oameni. Nu înţelegi despre ce e vorba până nu chiuie cineva. Nu oricine. Probabil trebuie să mergi la multe nunţi, să reuşeşti un chiuit în regulă. Nunţile merg pe principiul "atenţiune domnilor... s-a furat mireasa".

Ştefan Iordache

"D-aia e frumoasă viaţa. Că n-ai certitudini".

Love In Traffic

Se claxonează mult. Şi cam prost. Se accelerează rar. E trafic. Ascult Robbie Williams. Road to Mandalay. Deschid geamul. Se simte toamna. Îmi place. M-am săturat de vară. Din dreapta unu îşi doreşte să-mi intre în faţă. Priveşte descumpănit. Îl las. 2 străzi mai încolo opreşte brusc. Lasă şi el pe cineva. Conştiinţa. Aşa se propagă binele în lume. Câte puţin. Schimb melodia. Michael Jackson. Wanna be startin somethin. Pe linia de tramvai de lângă mine depăşeşte coloana un Nissan. 20 de secunde după, trebuie să intre iar în coloană. Priveşte revedicativ. Nu merge. Scoate capul. Roagă pe cineva. I se face loc. Aroganţa a durat 20 de secunde. Cam jenant. De la sfidare la rugăminte. Diferenţa o face nesimţirea. Se face roşu. Stopul. Lângă mine unu cu o Dacie. Demarează. Îl las. Ajung iar în dreptul lui. Un nene. Priveşte tehnic spre mine. "Te-am făcut praf". Nu zice. Da aşa gândeşte. Ace of Base. Happy Nation. Dau mai tare. Iar stop. Mi se opreşte motorul. În spate o Dacie claxonândă. Mă dau jos. "Unde te grăneşti bă, că nu pari un om cu multă treabă?". Sau de treabă. Dau să mă întorc. Mă înjură. Îi trag un picior în numărul de înmatriculare. Bon Jovi. Blaze of glory. Asta trebuie ascultată încet. Adaptez viteza la melodie. 40 km la oră. În dreapta o motocicletă. Era să intre-n unu. Motocicliştii sunt dubioşi. Au senzaţia că sunt ieşiţi din comun. Ei se simt altfel. Se bagă. Trec pe roşu. Semnele de circulaţie nu au multe în comun cu ei. Cel mai tare e că se simt invidiaţi. "Uite-l pe fraierul ăsta din Chevrolet cum se uită. Ce-şi mai doreşte o motocicletă". Fraierul sunt eu. Şi nu-mi doresc. Chriss Rea. Too much pride. Cânt cu el. Parcă am voce. "U've goot tooo muchh prideee... driving so crazyyyy...". Prea mult trafic. Prea puţină dragoste.

Naaisss

Adrian Mutu: "Gigi Becali e obişnuit să bâzâie. Copilăria şi adolescenţa lui sînt legate exclusiv de muşte. Iar vulturii nu se hrănesc cu musculiţe".

Vara asta

Aşa cum am promis acum o lună... interviul cu Tudor Chirila !!!

Poliţiştii te trag pe dreapta, în timp ce te saturi de patul de-acasă şi îţi doreşti să te trezeşti din somn într-un pat de femeie frumoasă, pe o stradă desenată de-un copil. Ajungi la birou unde ai un şef idiot, care nu înţelege că tu trebuie să-noţi. Te întorci din ce în ce mai bărbat şi uiţi că ai avut 18 ani, erai nebun, iubeai şi n-aveai bani. Povestea merge mai departe, ca vântul din Vama Veche iar trenul accelerat Bucureşti – Mangalia, pleacă-n 5 minute de la linia 5. De ce cântăm noi acest cântec? Americanii-s de vină. Binele şi răul se joacă-n jurul tău, te întrebi de ce lumea te vrea cum nu te poate avea şi zâmbeşti. Vara asta ai să te-ndrăgosteşti. Asta am învăţat până acum de la Tudor Chirilă. Interviul ăsta este pentru cei care cred că dragostea va mai schimba ceva. Este despre Tudor Chirilă. Deci despre mare. Aşadar... interviul !!! Click !!!

Eşti celebru sau nu?
Nu eu decid asupra stării mele de celebritate.

Am mers în spatele tău mai devreme şi toţi care treceau pe lângă tine întorceau capul.
Puştime poate. Nu e relevantă plimbarea de azi.

Doamna de la Sala Palatului unde voi repetaţi şi eu te-am aşteptat mi-a zis că eşti de treabă.
S-a pus în discuţie că n-aş fi de treabă?! Nu ştiu ce impresie las. Eu chiar sunt de treabă. Sau vreau să cred că sunt de treabă.

Eşti arogant?
Depinde din ce parte priveşti. Nu sunt foarte sociabil. Asta poate să treacă drept aroganţă. Nu sunt arogant. Şi dacă aş fi arogant nu ar fi un păcat incredibil de mare.



Te-am sesizat des ca pe un individ talentat. Ai avut nevoie vreodată de mai mult talent?
Tot timpul e nevoie de mai mult. Sergey Bubka probabil a vrut să sară şi peste 6.06. Îşi tot ridica ştacheta. A sărit 6.16 până la urmă. E bine totuşi să-ţi echilibrezi pornirile. Poţi pica în plasa nemulţumirii de sine. Poţi ajunge un veşnic nemulţumit care nu se mai bucură la depăşirea unui obstacol, ci la întrevederea celuilalt. Adică e important după ce ai depăşit un obstacol să te bucuri că l-ai depăşit. Nu să-l vezi pe următorul. Trebuie să întorci capul şi să zici, “i-auite bă ce-am sărit”.

Să zâmbeşti.
Trebuie să te bucuri. Eu uit. Să zicem însă, că în perioada asta experimentez bucuria lucrurilor pe care le realizez.

Mergi relaxat. Pari mulţumit. Eşti?
Învăţ să fiu mulţumit de lucrurile simple. Că suntem sănătoşi de pildă. Sănătos visezi mai bine decât bolnav. În ultima vreme, în jurul meu s-au întâmplat mai multe nenorociri care au înseamnat boală sau moarte. Nu m-au afectat pe mine direct, sau pe familia mea, ci pe oameni foarte dragi mie. Am realizat că trebuie să te bucuri de ce ai. Nu de ce nu ai. Aşa mi-a zis mie cineva. Eu am destul de multe. Trebuie să învăţ să mă şi bucur de ele.

Poate reuşita ta cea mai mare e că există şanse ca peste 50 de ani cineva, în drum spre mare, să asculte “Vara asta”. Sau “Vama Veche”.
Să dea Dumnezeu să fie atât de perene cât le dai. 50 de ani... e mult. E şi visul meu să fac lucruri durabile. Permanenţa şi durabilitatea şi-au schimbat definiţia în ultima vreme. Lucrurile sunt mai perisabile. Arhitecţii sunt mai fericiţi. Constriesc o casă despre care ştiu sigur că va rezista. Noi ne jucăm cu lucruri efemere. Să dea Dumnezeu ca peste 50 de ani cineva să asculte “Vara asta”. Ar fi frumos. Dar cu ce mă încălzeşte pe mine asta? E important să le asculţi acum.

E şansa pe care ţi-o dă muzica. Jurnalismul nu ţi-o dă.
Da. Să rămâi. Pink Floyd ştiu sigur c-o să rămână. Voi, jurnaliştii, sunteţi fluturi de-o zi.



Nu sunt jurnalist. Sunt intervievator. Tatăl tău a fost singurul jurnalist despre care am văzut că lumea îşi aduce aminte.
Tata a lăsat şi 29 de cărţi. Noi încercăm să-i ducem numele mai departe din dorinţa de a-l ţine în viaţă. Eu zic că tata a fost mai mult decât un jurnalist. Asta o spun şi colegii lui. Deci un norocos.

Te-ai săturat să te saturi de patul tău de-acasă?
Ce melodie veche. M-am săturat de patul meu de-acasă. Da. Mă întrebi dacă mai am dor de ducă!?

Pe de-o parte. Pe de alta mă refer şi la muzica veche.
Dacă te referi la muzică nu m-am săturat. Îmi place să cânt melodiile vechi. Dar îmi place şi mai mult să le cânt pe cele noi. E o lege firească, pentru că eşti ceea ce evoluezi.

Şi dacă ne referim la patul de-acasă?
Îmi e din ce în ce mai drag de patul de-acasă. Sunt foarte obosit în perioada asta şi am nevoie de liniştea de-acolo. Şi mi-e dor de mare. Mie întotdeauna o să-mi fie dor să mă urc în maşină şi să plec la mare. Da’ nu de marea în care să mă urc pe mese după o noapte de băut mi-e dor. Mi-e dor de marea în care să stau şi să mă uit. Sau de marea în care să înnot 2 km, cum am făcut anul trecut. Anul trecut am înnotat atât de mult, că m-am speriat de liniştea din larg. Acolo mi-am dat seama că sunt fericit. De asta mă duc. La mare realizez că sunt fericit.



Octavian Paler povestea că marea îi dă senzaţia prezentului. Dar că şi ea îi uită pe cei care au avut naivitate să creadă că măcar acolo nu există decât prezent.
Da. E frumos spus. Am un vers pe albumul pe care l-am lansat, “marea îmi dă mereu înapoi, tot ce oamenii îmi iau”. Asta cu toată monotonia ei. Că până la urmă ce e? O întindere nesfârşită de apă. Şi o plajă. Munţii sunt diverşi. Nu sunt un om al muntelui, deşi apreciez valorile pe care muntele le sădeşte-n om. E un formator de caractere. Muntele formează omul şi marea formează sufletul.

Mihai Dobrovolschi zicea la un moment dat că muntele te smereşte. Că te face să priveşti în sus.
Asta spunea Dobrovolschi. Alţii spun că muntele te provoacă. Nu m-a dominat niciodată muntele. Marea te reduce la tăcere.

Care e ziua ta de vară?
Cea mai tare zi?

Nu. Aveai versul acela în “Epilog”. Că dragostea o înveţi într-o zi de vară.
“Asta singur într-o zi de vară o vei afla”. E frumoasă întrebarea. E ziua din curte de la 2 Mai. Cu o brânză, cu roşii. Cu hamsii. Cu o salată de vinete. Cu copii care se jocă-n curte. Cu o baie-n marea de lună august. Aia e. Ziua în care înveţi dragostea poate fi oricând. Da’ trebuie să fie vara. Încă n-a venit vara. Şi anul ăsta n-a fost puf de luna mai.

A fost.
Nu e… trebuie să fie mult.



Ai trecut de la Vama Veche la Vama. Ce-ai pierdut?
Nişte prieteni. Sau poate nu mi-au fost, dacă i-am pierdut. Aici nu ştiu să răspund. Atât.

Atât?
Da. E foarte mult. Cam ce pierzi într-un divorţ. O nevastă.

“Urâtă şi cam proastă”.
Nu ştiu. N-am avut parte încă. Sper să mă ferească Dumnezeu.

Ce-ai câştigat că ai trecut la Vama?
Nişte profesionişti. Mă tem de a mai face definiţii despre prietenie. Mi-am reconsiderat lucrurile. Prietenii îi număr pe degetele de la o mână acum. Cred că Eugen e prietenul meu. E importantă chestia asta. Şi mai cred că e un colectiv în care există respect. S-ar putea ca cele care sunt în acest colectiv să nască o prietenie mai puternică. Vama Veche s-a născut ca-n visul unei nopţi de vară. Ca-n Shakespeare. Hai.



Cu Vama Veche a fost mai romantic.
Acum sunt nişte oameni cu alt tip de responsabilităţi. Deci s-a câştigat profesionalism. Şi o viziune unitară asupra muzicii. Deşi, suntem şi aici în conflicte mari... din punct de vedere tematic.

Care a fost cel mai mare număr de oameni care te-au aplaudat?
15000. Poate 20000.

Ai avut şansa sportivilor. Eu privesc cu invidie.
E un sentiment, când se întâmplă. E diferenţa de la muzică la teatru. La teatru te aplaudă o sală de 400 de oameni. E un alt tip de aplauze. Aici într-adevăr, poţi s-o iei razna.

Ai luat-o vreodată? Ai mai luat-o.
Am avut nişte derapaje, da’ le-am controlat repede. N-ai cum să n-ai. Mi-am învăţat repede lecţiile. Am un prieten jucător de bursă şi câştigător, în general. Spune, “nu mă sinucid când pierd, nu deschid şampania când câştig”. Sunt mai pregătit acum să mă aplaude 15000 de oameni decât atunci.




Actor bun eşti?
Nu mă întreba pe mine.

De la tine mă interesează să ştiu.
Sunt actor foarte bun. Da’ dacă tu vei scrie întrebarea asta cu răspunsul “sunt un actor foarte bun”, va fi tendenţios. Trebuie să spui că n-am vrut să răspund în primă fază, pentru că nu eu trebuie să dau răspunsul ăsta. Adică ai grijă cum scrii. Din răspunsurile astea reiese aroganţa.

Ce certitudini ai până acum Tudor?
Am multe. Una dintre ele e că nu putem controla nimic. Şi că suntem extrem de fragili.

E o melodie asta. How fragile we are.
Da. A lui Sting. Numai că eu am experimentat chestia asta şi m-am uitat în jur. Este superb cum o rasă cu o asemenea fragilitate poate să construiască lucruri atât de mari. Ceea ce n-a înţeles omenirea nici până acum, e că piramidele alea s-au construit când ei s-au unit. Suntem atât de fragili singuri şi atât de puternici uniţi. Asta e o certitudine, că suntem fragili. Altă certitudine pentru mine este existenţa lui Dumnezeu. Sunt prea multe lucruri care ar putea fi lăsate la voia întâmplării. Nu e întâmplător. Cam asta.

Felicitări.
Pentru ce?

În general.
Mulţumesc. Sperăm să ne iasă bine. Asta nu e o certitudine. O certitudine e că discul ăsta îmi place mie şi atunci este un disc bun. Să scrii şi că l-am lansat pe vamamusic.ro.

24

Cred că e ca-n Vanilla Sky. Viaţa se construieşte după imaginile pe care le-ai apreciat în copilărie. În filme. În lume. În general. Ăsta e orizontul de aşteptări. Priveşti spre reuşită. N-o ajumgi. Viaţa este suma acumulărilor în drum spre ea. D-aia nu e bine să calci acceleraţia. Pierzi bucuria drumului. Deci cam tot. "The chase is better than the catch". Pe 24 am împlinit 24 de ani. Am multe imagini după care să-mi construiesc viaţa. Până acum sunt în grafic. Deci pe drum.

Naaisss

Tudor Chirilă: "Am observat că suntem un popor născut pe banda a doua sau a treia. Banda întâi îi jigneste oarecum pe români".

The lifelines

Cred că până la urmă despre asta e vorba. Aşa... în general zic. Play.

Plaja

Prea mulţi oameni şi prea puţină plajă. Prea multă inerţie şi prea puţine amintiri. Prea multe priviri tâmpe în jur. M-am săturat de Mamaia. Anul ăsta mi-am dat seama. Îmi e dor de plaja de la 2 Mai. Aia este plaja copilăriei mele. Acolo totul îmi părea inepuizabil. Îmi e dor de discoteca din tabăra de lângă. De acolo noaptea, se auzea muzica. "Strumming my pain with his fingers, singing my life with his words, killing me softly with his song...". Fugees. Valuri şi "killing me softly". Aşa adormeam. "Round and round we go, each time I hear you say, this is the rhythm of the night...". Corona. "Rhythm of the night". Îmi e dor de drumul pe plaja dintre 2 Mai şi Vama Veche. Îmi e dor de ziua de la 2 Mai. Ziua fără timp. Îmi e dor de castelele de pe malul mării. Băi, ăştia la Mamaia n-au castele. N-au dig. N-au emoţii. Îmi e dor să mănânc şuberek pe plajă la 2 Mai. Îmi e dor de întâmplările pe care le uit puţin câte puţin în fiecare an. Îmi e dor de plaja de la 2 Mai.

Gsp teve

O reporteriţă îl pândeşte pe un jucător de la naţională. Se terminase ultimul amical anterior Campionatului European. Jucătorul vine. Ea se concentrează... şi pune întrebarea: "V-a fost frică să nu vă accidentaţi, că urmează CE?". Ăsta răspunde. "Da". În tribune a fost puţină lume. Ce întreabă ea!? "Vă aşteptaţi la mai mulţi spectatori?". Ce răpunde el !? "Da". Ea mi s-a părut ea mai fotbalistă ca fotbalistul. 6 posturi de sport. Suficiente ideii că fotbalul n-are chiar atâta de spus. Sau cei cu întrebarea n-au atâtea curiozităţi. Aici e secretul. Să ştii să fi curios. Au aceleaşi întrebări. Jucătorii aceleaşi răspunsuri. În fotbal de obicei tonul e grav. Important. E unu, Geambaşu îl cheamă. E tot timpul supărat. E sceptic. Vorbeşte cu verdict. Imediat ştie care-i treaba. În vogă acum văd că e Cătălin Ştiucan. Ăsta-mi pare tot timpul că nu e pe subiect. Că poate mai mult. Da' are ghinion. La Sport.ro apare Caramavrov. Nu ştiu cine e. Şi el, vorbeşte mirat că-l ascultă cineva. Zice banalităţi. Chestii care se ştiu. Da' ţi le mai zice şi el. Dacă tot îl întreabă cineva de vorbă. Apoi e Buzărin. Cred că-n copilărie era cel care nu mai avea loc în echipă la fotbal. Vorbeşte agitat. Dă din cap constant. E complex. Băi şi să nu-l uit pe Cartianu. Ăsta de când îl ştiu n-a zis nimic interesant. Da' de fiecare dată îmi lasă impresia că urmează. 6 televiziuni de fotbal. Cam mult.

Naaisss

Răzvan Exarhu: " Dezastrul se declanşează atunci când în lume oamenii încep să nu-şi mai transmită cunoaşterea, ci ignoranţa".

Watching tivi

A trecut luna iunie. Vara posturile mari nu investesc. N-au programe. Merg din inerţie. Sunt în vacanţă. Show-ul de vara asta al Pro TV- ului mi se pare halucinant. "Made in Romania". Apare Raluca Arvat şi prezintă o ştire: "Becali şi-a cumpărat un teren pe Lună. Nu e singur. Îl însoţeşte Cătălin Smărăndescu, care-l şi filmează". Rămâi blocat şi aştepţi. Ce poantă jenantă le-a mai venit ăstora de la sport!? Continuă Arvat. "Este vorba de noul show Pro TV, Made in Romania, în care Becali...". Apare unu care mai mult încearcă decât face ca Becali. Lângă el altu despre care nu înţelegi de ce ar fi Smărăndescu. Da' e Smărăndescu, că aşa zic ăştia. Bun, da' de ce-l filmează pe Becali? Care e poanta?! Smărăndescu nu e cu filmatul. E cu bătutul. Nu m-am uitat la emisiune până acum mai mult de 5 minute la rând. Sunt convins însă că au făcut o poantă cu Elodia. Una cu ţiganii. Cum? Nu s-a îmbrăcat nimeni în ţigan? Hai domne că nu cred. Şi sunt convins că au făcut şi o poantă cu Vanghelie. Cred că au zis "care este". Oamenii se uită pe Pro TV. Au rămas cu senzaţia că ăştia încă mai dau televizoare. A trecut luna iulie. Uite ratingurile. Click.

Top audienţe 1-26 iulie 2008
1. Pro TV: 229000
2. Antena 1: 142000
3. OTV: 100000
4. Realitatea TV: 91000
5. Acasă: 89000
6. TVR 1: 70000
7. Antena 3: 61000
8. Prima TV: 60000
9. Kanal D: 48000
10. Naţional TV: 35000

Naaisss

Cătălin Tolontan: "Steaua fără Becali ducea lipsă de bani, Steaua cu Becali începe să ducă lipsă de fotbal".

The Jupiter story

E adevărată. Mi-a povestit-o cineva de la Orange. Nu spui cine. Persoană importantă. Programul în care Orange-ul îşi verifică abonaţii se numeşte "Jupiter". Un om nelămurit sună cu o problemă. 411. Aşteaptă. Răspunde unu de la Orange. Omul îşi spune problema şi ăsta îl linişteşte. "Verificăm imediat. Chiar acum vă văd în Jupiter". "Mă vedeţi, da?!". Şi-i şopteşte soţiei care era la plajă lângă el: "Băi tari sunt ăştia de la Orange. Cică ne văd aici în Jupiter".

Timişoara în 20 de minute

Am fost. Anul trecut am dat acolo licenţa. Vreo 20 de minute am căutat un taxi. Practic nu erau. Cam tot 20 de minute mi-a luat să văd oraşul minunat. M-au plimbat nişte colegi care au mai fost. Pe principiul, "să-ţi arătăm Timişoara". N-a durat mult. Cum, doar atât a fost? Intrasem în panică. Timişoara e a doua capitală a ţării, nu?! Nasol. O piaţă, câteva străzi şi o biserică. Cam ca pe Lipscani. Click for the rest....

Ne-am aşezat la o terasă. Aşteptam un telefon. Ca fiecare dintre noi. În vreo 20 de minute a venit una să ne ia comanda. A notat ce-a notat, după care mi-a dat una peste telefonul de pe masă. Din greşală. Şi-a cerut scuze şi-a plecat. O chem. "Oricum, nu se ţine telefonul pe masă". Replica ei. Atunci mi-am dat seama. Ce vrei mă, sunt în Timişoara. Cred însă că au o problemă la telefoanele fixe. O colegă se întâlneşte cu niste prieteni de familie. "De ce nu vii mai des? Am fost şi noi la Bucureşti. E mizerabil". 2 milioane de locuitori. Câţi dintre ei sunt bucureşteni? Nu mai bine nu mai veniţi voi, care aveţi păreri d-astea deloc?! Să apucăm să facem şi noi puţină curăţenie. Licenţa. "Diverstismentul În mass media". Un profesor timişorean din fire priveşte spre ea. Eu vorbesc. După 20 de minute are o părere. "M-am uitat peste lucrarea dumneavoastră. Trebuia să scrieţi despre jurnalism din câte ştiu. Văd că aici scrie mai mult despre divertisment". El e profesor de jurnalism în Timişoara. Divertismentul este funcţie a mass-media. Probabil doar la Bucureşti. La Timişoara oamenii sunt deosebiţi. Băi şi dureză. Până zic ceva. Trec cam 20 de minute. Ei vorbesc calm. Şi totuşi. Am un prieten din Timişoara. Andrei Japhet îl cheamă. De el îmi place. E încurajator pentru Timişoara. E un fel de "deci se poate".

Naaisss

Ion Cristoiu: "Noi cu OTV-ul ce mai zicem câte o chestie interesantă. Ei cu Elodia. Noi cu.... Băsescu".

I love this game

CLICK 4 MORE

Naaisss

Anca Florea: "Am început să fac ca Mircea Badea. Aş fi putut să-i fiu profesor. Noroc că nu i-am fost".

Conversaţii

The Liberty Parade

Am fost pe-acolo. Pe la unu noaptea. Am stat o oră. Suficient. Ăsta e un eveniment care se vede frumos de sus. Mii de oameni. Scenă mişto. Când cobori, povestea se schimbă. O parte din lume e venită că era reclamă la radio. Altă parte a venit că e gălăgie. Altă parte că sunt gagici. Altă parte că e gratis. Alţii erau veniţi ca să spună că au fost. Cred că un sfert dintre cei de-acolo nu-l ştiu după faţă pe Dj Optick. Mai repede se descurcau cu Guţă. Nu i-ar fi deranjat dacă pe scenă urca puţin Copilul de Aur. Băi ar fi putut să încerce. Experimental. Mulţi la unu erau deja căzuţi. Pentru ei se putea întâmpla orice pe scenă. Erau teribili. Da' căzuţi. Păşeai peste ei. Pe lângă erau zone în care atmosfera era de festivalul berii. Dacă îţi propuneai să intri aveai 2 variante. O intrare la care stăteai la coadă cam jumătate de oră. Şi alta pe care intrai pur şi simplu. Cam asta am văzut acolo. Poate mi s-a părut. Poate n-a fost aşa. Ce mi-a plăcut? Un remix al unei meolodii a lui Paul Oakenfold. Şi o pereche de ochelari ai unuia. L-am întrebat de unde-i are. Cică din Spania. Da' dacă totuşi vreau să-mi iau, el mai primeşte de-acolo. "Notează idu meu de messenger. Şi vorbim". Numele lui underscore scumpiku. Scumpiku cu kapa.

4 minutes to save the world

"U’ve only got 4 minutes to save the world. That’s what I got u girl. We only got 4 minutes to save the world, we only got four minutes, who it is, u gotta care about. Tick tock tick tock tick tock, that’s right, check it out. Who it is...". Super. Da-ţi un pic mai tare. Justin e super. Cred că e cea mai tîmpă melodie cu videoclip. S-au strîns nişte băieţi în jurul unei mese. 4 minutes to save the world."Ce videoclip facem?". "Mamăăă... hai să-i punem pe ei să meargă aşa prin magazine. Prin toalete... cum se face când trebuie să salvezi lumea". Şi intervine altu. "Băi... da să fie şi aşa un cronometru în spate şi ei să danseze... I’ve only got four minutes, four, four minutes". Apoi al treilea. Să zică şi el că a participat. "Şi să punem şi o maşină, pe care să danseze unii cu nişte pantaloni roşii şi tricouri albe, dacă e". Primul revine. "Băi... ar fi super". Undeva în Romînia, Radio 21 şi Kiss Fm văd videoclipul. "Asta trebuie băgată în heavy rotation". Mai departe, poporul ascultă Radio 21 în maşină. Ascultă "21", că acolo sunt dimineaţa Buzdugan şi Morar. Care sunt super. Se termină reclamele. Începe aceaşi piesă care a mai fost şi ora trecută. 4 minutes to save the world. Poporul dă mai tare. Justin e super.

Take my breath away

Vaya Con Diva

Merge sofisticat. Decis. Convingător. Lasă impresia unei destinaţii decisive. Până se opreşte la o terasă. Are un aer important. Priveşte înainte şi-n general cam sus. Pare îmbrăcată scump şi intangibilă. Bărbaţii privesc tâmp. În jurul ei se formează o atmosferă de divă locală. Şi acum apare apare Ion Boschet. Ăsta e ăla care a bătut-o pe aia, care este prezentatoare. Deci acum Boschet ăsta, are o nouă identitate. Deşi numele iniţial cred că nu era rău deloc. Îl chema bine. Ion Boschet. Ciumpalacu ăsta nu e izolat. Este general. Fiecare divă d-asta, are Boschetul ei. "La urma urmei, e problema mea daca imi bat iubita". Ăsta e el. Plin de masculinitate. Ea încasează plină de feminitate şi aroganţă. Băi eu înţeleg asta cu banii. Femeile vor bărbaţi cu bani. E ok. Bă da ăla mă?! Ăsta e singurul model de bărbat cu bani?! Deci cum pot eu să vorbesc serios cu fata asta când ştiu că dimineaţa se trezeşte cu ăla lângă ea. Cel mai antipatic îmi este însă mersul. Cum să mergi mă arogant lângă Boschet ?! Ciumpalacu ăsta nu e izolat. Este general. Fiecare divă d-asta, are Boschetul ei. Uite aici Boschetul lu' Andreea Spătar. Click.

Smokin'

Mai mult ca fumul de ţigară mă enervează figura de om intersant pe care şi-o asumă fumătorii. Fumatul ăsta am văzut eu că nu se face oricum. Există fumatul intelectual. Fumătorul trage din ţigară meditativ. Abia atinge ţigara cu gura. Trebuie şi apucată cumva. Aici se folosesc cel puţin 4 degete. Apoi fumatul afectat. Fumătorul închide uşor un ochi şi trage din ţigară cu o mimă de om decisiv. Fumatul feminin. Cu ţigara în colţul gurii pufăită des. Puţin în grabă. Aici este important ca ţigara să fie folosită cu două degete. Arătătorul şi cel de lângă. Fumatul puştesc. Apuci ţigara cu toată degetele. Contează durata dintre momentul în care scoţi ţigara din gură şi cel în care o duci la loc. Durata trebuie aproape să nu existe. Mima joacă şi ea rolul ei. Fumatul puştesc se face cu o atitudine de om obişnuit. Adică trebuie să pară că nu faci nimic ieşit din comun. Fumezi o ţigară. Care e problema? Simulezi maturitatea. Apoi fumatul ocupat. Fumătorul ţine ţigara cu două degete şi gesticulează întruna. Vorbeşte mult. Trage rar din ţigară. Până în 18 ani lucrurile sunt clare. Trebuie să fi intersant. Matur. În ton cu ceilalţi. După 18 ani lucrurile se schimbă. Ţigara devine alibi. Dă o pauză. Pe principiul, băi nici o ţigară nu mai pot să fumez. Apoi oferă o ocupaţie. Într-un moment mort al zilei îţi aprinzi o ţigară. Dacă te întreabă cineva ce faci, ai ce zice. Nu mai eşt un om care stă. Eşti un om care fumează. Când te enervezi. Iar. Îţi aprinzi o ţigară. De cât să dai în cap la oameni pe stradă, mai bine fumezi un pic. Până la urmă orice ai zice, un om cu fum în jur arată mai bine. E altceva. E şi o chestiune de imagine. E bine să-ţi faci puţin fum în jur. Chiar dacă nu fumezi.

Naaisss

Dan Chişu: "Bravo, nu s-a vazut că nu suntem buni".

Vara asta...

Aşa cum am promis acum o lună... interviul cu Tudor Chirila !!!

Poliţiştii te trag pe dreapta, în timp ce te saturi de patul de-acasă şi îţi doreşti să te trezeşti din somn într-un pat de femeie frumoasă, pe o stradă desenată de-un copil. Ajungi la birou unde ai un şef idiot, care nu înţelege că tu trebuie să-noţi. Te întorci din ce în ce mai bărbat şi uiţi că ai avut 18 ani, erai nebun, iubeai şi n-aveai bani. Povestea merge mai departe, ca vântul din Vama Veche iar trenul accelerat Bucureşti – Mangalia, pleacă-n 5 minute de la linia 5. De ce cântăm noi acest cântec? Americanii-s de vină. Binele şi răul se joacă-n jurul tău, te întrebi de ce lumea te vrea cum nu te poate avea şi zâmbeşti. Vara asta ai să te-ndrăgosteşti. Asta am învăţat până acum de la Tudor Chirilă. Interviul ăsta este pentru cei care cred că dragostea va mai schimba ceva. Este despre Tudor Chirilă. Deci despre mare. Aşadar... interviul !!! Click !!!

Eşti celebru sau nu?
Nu eu decid asupra stării mele de celebritate.

Am mers în spatele tău mai devreme şi toţi care treceau pe lângă tine întorceau capul.
Puştime poate. Nu e relevantă plimbarea de azi.

Doamna de la Sala Palatului unde voi repetaţi şi eu te-am aşteptat mi-a zis că eşti de treabă.
S-a pus în discuţie că n-aş fi de treabă?! Nu ştiu ce impresie las. Eu chiar sunt de treabă. Sau vreau să cred că sunt de treabă.

Eşti arogant?
Depinde din ce parte priveşti. Nu sunt foarte sociabil. Asta poate să treacă drept aroganţă. Nu sunt arogant. Şi dacă aş fi arogant nu ar fi un păcat incredibil de mare.



Te-am sesizat des ca pe un individ talentat. Ai avut nevoie vreodată de mai mult talent?
Tot timpul e nevoie de mai mult. Sergey Bubka probabil a vrut să sară şi peste 6.06. Îşi tot ridica ştacheta. A sărit 6.16 până la urmă. E bine totuşi să-ţi echilibrezi pornirile. Poţi pica în plasa nemulţumirii de sine. Poţi ajunge un veşnic nemulţumit care nu se mai bucură la depăşirea unui obstacol, ci la întrevederea celuilalt. Adică e important după ce ai depăşit un obstacol să te bucuri că l-ai depăşit. Nu să-l vezi pe următorul. Trebuie să întorci capul şi să zici, “i-auite bă ce-am sărit”.

Să zâmbeşti.
Trebuie să te bucuri. Eu uit. Să zicem însă, că în perioada asta experimentez bucuria lucrurilor pe care le realizez.

Mergi relaxat. Pari mulţumit. Eşti?
Învăţ să fiu mulţumit de lucrurile simple. Că suntem sănătoşi de pildă. Sănătos visezi mai bine decât bolnav. În ultima vreme, în jurul meu s-au întâmplat mai multe nenorociri care au înseamnat boală sau moarte. Nu m-au afectat pe mine direct, sau pe familia mea, ci pe oameni foarte dragi mie. Am realizat că trebuie să te bucuri de ce ai. Nu de ce nu ai. Aşa mi-a zis mie cineva. Eu am destul de multe. Trebuie să învăţ să mă şi bucur de ele.

Poate reuşita ta cea mai mare e că există şanse ca peste 50 de ani cineva, în drum spre mare, să asculte “Vara asta”. Sau “Vama Veche”.
Să dea Dumnezeu să fie atât de perene cât le dai. 50 de ani... e mult. E şi visul meu să fac lucruri durabile. Permanenţa şi durabilitatea şi-au schimbat definiţia în ultima vreme. Lucrurile sunt mai perisabile. Arhitecţii sunt mai fericiţi. Constriesc o casă despre care ştiu sigur că va rezista. Noi ne jucăm cu lucruri efemere. Să dea Dumnezeu ca peste 50 de ani cineva să asculte “Vara asta”. Ar fi frumos. Dar cu ce mă încălzeşte pe mine asta? E important să le asculţi acum.

E şansa pe care ţi-o dă muzica. Jurnalismul nu ţi-o dă.
Da. Să rămâi. Pink Floyd ştiu sigur c-o să rămână. Voi, jurnaliştii, sunteţi fluturi de-o zi.



Nu sunt jurnalist. Sunt intervievator. Tatăl tău a fost singurul jurnalist despre care am văzut că lumea îşi aduce aminte.
Tata a lăsat şi 29 de cărţi. Noi încercăm să-i ducem numele mai departe din dorinţa de a-l ţine în viaţă. Eu zic că tata a fost mai mult decât un jurnalist. Asta o spun şi colegii lui. Deci un norocos.

Te-ai săturat să te saturi de patul tău de-acasă?
Ce melodie veche. M-am săturat de patul meu de-acasă. Da. Mă întrebi dacă mai am dor de ducă!?

Pe de-o parte. Pe de alta mă refer şi la muzica veche.
Dacă te referi la muzică nu m-am săturat. Îmi place să cânt melodiile vechi. Dar îmi place şi mai mult să le cânt pe cele noi. E o lege firească, pentru că eşti ceea ce evoluezi.

Şi dacă ne referim la patul de-acasă?
Îmi e din ce în ce mai drag de patul de-acasă. Sunt foarte obosit în perioada asta şi am nevoie de liniştea de-acolo. Şi mi-e dor de mare. Mie întotdeauna o să-mi fie dor să mă urc în maşină şi să plec la mare. Da’ nu de marea în care să mă urc pe mese după o noapte de băut mi-e dor. Mi-e dor de marea în care să stau şi să mă uit. Sau de marea în care să înnot 2 km, cum am făcut anul trecut. Anul trecut am înnotat atât de mult, că m-am speriat de liniştea din larg. Acolo mi-am dat seama că sunt fericit. De asta mă duc. La mare realizez că sunt fericit.



Octavian Paler povestea că marea îi dă senzaţia prezentului. Dar că şi ea îi uită pe cei care au avut naivitate să creadă că măcar acolo nu există decât prezent.
Da. E frumos spus. Am un vers pe albumul pe care l-am lansat, “marea îmi dă mereu înapoi, tot ce oamenii îmi iau”. Asta cu toată monotonia ei. Că până la urmă ce e? O întindere nesfârşită de apă. Şi o plajă. Munţii sunt diverşi. Nu sunt un om al muntelui, deşi apreciez valorile pe care muntele le sădeşte-n om. E un formator de caractere. Muntele formează omul şi marea formează sufletul.

Mihai Dobrovolschi zicea la un moment dat că muntele te smereşte. Că te face să priveşti în sus.
Asta spunea Dobrovolschi. Alţii spun că muntele te provoacă. Nu m-a dominat niciodată muntele. Marea te reduce la tăcere.

Care e ziua ta de vară?
Cea mai tare zi?

Nu. Aveai versul acela în “Epilog”. Că dragostea o înveţi într-o zi de vară.
“Asta singur într-o zi de vară o vei afla”. E frumoasă întrebarea. E ziua din curte de la 2 Mai. Cu o brânză, cu roşii. Cu hamsii. Cu o salată de vinete. Cu copii care se jocă-n curte. Cu o baie-n marea de lună august. Aia e. Ziua în care înveţi dragostea poate fi oricând. Da’ trebuie să fie vara. Încă n-a venit vara. Şi anul ăsta n-a fost puf de luna mai.

A fost.
Nu e… trebuie să fie mult.



Ai trecut de la Vama Veche la Vama. Ce-ai pierdut?
Nişte prieteni. Sau poate nu mi-au fost, dacă i-am pierdut. Aici nu ştiu să răspund. Atât.

Atât?
Da. E foarte mult. Cam ce pierzi într-un divorţ. O nevastă.

“Urâtă şi cam proastă”.
Nu ştiu. N-am avut parte încă. Sper să mă ferească Dumnezeu.

Ce-ai câştigat că ai trecut la Vama?
Nişte profesionişti. Mă tem de a mai face definiţii despre prietenie. Mi-am reconsiderat lucrurile. Prietenii îi număr pe degetele de la o mână acum. Cred că Eugen e prietenul meu. E importantă chestia asta. Şi mai cred că e un colectiv în care există respect. S-ar putea ca cele care sunt în acest colectiv să nască o prietenie mai puternică. Vama Veche s-a născut ca-n visul unei nopţi de vară. Ca-n Shakespeare. Hai.



Cu Vama Veche a fost mai romantic.
Acum sunt nişte oameni cu alt tip de responsabilităţi. Deci s-a câştigat profesionalism. Şi o viziune unitară asupra muzicii. Deşi, suntem şi aici în conflicte mari... din punct de vedere tematic.

Care a fost cel mai mare număr de oameni care te-au aplaudat?
15000. Poate 20000.

Ai avut şansa sportivilor. Eu privesc cu invidie.
E un sentiment, când se întâmplă. E diferenţa de la muzică la teatru. La teatru te aplaudă o sală de 400 de oameni. E un alt tip de aplauze. Aici într-adevăr, poţi s-o iei razna.

Ai luat-o vreodată? Ai mai luat-o.
Am avut nişte derapaje, da’ le-am controlat repede. N-ai cum să n-ai. Mi-am învăţat repede lecţiile. Am un prieten jucător de bursă şi câştigător, în general. Spune, “nu mă sinucid când pierd, nu deschid şampania când câştig”. Sunt mai pregătit acum să mă aplaude 15000 de oameni decât atunci.




Actor bun eşti?
Nu mă întreba pe mine.

De la tine mă interesează să ştiu.
Sunt actor foarte bun. Da’ dacă tu vei scrie întrebarea asta cu răspunsul “sunt un actor foarte bun”, va fi tendenţios. Trebuie să spui că n-am vrut să răspund în primă fază, pentru că nu eu trebuie să dau răspunsul ăsta. Adică ai grijă cum scrii. Din răspunsurile astea reiese aroganţa.

Ce certitudini ai până acum Tudor?
Am multe. Una dintre ele e că nu putem controla nimic. Şi că suntem extrem de fragili.

E o melodie asta. How fragile we are.
Da. A lui Sting. Numai că eu am experimentat chestia asta şi m-am uitat în jur. Este superb cum o rasă cu o asemenea fragilitate poate să construiască lucruri atât de mari. Ceea ce n-a înţeles omenirea nici până acum, e că piramidele alea s-au construit când ei s-au unit. Suntem atât de fragili singuri şi atât de puternici uniţi. Asta e o certitudine, că suntem fragili. Altă certitudine pentru mine este existenţa lui Dumnezeu. Sunt prea multe lucruri care ar putea fi lăsate la voia întâmplării. Nu e întâmplător. Cam asta.

Felicitări.
Pentru ce?

În general.
Mulţumesc. Sperăm să ne iasă bine. Asta nu e o certitudine. O certitudine e că discul ăsta îmi place mie şi atunci este un disc bun. Să scrii şi că l-am lansat pe vamamusic.ro.

12 noaptea pe B1 (3)

Băi. Ăsta nu e sănătos la cap. Anticipam mai demult că omul în curând nu-l va mai copia pe Mircea Badea. Omul va crede chiar că este Mircea Badea. Mi-a povestit cineva că s-a uitat la el într-o seară. Cică a povestit în emisiune că tocmai a venit de la sală. Că lui îi place să meargă la sală şi să dea într-un sac de box. Cred totuşi că în continuare îi lipseşte Carmen Brumă. S-ar putea să fie următoarea mişcare. Probabil că omul are un plan. Deocamdată e în grafic. E aproape Mircea Badea. Şi la tunsoare trebuie să mai lucreze. Oricum asta cu sacul de box este încurajatoare.

Vara asta...

Poliţiştii te trag pe dreapta, în timp ce te saturi de patul de-acasă şi îţi doreşti să te trezeşti din somn într-un pat de femeie frumoasă, pe o stradă desenată de-un copil. Ajungi la birou unde ai un şef idiot, care nu înţelege că tu trebuie să-noţi. Te întorci din ce în ce mai bărbat şi uiţi că ai avut 18 ani, erai nebun, iubeai şi n-aveai bani. Povestea merge mai departe, ca vântul din Vama Veche iar trenul accelerat Bucureşti – Mangalia, pleacă-n 5 minute de la linia 5. De ce cântăm noi acest cântec? Americanii-s de vină. Binele şi răul se joacă-n jurul tău, te întrebi de ce lumea te vrea cum nu te poate avea şi zâmbeşti. Vara asta ai să te-ndrăgosteşti. Asta am învăţat până acum de la Tudor Chirilă. Interviul ăsta este pentru cei care cred că dragostea va mai schimba ceva. Este despre Tudor Chirilă. Deci despre mare. Aşadar... interviul !!! Click !!!

Eşti celebru sau nu?
Nu eu decid asupra stării mele de celebritate.

Am mers în spatele tău mai devreme şi toţi care treceau pe lângă tine întorceau capul.
Puştime poate. Nu e relevantă plimbarea de azi.

Doamna de la Sala Palatului unde voi repetaţi şi eu te-am aşteptat mi-a zis că eşti de treabă.
S-a pus în discuţie că n-aş fi de treabă?! Nu ştiu ce impresie las. Eu chiar sunt de treabă. Sau vreau să cred că sunt de treabă.

Eşti arogant?
Depinde din ce parte priveşti. Nu sunt foarte sociabil. Asta poate să treacă drept aroganţă. Nu sunt arogant. Şi dacă aş fi arogant nu ar fi un păcat incredibil de mare.



Te-am sesizat des ca pe un individ talentat. Ai avut nevoie vreodată de mai mult talent?
Tot timpul e nevoie de mai mult. Sergey Bubka probabil a vrut să sară şi peste 6.06. Îşi tot ridica ştacheta. A sărit 6.16 până la urmă. E bine totuşi să-ţi echilibrezi pornirile. Poţi pica în plasa nemulţumirii de sine. Poţi ajunge un veşnic nemulţumit care nu se mai bucură la depăşirea unui obstacol, ci la întrevederea celuilalt. Adică e important după ce ai depăşit un obstacol să te bucuri că l-ai depăşit. Nu să-l vezi pe următorul. Trebuie să întorci capul şi să zici, “i-auite bă ce-am sărit”.

Să zâmbeşti.
Trebuie să te bucuri. Eu uit. Să zicem însă, că în perioada asta experimentez bucuria lucrurilor pe care le realizez.

Mergi relaxat. Pari mulţumit. Eşti?
Învăţ să fiu mulţumit de lucrurile simple. Că suntem sănătoşi de pildă. Sănătos visezi mai bine decât bolnav. În ultima vreme, în jurul meu s-au întâmplat mai multe nenorociri care au înseamnat boală sau moarte. Nu m-au afectat pe mine direct, sau pe familia mea, ci pe oameni foarte dragi mie. Am realizat că trebuie să te bucuri de ce ai. Nu de ce nu ai. Aşa mi-a zis mie cineva. Eu am destul de multe. Trebuie să învăţ să mă şi bucur de ele.

Poate reuşita ta cea mai mare e că există şanse ca peste 50 de ani cineva, în drum spre mare, să asculte “Vara asta”. Sau “Vama Veche”.
Să dea Dumnezeu să fie atât de perene cât le dai. 50 de ani... e mult. E şi visul meu să fac lucruri durabile. Permanenţa şi durabilitatea şi-au schimbat definiţia în ultima vreme. Lucrurile sunt mai perisabile. Arhitecţii sunt mai fericiţi. Constriesc o casă despre care ştiu sigur că va rezista. Noi ne jucăm cu lucruri efemere. Să dea Dumnezeu ca peste 50 de ani cineva să asculte “Vara asta”. Ar fi frumos. Dar cu ce mă încălzeşte pe mine asta? E important să le asculţi acum.

E şansa pe care ţi-o dă muzica. Jurnalismul nu ţi-o dă.
Da. Să rămâi. Pink Floyd ştiu sigur c-o să rămână. Voi, jurnaliştii, sunteţi fluturi de-o zi.



Nu sunt jurnalist. Sunt intervievator. Tatăl tău a fost singurul jurnalist despre care am văzut că lumea îşi aduce aminte.
Tata a lăsat şi 29 de cărţi. Noi încercăm să-i ducem numele mai departe din dorinţa de a-l ţine în viaţă. Eu zic că tata a fost mai mult decât un jurnalist. Asta o spun şi colegii lui. Deci un norocos.

Te-ai săturat să te saturi de patul tău de-acasă?
Ce melodie veche. M-am săturat de patul meu de-acasă. Da. Mă întrebi dacă mai am dor de ducă!?

Pe de-o parte. Pe de alta mă refer şi la muzica veche.
Dacă te referi la muzică nu m-am săturat. Îmi place să cânt melodiile vechi. Dar îmi place şi mai mult să le cânt pe cele noi. E o lege firească, pentru că eşti ceea ce evoluezi.

Şi dacă ne referim la patul de-acasă?
Îmi e din ce în ce mai drag de patul de-acasă. Sunt foarte obosit în perioada asta şi am nevoie de liniştea de-acolo. Şi mi-e dor de mare. Mie întotdeauna o să-mi fie dor să mă urc în maşină şi să plec la mare. Da’ nu de marea în care să mă urc pe mese după o noapte de băut mi-e dor. Mi-e dor de marea în care să stau şi să mă uit. Sau de marea în care să înnot 2 km, cum am făcut anul trecut. Anul trecut am înnotat atât de mult, că m-am speriat de liniştea din larg. Acolo mi-am dat seama că sunt fericit. De asta mă duc. La mare realizez că sunt fericit.



Octavian Paler povestea că marea îi dă senzaţia prezentului. Dar că şi ea îi uită pe cei care au avut naivitate să creadă că măcar acolo nu există decât prezent.
Da. E frumos spus. Am un vers pe albumul pe care l-am lansat, “marea îmi dă mereu înapoi, tot ce oamenii îmi iau”. Asta cu toată monotonia ei. Că până la urmă ce e? O întindere nesfârşită de apă. Şi o plajă. Munţii sunt diverşi. Nu sunt un om al muntelui, deşi apreciez valorile pe care muntele le sădeşte-n om. E un formator de caractere. Muntele formează omul şi marea formează sufletul.

Mihai Dobrovolschi zicea la un moment dat că muntele te smereşte. Că te face să priveşti în sus.
Asta spunea Dobrovolschi. Alţii spun că muntele te provoacă. Nu m-a dominat niciodată muntele. Marea te reduce la tăcere.

Care e ziua ta de vară?
Cea mai tare zi?

Nu. Aveai versul acela în “Epilog”. Că dragostea o înveţi într-o zi de vară.
“Asta singur într-o zi de vară o vei afla”. E frumoasă întrebarea. E ziua din curte de la 2 Mai. Cu o brânză, cu roşii. Cu hamsii. Cu o salată de vinete. Cu copii care se jocă-n curte. Cu o baie-n marea de lună august. Aia e. Ziua în care înveţi dragostea poate fi oricând. Da’ trebuie să fie vara. Încă n-a venit vara. Şi anul ăsta n-a fost puf de luna mai.

A fost.
Nu e… trebuie să fie mult.



Ai trecut de la Vama Veche la Vama. Ce-ai pierdut?
Nişte prieteni. Sau poate nu mi-au fost, dacă i-am pierdut. Aici nu ştiu să răspund. Atât.

Atât?
Da. E foarte mult. Cam ce pierzi într-un divorţ. O nevastă.

“Urâtă şi cam proastă”.
Nu ştiu. N-am avut parte încă. Sper să mă ferească Dumnezeu.

Ce-ai câştigat că ai trecut la Vama?
Nişte profesionişti. Mă tem de a mai face definiţii despre prietenie. Mi-am reconsiderat lucrurile. Prietenii îi număr pe degetele de la o mână acum. Cred că Eugen e prietenul meu. E importantă chestia asta. Şi mai cred că e un colectiv în care există respect. S-ar putea ca cele care sunt în acest colectiv să nască o prietenie mai puternică. Vama Veche s-a născut ca-n visul unei nopţi de vară. Ca-n Shakespeare. Hai.



Cu Vama Veche a fost mai romantic.
Acum sunt nişte oameni cu alt tip de responsabilităţi. Deci s-a câştigat profesionalism. Şi o viziune unitară asupra muzicii. Deşi, suntem şi aici în conflicte mari... din punct de vedere tematic.

Care a fost cel mai mare număr de oameni care te-au aplaudat?
15000. Poate 20000.

Ai avut şansa sportivilor. Eu privesc cu invidie.
E un sentiment, când se întâmplă. E diferenţa de la muzică la teatru. La teatru te aplaudă o sală de 400 de oameni. E un alt tip de aplauze. Aici într-adevăr, poţi s-o iei razna.

Ai luat-o vreodată? Ai mai luat-o.
Am avut nişte derapaje, da’ le-am controlat repede. N-ai cum să n-ai. Mi-am învăţat repede lecţiile. Am un prieten jucător de bursă şi câştigător, în general. Spune, “nu mă sinucid când pierd, nu deschid şampania când câştig”. Sunt mai pregătit acum să mă aplaude 15000 de oameni decât atunci.




Actor bun eşti?
Nu mă întreba pe mine.

De la tine mă interesează să ştiu.
Sunt actor foarte bun. Da’ dacă tu vei scrie întrebarea asta cu răspunsul “sunt un actor foarte bun”, va fi tendenţios. Trebuie să spui că n-am vrut să răspund în primă fază, pentru că nu eu trebuie să dau răspunsul ăsta. Adică ai grijă cum scrii. Din răspunsurile astea reiese aroganţa.

Ce certitudini ai până acum Tudor?
Am multe. Una dintre ele e că nu putem controla nimic. Şi că suntem extrem de fragili.

E o melodie asta. How fragile we are.
Da. A lui Sting. Numai că eu am experimentat chestia asta şi m-am uitat în jur. Este superb cum o rasă cu o asemenea fragilitate poate să construiască lucruri atât de mari. Ceea ce n-a înţeles omenirea nici până acum, e că piramidele alea s-au construit când ei s-au unit. Suntem atât de fragili singuri şi atât de puternici uniţi. Asta e o certitudine, că suntem fragili. Altă certitudine pentru mine este existenţa lui Dumnezeu. Sunt prea multe lucruri care ar putea fi lăsate la voia întâmplării. Nu e întâmplător. Cam asta.

Felicitări.
Pentru ce?

În general.
Mulţumesc. Sperăm să ne iasă bine. Asta nu e o certitudine. O certitudine e că discul ăsta îmi place mie şi atunci este un disc bun. Să scrii şi că l-am lansat pe vamamusic.ro.

Naaisss

Vlad Craioveanu: " E tentant să vorbeşti de bătrâneţe până în 25 de ani, cam aşa " .

21 scapă de Morar

Ăla cu sprânceana ridicată a bănuială, tot timpul. Omul e într-o continuă incertitudine. Tot timpul bănuieşte. D-aia priveşte cu sprânceana ridicată spre tot ce se întâmplă-n jur. E într-o mirare perpetuă. Cred că merita totuşi un rol în "Clanul Sprânceană". Viaţa e nedreaptă. Un prieten a nimerit într-o dimineaţă pe 21. Zice că Morar toată emisiunea râde şi Buzdugan vorbeşte. Înseamnă că după perioada asta de mirare, de incertitudine, Morar a reuşit o concluzie. I se potriveşte mai bine rolul de "aplaudaci". Îi ştiţi. Ăia care râd, aplaudă şi se bucură la semn, în emisiunile tv. În timp ce se chinuia să şi ridice sprânceana să şi vorbească simultan, privea din când în când spre oamenii care râdeau în spate degeaba. Pe princiul "Ce mişto de ăştia. Pot să şi râdă să şi aplaude în acelaşi timp". Mihai îşi dorea să fie în locul lor. Atunci Morar a decis să se axeze mai mult pe partea de reacţie a emisiunii. Şi aşa a început să râdă. Buzdugan cu poanta... el cu reacţia. Radio 21 scapă de Morar. Cică şi-ar fi depus demisia. Pleacă şi Buzdugan. Şi-a dat seama că n-o să mai aibă cine să râdă.

Andresan Sensual Plugaru

Pe Plugaru o reprezintă bine numele. Are ceva din cei care merg cu plugul. Sau cu pluguşorul. Cred că ar fi o bună tractoristă. Nu-şi dă seama de ce potenţial are. Laura Andreşan nu mai vrea să fie prostituată. Şi-a dat seama că nu e bine. Şi-a pus ochelari. Uneori te trezeşti că-şi mai pune şi pălărie. Eu cred că o căciulă ar fi mai cinstită. Vorbeşte mult. Asta e nasol. Curvele n-ar trebui să vorbească. Vorba lui Smiley. Gura ei ar trebui să fie prea ocupată cu altceva. I-am mai dat o dată atenţie. Am făcut un interviu cu ea. Simţeam eu nevoia s-o fac de rahat. Să recunoască. Să zică domne că e curvă. A zis. Despre Simona Sensual poza asta spune mai mult decât orice. O poză cât o mie de cuvinte. Fiţe. Piruete. Maşini. Ia uite ce balcon de bloc de pensionari. Plin de senzualitate. Cred totuşi că o poartă care scârţie ar avea mai multă legătură cu ea.

Băi şi totuşi. De ce apar astea prin ziare?! De ce aş cumpăra un ziar care are pe prima pagină pe una dezbrăcată? Pe principiul... "A uite-o pe Alina Plugaru dezbrăcată. Nu vă supăraţi, cât costă ziarul?". Băi ştirea nu poate fi Alina Plugaru dezbracata. Ştirea e Alina Plugaru în tricou. Dezastrul nu vine din faptul că dau ăştia sâni prin ziare. Dezastrul e că sunt aceiaşi.

Naaisss

Răzvan Exarhu: " La urma urmei, fiecare îşi alege filmul în care-i place să trăiască " .

Ştirile Pro Teve

Îmi place Andreea Esca. Mi-a plăcut şi după şi înainte s-o cunosc. Îmi pare veselă. Da' la ştiri are un ton prea sceptic. Pare că nu mai prindem ziua următoare. După o jumătate de oră de ştiri Pro TV, tind să cred că lumea e pe ultima sută. Fiecare final de zi pare o reuşită. Îţi tragi sufletul.Ai mai scăpat cu viaţă încă una. Viaţa pare nasoală. E înspre Cioran. "Toată nenorocirea omului vine din incapacitatea lui de a sta acasă". În manualele de jurnalism ştirile astea nasoale una după alta duc la "disfuncţia de narcotizare". Adică te fac pasiv. Când se întâmplă o nenorocire pari tentat să dai o mână de ajutor. Când se întâmplă întruna, pare să nu mai aibă rost. "Ratingul 7" al ştirilor cred că are o legătură cu nefericirea fiecăruia. Priveşti nenorocirile din viaţa ta cu mai multe seninătate în faţa nenorocirilor mult mai mari. Ale altora. Pe principiul, "bine că suntem sănătoşi". Băi le înţeleg pe toate. Înţeleg asta cu acceleraţia. Că mori într-un accident. Înţeleg asta cu ţiganii. Cu bâte şi săbii ca pe vremea lui Ştefan cel Mare. Înţeleg şi asta că îţi vine să-l furi pe unu. Înţeleg şi astea cu Elodia şi cutare. Le înţeleg pe toate. Da' m-am uitat azi la ştirile Pro TV. S-au sinucis unii. Cum mă să te sinucizi înaintea meciului cu Olanda. Dă-o naibii de treabă. Chiar nu mai puteau aştepta o zi.

Naaisss

Tudor Octavian: " La câştigatul unui punct, într-o lume în care toţi îşi doresc trei, noi suntem profesori " .

Vote 4 me

Petre Ţuţea: Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost şi atât. Dar toţi proştii ăştia, luaţi împreună, sunt un principiu istoric. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea. Numai că, uneori, un individ ajunge să influenţeze masele. Aceştia sunt aleşii. Istoria este făcută de aleşi. Paradoxul societăţii umane este că mulţimea îi produce pe conducători, iar aceştia o conduc .


Băi eu îl votez pe Oprescu. Nu cred că unul e mai competent decât celălalt. Sunt toţi la fel. Nu cred că unul fură şi celălalt nu. Dar unii fură prost, alţii fură bine. Blaga ăsta îmi pare genul care fură cam prost. Eu cred că nici ca administrator de bloc n-aş avea motive serioase să-l aleg. Plus că e şi cam trist aşa. Mai rău decât un om care nu râde este unul care se forţează. El s-a cam forţat că îl dădeau ăştia la televizor. O să câştige Oprescu.

Trei Spre Zece

Şi totuşi. Prea mult 13. Al 13-lea meci al Campionatului European. Al 13-lea meci dintre România şi Italia. Toate pe 13 iunie. Îmi place să înfrunt superstiţiile. Îmi plac drumurile tăiate de pisici negre. Mi-a plăcut o oglindă crăpată pe care am ţinut-o insistent. Ia să văd eu domne că am ghinion din cauza asta. N-am avut nici mai mult noroc. Nici mai puţin ghinion. În 24 de ani am avut şi ghinion şi noroc. Nu cred că există oamnei norocoşi sau ghinionişti. Cred că depinde de cât de mult caz faci de fiecare. Dacă vrei explicaţii, eşti ghinionist. Dacă vrei modestii, eşti norocos. Şi totuşi. Prea mult 13. A fost un meci în care toţi au avut ghinion. Adică a fost 13 pentru toată lumea. Aşa îmi place. Echitabil. În minutul 35 pentru prima dată în ultimii 3 ani, mi-a picat cablul. Am fugit în Herăstrău la pauză să văd repriza a doua. Prea mult 13. D'aia am greşit anticipatul. Am zis că România câştigă. Am fost aproape. A fost 13.

România / Italia

Îmi place liniştea din timpul meciurilor ăstora. Îmi place curajul televiziunilor concurente de a emite în timp ce ăştia trag la poartă. Îmi place că se întâmplă vara. Îmi place că de multe ori ne iese. Îmi place talentul lui Mutu. Îmi place eleganţa lui Chivu. Îmi place Emil Grădinescu când mai atacă şi cei în galben. Îmi place să zâmbesc când ceilalţi scot mingea din poartă. Îmi place să mă bucur când ăia ratează. Îmi place să-mi trag sufletul la pauză. Îmi place să-mi aduc aminte de victoriile României copilăriei mele. Îmi place aroganţa lu' Tamaş. Îmi place să văd meciurile acasă. Îmi place România la fotbal... din când în când. Îmi place să mă uit cu superioritate când sunt privit cu aroganţe triste de cei care nu înţeleg jocul ăsta. Îmi place fotbalul băi. E cu emoţii. E cu discuţii. E cu toate. De ce-o să câştige România cu Italia? Pentru că mă pricep.

12 noaptea pe B1 (2)

M-am uitat iar la ăla care-şi doreşte să fie Mircea Badea. E după ora 12 noaptea, pe B1 TV. De data asta doar 5 minute. Adică au fost suficiente. Vă veţi da seama de ce. "Francezii spun că România nu prea a jucat fotbal în meciul de luni", citeşte dumnealui o ştire, în timp ce se gândea că este Micea Badea. Înainte să adaug comentariul lui, aş vrea să luăm în considerare faptul că primeşte bani pentru emisiunea asta. Şi acum comentariul... "Da' ce-au jucat... rugby?!".

We sell emotions

5 luni am făcut în fiecare săptămână interviuri despre fotbal pentru un ziar de sport. De ce ne place fotbalul. Asta m-am străduit să înţeleg în fiecare dintre ele. "Explicaţia vine cred din primele lucruri. Cred că vine dintr-acolo din a da într-o mingie. Primul lucru care-ţi vine este să dai cu şutul în ea". Asta mi-a spus Radu Naum. "Eu rămân la răspunsul că nu-ţi trebuie nici o minge măcar. Şi jocul începe. Democraţia fotbalului. Poate fi făcut oricând şi oriunde. Nu-ţi trebuie decât doi băieţi". Andrei Gheorghe. Golul e cea mai eficientă demostraţiede bucurie. Replica lui Gheorghe, "golul este un scurtcircuit în tristeţe". Şi toate se reduc la un calcul. Câte meciuri de fotbal ai văzut în viaţă? 200, 300, 1000... înmulţeşte cu 90 şi constată câte zile din viaţă nu faci decât să vezi fotbal. Click 4 more.

Replica lui Gheorghe, "Nu-mi pare rău. În 90 de minute de fotbal trăieşti mai multe emoţii decât într-un film. Identificarea. Ai leaderi. Ai loseri. Ai trădători. Ai “ai noştrii”. Ai arbitrul. Ai tot". Cred că pentru multe ţări fotbalul este simptomatic. Cum le este fotbalul aşa le este şi poporul. Adrian Ilie mi-a povestit că jucătorii români nu prea se uită când trag la poartă. Şi nu prea ridică capul din pământ. De ce ne place fotbalul? Ion Cristoiu: "Suntem interesaţi de fotbal aşa cum sunt interesaţi de politică, adică sub înfăţişare de dispută". În fotbal iese în evidenţă în 90 de minute ceea ce în viaţă înţelegi după ce trec mulţi ani. Adrian Ilie: "Jucătorii talentaţi sunt în faţă. În spate se aleargă mai mult". În fotbal înţelegi des că detaliile conteză. Câte destine se schimbă cu numai 1 secundă în minus de atenţie. Şi totul are o legătură cu ce-mi povesteşte Edi Iordănescu. "În 93' când a preluat tata Echipa Naţională, era în pragul de a nu se califica la mondialul din 94'. Pierduse 5-2 în Cehoslovacia. Aveam nevoie în 3 meciuri de 2 victorii şi un egal. Asta în condiţiile în care jucam şi cu Belgia lui Schifo şi în deplasare la Ţara Galilor. Eu ce vreau să te întreb pe tine acum... dacă Echipa Naţională nu se califica atunci, mai era "generaţia de aur" acum? We sell emotions. Aşa arată ele.

Naaisss

Ladislau Boloni: "României îi place să avanseze pe furiş".

Căscat de Bucureşti electoral

"Experienţă, strategie, spirit de echipă". Votaţi-l pe Ludovic Orban. "Doar găştile pot vorbi". Votaţi-l pe Ioan Vilău. Chiliman: "Alege drumul drept". "Soluţii nu discuţii". Votaţi-l pe Blaga. "Vin pe strada ta", anunţă Murgeanu. Vine Blaga iar, "harta soluţiilor". Ludovic Orban, "pun Bucureştiul pe roate". Dezolant. Să umplii Bucureştiul cu dastea. Asta mi se pare cel mai jenant. Sunt reclame. Reclamă un personaj. Nici reclama de la televizor cu Gury Pascu ţipând prin magazine nu mi s-a părut atât de dezolantă. Mai trist decât ideile astea stupide mi se pare faptul că undeva, la un moment dat, nişte oameni au stat să se gândească la ele. Poze dubioase. Slogane triste. Un căscat şi-o plictiseală în toate. Eu aş fi pus totuşi şi o poză cu un candidat căscând în timp ce se uită la afişul electoral al altuia. Nu înţeleg nici povestea cu înşirarea corturilor prin Bucureşti. Tot felul de corturi la care se mai opreşte câte un pensionar, se dă intersat şi stă şi el un pic la umbră. Nu înţeleg concertele electorale. Nu înţeleg de ce se fac şi de ce oamenii s-ar duce. "Ce bine a cântat asta. Pe ăla trebuie să-l votăm". "Uite-o pe asta ce mişto dansează. Cine a organizat aici? Pe ăsta îl votăm. E competent domne!". "Dacă zic fac", apare pe afişele cu Murgeanu. Iar m-a apucat căscatu'.

Naaisss

Tudor Chirilă: " Nu banii te schimbă. Ideea ca ai putea să-i pierzi. Dorinţa de a-i avea. " .

Inimă de ţigan

N-am avut niciodată senzaţia că românii în general ar fi nişte indivizi rafinaţi. Da' totuşi. Ori sunt ţiganii prea mulţi, ori românii prea proşti. Cum ai da-o bine nu iese. Bă rating 12?! Atât face telenovela "Inimă de Ţigan". 12. Dă-o naibii de treabă. Dacă explicaţia e că ţiganii-s mulţi, puneţi naibii mâna şi faceţi copii. Eu nu pot să-mi imaginez cum poate un român să se uite la aşa ceva după care să iasă şi să primească înjurături de la un ţigan. Că aştia cu asta se ocupă. Cu înjurătura. Dacă nu înjură pe cineva, se înjura între ei. Dacă nu fură şi ei ceva cântă o manea. Asta e cea mai deprimantă etnie pe care am privit-o în ochii. Băi şi acum apare Paula Seling. De ce vorbeşti aşa Radu?! Eu cânt cu Salam pentru integrarea ţiganilor în societate. Ce ipocrizie tâmpă. Aş vrea s-o văd pe Paula Seling explicând asta unui ţigan dintr-un Mercedes. Bă aştia compromit tot. Au compromis marca Mercedes. Au compromis România. Au compromis muzica. Cam ce e în capul românilor când se uită la telenovela asta?! Daţi naibii mai bine pe OTV. Bă sunt singurul în România asta care nu mai suportă ţiganii? Restul îi simpatizează?! Rating 12?! Cârcotaşii făceau ultima dată când am urmărit, rating 4. Bă aştia fac 12. Voila de vezi ratingurile. Click.

Naaisss

Mihai Dobrovolschi: "Sunt putini idioţi, mulţi mediocri şi puţini înţelepţi".

Sergiu cel teribil

Sunt făcute de un prieten al meu. Sergiu. Unu' de lucrează la Deko. Face stand up comedy. Uite ce face când nu lucrează la stand up comedy. Se ţine de dastea. Aşadar Sergiu şi ale sale creaţii. Fir-ar al dreacu de simpatic.

4 more click aici...

Gay & Fest

În viaţa fiecăruia există un moment în care vrea să-i spargă capul cuiva. Durează câteva secunde. Şi nu se concretizează. De ce? Pentru că nu este un gest firesc. Cine stabileşte firescul? Cu asta te blochează homosexualii. Nu există un firesc individual. Firescul este general. Firescul este greu de explicat. Tocmai pentru că e firesc. Nefiresc este şi cel care primeşte cărămizi în cap şi cel care aruncă, pe ici pe colo, cu câte una pe la Gay Fest-uri. Ambii sunt la fel de penibili. Uniunea Europeană alocă bani mulţi luptei împotriva discriminărilor sexuale. Nu contează de ce. Contează că se întâmplă. D-aia ies ăia pe străzi. Să pară că fac ceva. Că organizaţiile lor nu încasează bani aiurea. Ies pe stradă ca la serviciu. Unii. Alţii ajung homosexuali că e mişto. E în tendinţe. Şi acum e momentul lor. Se filmează. Alţii nu sunt nici homosexuali nici lesbiene. Da' ies ca să fie moderni. Au auzit la televizor că aşa ajungi deschis la minte. Alţii ies că au un motiv să arunce o cărămidă. Ajung să fie cineva. Ei sunt ăia care dau cu cărămizi. Eu îi înţeleg şi pe George Michael şi pe Elton John. Băi ajungi la un moment în viaţă când nu mai ai miză. Ce să mai faci? Unii se droghează. Alţii se sinucid. Alţii se homosexualizează. Ciumpalacii constată. Şi zic că e la modă. Pe principiul, hai bă şi noi ca ăia. Tu stăteai acolo, eu stăteam aici. George Michael a compus "Jessus to a child". De aici încolo nu mai contează ce face.

Recapitulare

Acum un an. Atunci am început colaborarea cu revista Story. De un an fac interviuri cu indivizi dragi privirilor mele. Tragem linie şi recapitulăm. Mihai Dobrovolschi, Andrei Gheorghe , Puya, Vlad Craioveanu , Mihai Găinuşă, Răzvan Exarhu, Andi Moisescu, Marius Tucă, Robert Turcescu, Florin Chilian, Liviu Mihaiu, Ilie Năstase. Urmează Tudor Chirilă. Soon.

Declaraţie de dragoste

"Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu. De acei oameni pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră şi împotrivă cărora spiritul critic a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, reprezintă stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Facem faţă celor ce ni se întâmplă pentru că suntem protejaţi în felul acesta. Dacă ura şi invidia celorlalţi sunt neputincioase, este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt".

Gabriel Liiceanu - Declaraţie de dragoste

Ei sunt aceia pentru mine. Click.

12 noaptea pe B1

E unu' acolo. Face revista presei. Vorbeşte cu oamenii din studio. Citeşte tâmp. Se miră constant. Întreabă cât mai are din emisiune. Se ceartă cu tot felul de indivizi care-i transmit mesaje pe internet. Nu cunoaşte personajele din din show bizz. Ce să mai... omul e teribil. Trebuie urmărit. M-a convins. După 12 noaptea dau pe B1. Rar am văzut un idiot atâta vreme la rând. Cred că m-am uitat vreo 10 minute. Omul îşi doreşte să fie Mircea Badea. Sunt convins că undeva în sinea lui are momente în care se gândeşte la Carmen Brumă. Sunt convins că are momente când decide că el este adevăratul Mircea Badea. Băi, şi totuşi. Ar putea mai mult. Sau eu îmi doresc mai mult de la el. Vreau să-l ia la bătaie pe Doroftei. Vreau să încerce să se împrietenească cu Mihai Gâdea. Să folosească mai mult cuvântul "frăţioare". Adică să fie mai mult Mircea Badea. Pe principiul: "Vă spun, poate. Dar este leneş, doamnă". Şi ca nenorocirea să fie completă, emisiunea se numeşte "Forza Presa". Cred că el a ales numele. Adică e ceva al lui în numele ăsta.

Naaisss

Mitică Dragomir: "Una este una şi una este ailaltă".

Jerry Seinfeld VS Larry King

Naaisss

Marius Tucă: "Soarele răsare doar să aducă lumină şi niciodată glorie".

Rock the party

Nu mă simt bine oriunde, oricum sau cu oricine. Sunt exigent cu cele ce mi se întâmplă. Mă distrez complicat. Mă uit cu depresie la cei care consumă ca să simtă. România are locuri, oameni şi situaţii care îmi plac. E o parte a României care mă binedispune. Asta e o petrecere din România mea. E o petrecere care mi-a plăcut.

Click for photos.

Interviul cu Ion Cristoiu

Persoanele care au contat des în cei 17 ani, fac opiniile ce-i vizează să aibă nuanţe inutile. Ion Cristoiu este dincolo de antipatii sau simpatii. Din discuţia cu el am înţeles preocuparea unui om care contează în timpul vieţii, faţă de ce va conta după. Ion Cristoiu nu vrea să fie jurnalist. Vrea să fie scriitor. De ei îşi aduce lumea aminte. Deci... the interview.

Cum vă descurcaţi cu tehnica asta? Avem, pe de-o parte cărţile alea care reprezintă trecutul şi pe de altă parte laptopul acela. Reprezintă prezentul.
Mă descurc foarte bine. Am făcut la un moment dat o pasiune şi mă pricep la telemobile, la laptop… . Mă pricep chiar mai bine decăt unii dintre tineri.

Aveţi messenger?
Nu. Aia nu. Am mail. Am 4 conexiuni la internet. În momentul în care unul cade, să intre în funcţiune celălalt, pentru că am de transmis în fiecare zi două editoriale. E un adevărat coşmar să trebuiască să trimit şi să n-am net.

Omul fără internet este aproape un om fără Dumnezeu.
Nu neapărat. Uite, deşi bat bine la calculator, scriu de mână. Scrisul la calculator îţi strică stilul. Te obligă la fraze scurte.

Nu se pierde ceva când te obişnuieşti să citeşti ziarele pe internet?
Informaţiile de pe internet sunt superficiale şi rapide, dar nu acoperă cartea.

Cetăţeanul clasic are un ziar în mână.
Nu e vorba numai de ziare. Este vorba şi de cărţi.

Când mă gândesc la jurnalism, pe dumneavoastră şi pe Cristian Tudor Popescu vă identific cu ipostaza de jurnalist. Aveţi elementele jurnalistului.
Cristoiu: Eu nu sunt jurnalist. Sunt scriitor. Eu consider că jurnalistica este inferioară literaturii. În jurnalism nu rămâi în posteritate. În perioada interbelică era Pamfil Şeicaru, un jurnalist care schimba miniştrii şi mai era un domn George Bacovia, pe care nu-l ştia nimeni. La ora actuală, îl învăţăm la şcoală doar pe Bacovia.

Mai contează ce zic jurnaliştii? Contează pentru oameni ce spuneţi?
Caragiale scria în “noaptea furtunoasă”, că cei doi jupâni, Dumitrache şi Pingescu citeau un text imbecil, nu înţelegeau nimic din el, dar erau fericiţi. că le împărtăşea opiniile.

Jurnalimul influenţează omul în momentul în care confirmă ceea ce deja bănuieşte.
Cristoiu: Vă mai dau un exemplu. Este un exemplu de contraperformanţă a mea. În 1996 când a venit CDR-ul, pe care eu îl sprijinisem, chiar din prima zi l-am criticat pe Emil Constantinescu. Am avut apoi probleme, deoarece mare parte a populaţiei era de partea învingătorului. Aşa s-a întâmplat şi cu actuala putere, însă oricare ar fi conducerea, la un moment dat creşte numărul nemulţumiţilor. Când domnul preşedinte va avea probleme, cum au avut şi predecesorii săi, vă garantez şi să rămână asta scris: eu voi fi cel care-i va sări primul în ajutor.

Scrieţi la multe ziare, faceti emisiuni la televizor, v-aţi ocupat mult din timp, Bănuiesc că şi câştigaţi foarte bine.
Câştig suficient de bine la nivel de câştig cinstit. E foarte important. Aş fi putut să muncesc mai puţin dar să câştig mai mult.

Aveţi o maşină scumpă?
Am un Volkswagen. Un Golf. N-am boala maşinilor.

Dumneavoastră şi Cristian Tudor Popescu nu insistaţi, vizibil, pe exterior. Pe obiecte.
Nu e o comedie. Eu n-am inţeles niciodată cum oamenii politici mari s-au putut ocupa de casele lor. Creierul nu poţi să-l împarţi în două. Nu ai timp psihologic. Am o casă bătrânească undeva şi mi-a propus cineva să facem o casă gen vilă. Când am auzit că trebuie să vină maşini, să descarce, să fiu atent… . Mi s-a părut timp pierdut inutil. Nu e vorba numai de timp fizic. E vorba şi de cel psihologic.

E vorba de o negociere a preocupărilor.
În sensul ăsta am şi spus.

Pe de altă parte, oamenii interpretează modestia asta şi spun că este o formă de ipocrizie.
E o formă de bun simţ. O să-ţi spun o mărturisire. Eu când mă duc să cumpăr ceva nu am mulţi bani în portofel. Nu că aş vrea să par sărac. Nu vreau să le creez celor din jurul meu sentimental de umilinţă.

Înainte să fac interviul ăsta îmi propusesem unul cu Dan Iosif. N-am mai apucat. Ce rămâne după oamenii aceştia?
După părerea mea dacă faci ceva, rămâne. Nu-mi dau seama cum vor rămâne. Posteritatea este ca un loz. Nu poţi ştii. O personalitate de mare glorie poate să fie uşor uitată.

Pe dumneavostră vă ştie lumea mai mult în ipostaza jurnalistului decât în cea a scriitorului.
Poate să fie ghinionul vieţii mele. Pot să scriu eu încă zece cărţi de proză foarte bună. Lumea va considera că sunt gazetar şi pentru că n-am avut tăria să renunţ la gloria pe care ţi-o dă presa.

Domnule Cristoiu… huă Băsescu.
Nu. Ştiu, toată lumea… . Eu n-am făcut o fixaţie.

Lăsaţi impresia că ar fi vorba de o fixaţie.
Oricărui om politic îi face bine o critică. Ascultaţi la mine că-s om bătrân. Lauda absolută te trimite la plutonul de execuţie de la Târgovişte.

Naaisss

A.G. Weinberger: "România este o ţară care nu se iubeşte".

Made in Turkey

Să ştii să pleci. Să ştii să schimbi. Să ştii să vrei. Să ştii să fii. Sunt cele pe care le-am învăţat învăţat în ultimii 24 de ani. Am plecat când am simţit că nu mai am de câştigat. Nu bani. Glorie. Am plecat când am simţit că am câştigat tot ce se putea câştiga acolo. 5 luni la un post turcesc este o perioadă suficientă concluziei că proştii sunt mulţi. După 5 luni începi să înţelegi de ce naibii îi bătea Ştefan cel Mare. Începi să înţelegi de ce când vorbeşti cu unu de nu înţelege ce zici, îl priveşti tâmp şi-l întrebi dacă e turc. Deci începi să înţelegi nişte chestii. Asta lor li se întâmplă mai rar. Turcii nu înţeleg. Vorbesc abundent şi prost. Îţi spun prostii cu un ton pertinent.

Continuarea....

De când am plecat de la Dogan m-am întâlnit des cu întrebarea "de ce". La Dogan mi-au plăcut românii. Turcii acolo erau nişte indivizi care îţi făceau comparaţii între Siomna Sensual şi Andrei Gheorghe. Îţi explicau că este acelaşi lucru. Am făcut acolo o rubrică în care mergeam cu o vedetă cu autobuzul vara prin Bucureşti şi stăteam de vorbă. După ce am filmat 4 materiale d-astea m-a chemat unu dintre turci. "Întreabă-i şi tu pe ăştia cu care mergi cu autobuzul de cât timp n-au mai fost cu autobuzul". "Pune-le şi tu piedică la un moment dat". Acestea sunt 2 dintre sugestiile lui. S-a gândit o zi, două şi asta a fost ce i-a venit în minte. De ce am plecat de la Dogan? Răspunsul cel mai bun s-a petrecut săptămâna trecută. Au făcut oamenii aceştia de la "Bulevard", premiile Bulevard. Ideea nu e rea. Nici originală. Eh, acum începe turcismul. Cu ce ocazie au fost date premiile astea? În mijlocul anului? În fine. Cu ocazia sfâşitului de primăvară. Au inventat ei nişte categorii. Au ales ei nişte vedete. Fără nicio noimă. Cosmin Cernat cel mai bine îmbrăcat bărbat din România. Ceva de genul ăsta. Prostia nu s-a oprit aici. Au făcut un sistem cu SMS-uri, cu gândul că românii se vor îmbulzi la vot. Pe principiul nu votezi nu contezi. Într-o emisiune cu rating 0.6 nominalizările erau spuse într-o aşa viteză încât nici să-ţi propui, nu puteai să reţii cum să votezi. Românii s-au supus prostiei turceşti şi au făcut ce era de făcut. Adică premiile. A câştigat Cosmin Cernat premiul pentru cel mai bine îmbrăcat bărbat. Bineînţeles, votat de public. Ce-a ieşit din tot turcismul ăsta? O ştire în "Can Can"... că Andreea Bănică n-a ştiut cine e Cătălin Josan.

Cătălin Dezbrăcatu despre fotbal

Cineva spunea că cea mai irosită dintre zile, este aceea în care nu a râs. Luăm fotbalul prea în serios. Suntem prea îndârjiţi. E prea multă înjurătură. Sunt prea puţine aplauze. Tudor Arghezi parcă, zicea că tot ce este grav şi solemn, natura a hotărât că trebuie să fie şi prost. Fotbalul la noi a început să devină extrem de grav. Privim solemn spre ecrane. Hai totuşi să mai şi râdem. Să nu devină prost. În premieră pe ţară… Catălin Dezbracatu despre fotbal. Aşadar şi prin urmare interviul pe care l-am făcut pentru unul dintre ziarele de sport ale lumii. Că altfel nu pot să-i zic.

Ţi se pare important fotbalul?
Pentru mine nu e important. Nu m-a atras nicodată sportul ăsta. Mă uit dacă joacă Steaua sau Dinamo.

Nu pui suflet deci.
Exact. Nu ţin cu nicio echipă.

Nici n-ai jucat fotbal înseamnă.
Am jucat. Cine n-a jucat fotbal cînd era mic?! Eram portar.

Aici vroiam să ajung. E foarte greu dacă nu ştii să joci fotbal la anumită vârstă.
Mă puneau ăia în poartă. Stai mă în poartă că altfel nu mai….

Prindeai mingea aia? Erai bun?
Da. Mă nimeream pe traiectoria ei.

Poziţia asta de portar în fotbal e cea mai mişto. Nu alergi. E confortabilă.
Exact. Dacă ai avea posibilitate să-ţi pui acolo o măsuţă, un scăunel. Să serveşti o cafea. Un suc. Dacă vine soare să-ţi montezi o umbreluţă. Ar fi foarte mişto. Să vorbeşti la telefon. Sună-mă mai târziu te rog eu. Am un şut pe poartă. Vorbim mai târziu.

Portarii ăştia n-au imaginaţie înseamnă.
Da. Nu prea au.

Nu ştiu să-şi petreacă timpul liber. La echipele astea mari, sunt meciuri în care au un singur şut pe poartă. E un fel de administraţia timpului liber.
Eu mă uit la fotbal doar pentru spectacol.

Antrenorul ţi se pare important?
Antrenorul e un fel de pleacă ăla vine ăla. Îşi fac prea des geanta.

Vreun fotbalist să-ţi fi plăcut de-a lungul timpului e?
Îmi aduc aminte că era ăla… care a apărat golurile. Duckhadam.

Văd că ai simpatia asta pentru meseria de portar. Şi la televiziune există portar.
Exact. E foarte important.

Ca discurs aşa, ce echipă îţi place mai mult?
Băi îmi place Rapidul. Că am auzit că au un autocar nou.

Nu. CFR-ul are autocar nou.
Sau aşa… da.

Deci ca autocar CFR-ul ar trebui să câştige.
Ca autocar da.

Ca poante care ţi se par mai buni?
Dacă zic unii se supără alţii. Dacă zic alţii se supără unii. D-aia nici nu vreau să zic. Lasă liber aici. Nu trece nimic.

Au prea mulţi bani fotbaliştii? Adică nu te enervează când trece pe lângă tine un fotbalist într-o maşină scumpă? Tu parcă ai un Fiat.
Nu mă consum din chestii d-astea. Cea mai bună maşină, e maşina de servici.

Ai văzut că fotbaliştii au şi iubite foarte frumoase.
Dacă ai bani, nu poţi să pui orice fată în dreapta unei maşini scumpe. Vorba aia, mergi cu o maşină decapotabilă şi nu eşti atent, poate să-ţi sară femeia în maşină.

Tu ai păţit chestii dastea nasoale probabil.
Am păţit. Doar că de bucurie că m-a văzut n-a sesizat că n-am maşină decapotabilă.

Ţi se pare că se face prea mult caz cu fotbalul ăsta.
Da. E mult zgomot pentru nimic.

Becali îţi place?
Nu. Ştii de ce?

Nu.
De d-aia.

E şi el un om. Face glume. Bagă bani în fotbal. De ce să nu-ţi placă?!
Consideră că n-am înţeles întrebarea şi treci peste ea.






Am văzut că mergi des pe la evenimente mondene. Cu fotbalişti te-ai întâlnit pe acolo?
Cu ăsta… cu cine m-am întâlnit mă?! Cum îl cheamă pe ăla de la Formula 1?!

Din fotbal te întrebam.
Da, da… zi un nume de pilot de formula 1.

Schumacher.
Da. Cu ăsta m-am întâlnit. Cu Schumacher.

Păi din câţi fotbalişti avem, tocmai cu Schumacher te-ai întâlnit?!
Da. Cu Scumacher.




Mă uitam că rubrica ta începe miercurea la 9 jumătate. Mai ai un pic şi te intersectezi cu Champions League-ul.
Da. Da. Am vorbit cu domnul Champions League. Să înceapă el un pic mai târziu, să se uite lumea la material şi apoi să se fie mai bine dispuşi la meci.

Deci iniţial Champions League-ul era la 9 jumătate şi l-aţi decalat un pic să apuci să-ţi faci emisiunea.
Dacă începe la fără un sfert, vorbesc eu un pic mai repede ca să apuce lumea şi Champions League-ul.

Când ai vorbit despre fotbal ultima oară?
La radio. Avem un concurs cu întrebări din fotbal.

Da. Am văzut că ai o reclamă şi în ziar aici.
Avem un concurs la Kiss Fm cu întrebări din fotbal. Eu mă uit în foi pentru răspunsuri. Nu le ştiu.

Ai foile la tine practic.
Da. Eu când am văzut arbitrul la fotbal am crezut că e un fotbalist care poartă doliu, că i-a murit cineva.

Ai crezut că e un fotbalist mai supărat. Ţi-ar fi plăcut să fii fotbalist?
Nu. Sunt mulţumit cu ce sunt. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am ajuns ce mi-am dorit.

Meseria ta este actoria.
Da. Am făcut un curs de actor cofetar.

Eu mă mir că nu te pricepi şi la fotbal. Eşti mulţumit de tine?
Da. Dacă nu încep să am burtă, sunt mulţumit de mine.

Zici că fotbalul nu ţi se pare important. Ai vrea să se desfinţeze? Adică să terminăm odată cu fotbalul ăsta?
Dacă ar fi altceva de băgat la televizor pe perioada meciului… . Dacă ai televizor color, plasmă şi chestii dastea, verdele ăla se vede foarte mişto.

Până la urmă, de la fotbal ţie îţi place terenul.
Da. Te relaxează. E ca şi când te-ai uita la un acvariu.

Cum te uiţi la peşti să te linişteşti, aşa te uiţi şi la fotbalişti. Doar că la fotbalişti te enervezi.
Depinde.

Nici ca spectator nu-i uşor fotbalul.
Adică după ce vezi jocul stai şi ore întregi să te uiţi la emsiuni. Să vezi minutul 39. Sau minutul 25 când a alunecat unu’ nu ştiu cum. Te uiţi la un film după care derulezi să vezi scena 4 actul 7. Cam aşa e şi cu fotbalul.

Acum îmi dau eu seama de ce eşti supărat pe fotbal. Tu faci şi emisiunea aia duminică seară de la ora 8 şi te intercalezi cu derbyul.
Ce înseamn` “derby” ? Nu e cumva loţiune daia de după ras? Derby? After shave dăla?

Derbyul e când se întâlnesc pe teren fotbaliştii cu cele mai mari salarii. Atunci e derby-ul.
Derby. Da. Am înţeles. Şi la mine e tot un fel de derby. Doar că e un derby cu multe cuvinte. Cuvinte curate. Că aşa şi pe buzele fotbaliştilor mai vezi cuvinte.



Ţi se pare că ştiu să înjure bine fotbaliştii?
Nu ştiu dacă ştiu. Da’ înjură cu poftă.

Cu ratingurile cum mai stai?
Bine. Atâta vreme cât plăteşti ca să se modifice ratingul, stai bine.

Tu sau în general?
Da. Am pe cineva la măsurători care primeştrte şi bonuri de masă.

Îţi place în România?
Am momente când îmi place. Şi am momente când nu-mi place.

Acum e mişto să nu-ţi placă.
E adevărat că sunt mai multe lucruri nasoale decât bune.

Nu ne distrăm în România? Am văzut că te mai întâlneşti pe la evenimente cu străini. Vorbeşti cu ei. Par cam trişti un pic. Nu prea se mişcă bine.
Nu. Nu sunt complexaţi. N-au atitudini de bădărani, să dea în camerele de filmat. Sunt mai fireşti

Tăriceanu era un pic suprat pe tine, la un moment dat.
Da. I-a trecut. Aşa e în tenis.

Tu ai rol foarte important. Te ocupi de buna dispoziţie a oamenilor.
E un rol foarte important. ŞI nu e nici pe departe aşa uşor cum pare.




Mai ai poante? Mai poţi?
Mi-am luat de vreo 10000. Acum 2 ani mi-am luat mai multe. Am găsit un preţ mai bun.

Despre Mihai Morar

Am fost foarte bine dispus zilele astea. I-a ieşit lui Mihai Morar o poantă. Mi-am dat seama că dacă-ţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul complotează la reuşită. Mihai Morar era unul dintre cei care îşi doreau. Zilele trecute a reuşit. I-a ieşit o poantă. Este unul dintre cei mai consecvenţi oameni pe care i-am întâlnit. De 2,3 ani încoace face emisiuni, ba la radio, ba la televizor. Doar, doar, de o reuşi o poantă. Iată ce înseamnă să ştii ce vrei în viaţă. Care e poanta care i-a ieşit? Nici nu mai contează. Era una cu Ana Maria Prodan. Cu toţii ne alegem exemple în viaţă, de la care furăm. Avem nevoie de reuşitele altora pentru a ni le detrmina pe ale noastre. Mihai Morar privea, cu o sprânceană ridicată, spre Andrei Gheorghe. O vreme a furat de la el. L-am întâlnit pe Morar acum vreo câteva săptămâni şi mi-am dat seama. A trecut de faza în care-l copiază pe Gheorghe. Acum vrea să fie. Fumează ca Gheorghe. Vorbeşte ca Gheorghe. Se crede Gheorghe. Faţă ar avea. Da' nu de Andrei. Doar de Gheorghe. Hai mă. Cum cine e Mihai Morar? Dă-o naibii de treabă. Nu-l ştiţi pe Morar?!? E băiatul acela cu Daniel Buzdugan lângă el la radio şi sprânceana ridicată la televizor. De fiecare dată când cineva mă anunţă că se duce la emisiunea ăstuia, am rugămintea să-l întrebe de ce ţine o sprânceană mai sus decât cealaltă. Eu sunt convins că nu e întâmplător. Sunt convins că a existat o perioadă în care Morar se privea în oglindă. Şi asta a fost reacţia. A ridicat o sprânceană.

Interviul cu Amalia şi Ilie Năstase

Ilie Năstase este singurul român care poate să-ţi explice despre cum e să fi cel mai bun în lume. La ceva. Este unul dintre oamenii care au făcut viaţa interesantă României. Nu l-am văzut jucând. L-a văzut mama. Trebuie să ştim să strângem mâna oamenilor ăstora. Dacă tot avem ocazia.

Deci... Ilie şi Amalia Năstase. Click.

Pari des un om vesel.
I: Amalia tot îmi spune, tu nu te superi când ţi se întâmplă treburi... nenorociri.
De ce să mă supăr!? Ce se rezolvă!?

Acum parcă te-ai supărat un pic.
Sunt totuşi 9 ani de când mă chinui. Când mi se face o nedreptate, parcă înebunesc.

E complicată ţara asta?
O complică unii. Cei din fosta securitate. Ei o conduc. Ţi-o spun clar asta.

Rămâne între noi?
Deci ţara asta a fost confiscată de ei. Nu ştiu dacă ţi-ai dat seama. Nu ţi-ai dat seama nu?!

Nu. M-am luat cu altele Ilie şi n-am fost atent.
Sunt şanse mici să avansăm.

Deci nu-ţi place România.
Eu n-am nimic cu România. Eu am cu românii. România este ţara mea, m-am născut aici...

Românii par a fi problema.
Amalia: Nu, români. O parte dintre ei. Ar fi imbecil ca Ilie să aibe ceva cu românii. Dimpotrivă.

Se spune că oamenii se împart în două categorii. Îndreptăţiţi şi nedreptăţiţi. Cei îndreptăţiţi împart dreptatea. La ei probabil se referea.
Ilie: Românii sunt fricoşi. Nu reacţionează când sunt furaţi.

Vorbeam de îndreptăţiţi şi nedreptăţiţi. Răspunsul vostru la întrebarea următoare este îndreptăţit. Aţi cunoscut multe ţări. E frumoasă România asta?
Amalia: E ca şi cum m-ai întreba dacă mama mea e mai frumoasă ca alte mame. Din punctual meu de vedere este cea mai frumoasă. Obiectiv, sunt şi mame mai frumoase.

Uneori e bine să fii subiectiv.
Năstase: Nu valorificăm nimic din ce avem.
Amalia: Ne-am înţepenit în proiect.

E important ce zic străinii despre noi? Văd că e o isterie constantă a păreri celorlalţi despre noi.
Amalia: Dacă conta părerea altora despre noi, am fii făcut ce fac şi ei. Poate am fi dat dosarele securităţii la liber.
Ilie: Sau justiţia. De ce depildă în dosarul meu s-au dat decizii favorabile la Bucureşti, iar la Timişoara, în acelaşi dosar, alt judecător a judecat invers. Există legea de la Bucureşti şi cea de la Timişoara?!



Tu ai câştigat în ipostaza în care confruntarea era în teren. Unde conta talentul. Când confruntarea s-a mută în culise ai pierdut.
Ilie: În sport sunt doar două situaţii. Când pierzi. Şi când câştigi. Nu există compromis.
Amalia: Chiar şi în relaţia cu ziariştii e la fel. Ilie nu le spune ziariştilor ce le place lor să audă. El spune adevărul. Dacă un ziarist îi spune că a furat bani, Ilie îl înjură. A doua zi apare în ziar că Ilie a vrut să-l omoare. Eu nu cred că poate exista un om căruia să-i fie frică că Ilie urmează să-l omoare.

Poţi să mori de râs. Poţi să mori de ciudă.
Ilie: Pe ăsta l-am avut angajat la mine, la Europa FM. Daniel Chican îl cheamă. L-a dat doamna Culcer afară şi eu l-am adus înapoi. Eu i-am vorbit mai urât pentru că-l cunosc bine. Că vreau să-l omor. Aşa a apărut a doua zi în Evenimentul Zilei.

Deci să stea omul liniştit, că nu vrei să-l omori.
Ilie: Am fost cu el la o emisiune. La plecare i-am zis să fie atent cum coboară scările. Să nu se împiedice să cadă. Să zică lumea că l-am împins eu.
Amalia: Toţi ziariştii care vor să fie efervescenţi, îţi iau o frază din care aleg patru cuvinte. Asta se folosea şi în străinătate. Acum o sută de ani. Eu cred că ei sunt antrenaţi în asta. Au şedinţe dimineaţa în care îşi aleg victimele. De exemplu este una la “7 Plus” , care inventaeză istorii. Despre Ion Ion şi Maria, despre Ion Ion şi Ileana…

Deci e bună povestitoare. Eu cred că îi supraestimaţi pe mulţi dintre ziarişti. Sunt oameni simpli ajunşi într-o ipostază de uşoară putere.
Ilie: Lucrurile frumoase nu vând.
Amalia: Good news is no news. Pe toate primele pagini de ziare nu vezi decât sâni.

Problema cred nu este că sunt sâni. Problema este că sunt aceeaşi.
Amalia: Ziariştii care dau sâni pe prima pagină, îl ceartă acum pe Ilie că n-a făcut academia de tenis. Asta cred că problema.

Eşti romantic Ilie? Adică a fost o situaţie în care să te miri şi să zici ce romantic am fost? Sau Amalia să zică....
Amalia: La Ilie definiţia romanticului nu este aceea a unuia care-ţi aduce flori. E mai degrabă a celui care-i place să meargă la munte, în peisaje romantice. Să iasă din modern.

Nu-ţi aduce flori?!
Ba da. Ultima dată mi-a adus la Paris. Am fost acum o lună acolo şi mi-a dat un buchet cu flori. Că sunt mai ieftine decât în Bucureşti.

Altfel e o floare dată la Paris nu?
Ilie: Mie-mi plac florile. Mă ocup şi cu decoratul casei. Totdeauna la intrarea într-o casă cele mai importante sunt florile.

Am încheiat deci povestea asta cu scandalurile?
Amalia: Nu. Dabia începe. Vrem să facem Academia de tenis acolo. Toată lumea ne întreabă de ce ne cantonăm cu acel teren. O să încercăm să mai facem şi în altă parte. Dar şi acolo.

În timp ce îmi povesteşti asta eu mă gândesc la faptul că finaciar vă puteţi considera oameni fără îndârjiri. Nu?
N: Am încercat să-l şi cumpărăm. Nu se poate. Mi-a zis cineva de la Guvern.
Amalia: Lumea întreabă de ce nu-l cumpără şi-l vrea de pomană. Vrem să-l cumpărăm. Nu e de vânzare. Eu vă promit că dacă am abandona ideea Academiei de tenis făcută acolo, în câţiva ani s-ar ridica câteva blocuri pe acele terenurile.



Revin la ce spuneam. Finaciar nu mai ai îndârjiri. Constat că ai o familie frumoasă. Ce-ţi trebuie povestea asta?
Năstase: E povestea vieţii mele. Eu ce las în urma mea în România. Vreau să las un stadion de 10000 de locuri cu numele Ilie Năstase. O academie de tenis cu numele meu. Şi eu şi tu suntem trecători. Astea or să rămână. Certurile se uită. Ce am făcut eu în tenis? Alea sunt rezultate. Vreau să rămână ceva concret. Performanţele mele au fost făcute în occident. Nu în România. Vreau să las ceva aici.

În Occident în dreptul tău a scris tot timpul România.
N: Eu n-am vrut să scrie România. Că s-a scris România, a fost cu atât mai bine. Eu n-am făcut-o pentru România. Eu am făcut-o pentru mine. Onest. Dacă-mi ieşea rău, România nu mai era mândră de mine. România pe mine m-a folosit. Nu e rău. Eu am jucat 20 de ani Cupa Davis. Statul a încasat milioane de pe urma mea. Mi-e dator vândut.

Eu mă uit la tine şi văd un om cu multă glorie. E mult.
Dar nu în România. În România nu o am. De ce să mă simt mai bine în Franţa?! Eu mă identific cu românii. Îmi place să glumesc. Aşa suntem noi românii. Aşa sunt şi eu. Mai neserios când trebuie să fiu serios. Ce vrei de la mine? Să fug în Franţa?! Mi-ar fii uşor. Nu vreau. Eu vreau să am respectul românilor. Dacă vor să mi-l dea... bine.

Crezi că nu-l ai? Au memorie românii? Probabil despre asta e vorba. La asta se reduc lucrurile la final.
N: Poate românii nu ştiu să-mi arate. În Franţa mi se întâmplă să dea şoferii geamul jos şi să mă salute. În România nu.
A: În piaţă la Dorobanţi l-au recunoscut 2 doamne, pe Ilie. Una dintre ele zice, “uite-l pe Năstase”, iar aialaltă răspunde, “dă-l naibii”. S-a enervat ăsta. A făcut-o varză.
N: “Doamnă v-am făcut ceva eu?!”.
A: Nu i-ai zis aşa.
N: I-am zis, “făi, ţi-am făcut eu ceva?!”.
A: Şi mi s-a mai întâmplat şi mie o dată. Îl aşteptam pe Ilie la aeroport. Lângă mine, 2 băieţi. Iese el şi unul dintre cei doi, “uite-l bă pe Năstase”. Alălaltu dă replică. “Dă-l în p... mea”. I-am dat cu cheile de la maşină în cap. Şi-am fugit.







Poate că românii privesc cu antipatie spre reuşitele finaciare ale altora. Sunt reacţii de oameni mici cu frustrări mari.
N: Despre ce invidie poate fii vorba?! L-am câştigat eu, s-au mi-a dat cineva titlul de cel mai bun jucător din lume?!
A: Multe din articolele care se scriu despre Ilie stau sub sintagma “ştim că Ilie a fost un mare campion, dar gata, a terminat”.

Şi totuşi. În tenis se aplaudă fiecare punct. Nu? Este singurul sport în care se aplaudă fiecare punct. Concluzia nu este atunci că tu ai fost cel mai aplaudat om din România?
Eu aş zice altceva. Dacă am lua numai câte loburi am dat...

Tenisul mi se pare sportul cel mai apropiat de viaţă. Se schimbă situaţiile repede. Te lupţi constant pentru fiecare punct. Fiecare punct e o victorie.
N: Da. Se zice că trebuie să lupţi până la ultimul punct.
A: Poţi să ai zece mingii de meci. Şi în final să pierzi.

Şi e momentul acela în care mingea loveşte neţul. Poată să cadă ori într-o parte ori în cealaltă. Eşti la egală distanţă de câştig şi de înfrângere.
N: Englezii spun “bad luck”. Românii zic “păcat”. Îţi trebuie puţin noroc.

Şi stai şi te gândeşti, dacă nu se apuca Hagi de fotbal, Nadia de gimnastică şi Ilie de tenis?!
N: Eu am riscat mult. Am plecat la 20 de ani din ţară. Pentru mine a fost o crimă să pot să încep tenisul de performanţă abia la 20 de ani. Imaginează-ţi că astăzi mulţi, la 23 de ani se lasă. Eu am avut un handicap de cel puţin 5 ani faţă de ceilalţi. Aş fi fost un jucător mult mai bun...

Ai fi putut fi mai bun de atât?
N: Mai prost sigur nu.

Determinarea asta a ta să reuşeşti “Academia Ilie Năstase”, poate vine din tenis. Poate vine din faptul că te-ai obişnuit să te lupţi pentru fiecare punct. Şi să câştigi.
N: Da’ parcă nu mai am răbdare. Parcă nu mai am forţa necesară. Şi parcă nu mai am 40 de ani.

Acum eşti prea preocupat să te enervezi pe ăştia şi o neglijezi pe Amalia. Poţi să şi iubeşti şi să fii şi supărat în acelaşi timp?
N: Poate sunt mai trist acum. Da’ nu-mi schimbă viaţa sentimentală.
A: Dimpotrivă. Ai unde să te întorci. Noi cam tot timpul suntem împreună. Dar nu ne săturăm unul de celălalt. Am văzut un comentariu pe forumul de la “Evenimentul Zilei”. Cel mai tare comentariu. “Bă prostule”, era vorba de Ilie. “Cum te-a păcălit bă aia s-o iei şi din Rahova şi cu 2 copii?!”. Am râs toată seara. Îţi dai seama ce-are ăla în cap?!

M-am întristat după ce-am vorbit cu voi. M-am întristat puţin. Mă aşteptam să vorbesc cu doi oameni senini şi veseli.
N: Când vorbesc despre asta mă încordez.
A: Ilie până la urmă o să treacă mai departe. Şi o să se ducă să joace la Roland Garos. La Dubai. La Monte Carlo. Dar totuşi proiectul vieţii lui ăsta este.

Mi-a rămas în minte un editorial scris de curând de Cristian Tudor Popescu. Titlul era “în tenis nu există egal”. Concluzia atunci ar fii că totuşi, tu în tenis nu ai avut egal.
A: Suntem în tie-break acum.

Naaisss

Tudor Chirilă: "Orgasmul e singurul moment in care pierzi si castigi in acelasi timp".

Blogerul Zoso

La Apropo TV, duminică, Andi Moisescu a vorbit despre blogurile vedetelor. Invitaţi, Marius de la Akcent, Radu Paraschivescu şi unul de l-au recomandat "blogger profesionist". Zoso îşi zice. Că ăştia au nickuri. Nu mai au nume. E nasol să ai nume. Trebuie să ai nick. Zoso deci. Omul s-a prezentat la filmări. Probabil a primit invitaţia cu o săptămână înainte. A povestit în stânga. În dreapta. Pe principiu, "Bă să vă uitaţi duminică la Apropo TV, dacă e...". Avem şi varianta zilei anterioare celei cu înregistrarea. "Băi dacă e, ne vedem mâine. Da' mai pe după-amiază, că am nişte filmări". S-a prezentat omu la emisiune. Şi-a tras pe el un hanorac. Să fie mai rebel. Pare şi puţin bărbierit. Cu vocea uşor tremurândă. Cu o atitudine pertinentă. Priveşte într-o direcţie şi începe să vorbească despre blogul lui Chivu. "Prima dată e să-mi exprim dubiul că scrie el. Mi se pare un text scris în limba română ceea ce pe fotbalişti nu prea îi bănuieşte nimeni de asemenea chestii". După difuzarea emisiunii sigur a sunat 2, 3 prieteni..."bă cum vi s-a părut?".

Interviu cu Vali Bărbulescu

Este un interviu despre ce înseamnă alegerile bune în viaţă. Este despre ce-i zice Penelope lui Tom Cruise în Vanila Sky. “Any passing minute is another chance to turn it all around”. Este despre o viaţă trăită mişto. Este despre povestea radiourilor din România. Şi deci despre Vali Bărbulescu. So... click.

Radu: În general eşti un individ ce pare să fi reuşit. Unde ai pierdut?
Vali: Se spune că pierzi o luptă. Nu pierzi un război. Am mers pe conceptul ăsta. Despre viaţă se spune că ar fi o luptă. Victoriile despre care vorbeai tu, sunt de fapt lupte câştigate. Nu e vorba despre razboiul “însuşi”. Pe acesta nu-l consider câştigat inca. E vital sa iţi alegi bine oamenii cu care pleci la razboi .Abilitatea lui Napoleon nu a fost aceea de luptator cu sabia in mana. A fost de a şti să-şi aleagă generalii. Despre asta e vorba.

Radu: Care au fost alegerile proaste?
Vali: Alegerile proaste le facem inconştient mai des decât cele pe care le facem conştient. Viaţa e o înşiruire de alegeri. Am momente în care îmi dau seama că alte alegeri m-ar fi schimbat radical.

Radu: Ai fost bun sau ai avut noroc?
Vali: Am fost şi bun şi am avut şi foarte mult noroc. Mă bazez pe noroc. Dar nu-l forţez. Sunt un om norocos. Am scăpat de foarte multe accidente rutiere dar nu depăşesc fără să mă asigur. Unul dintre eşecurile majore ale vieţii poate ajunge să fie căsătoria. Mă întrebai de alegeri proaste. La mine asta a fost. Nu regret persoana. Irene, este o fata extraordinara. Regreţ situaţia, faptul ca am esuat in institutia numita “casnicie”.

Radu: A fost o greşală remediabilă.
Vali: Da. Tot răul spre bine. Constat acum că alegerile pe care le-am făcut ulterior divorţului au fost bune. Am făcut ce mi-a dictat sufletul. Şi sunt fericit.

Radu: Pot să te privesc ca pe un om talentat sau ca pe unul irosit în prea multe.
Vali: E posibil. M-am confruntat cu dezamăgirea unora care mă apreciau într-un domeniu, în momentul în care m-am îndreptat si spre altele. Pe de altă parte numărul oamenilor cărora le-am câştigat aprecierea în următorul domeniu de care m-am apucat, surmontează dezamăgirea celorlalti. Întotdeauna am făcut lucruri ce mi-au făcut plăcere. Pe care le-am făcut din pasiune. Am început cu radioul.

Radu: La RFI…
Vali: În Bucureşti primul a fost Delta Rfi. Îmi aduc aminte cu nostalgie de felul cum am ajuns la 18 ani în Bucureşti. Am ajuns în Gara de Nord, aveam nişte fise.

Radu: Nişte fiţe?
Vali: Fiţe n-am avut şi probabil nu o să am toată viaţa.

Radu: E bine uneori să ai şi fiţe.
Vali: Mie-mi conferă poate statul de fiţos superioritatea intelectuală/morală pe care o am faţă de unii oameni. Este blestemul multor oameni care au reuşit. Succesul te face să pari fiţos. Există şi reversul. Oameni care nu au făcut nimic, dar care se comportă ca şi când ar fi plini de reuşite.


Radu: Ne întoarcem la fise…
Vali: Aveam câteva fise în buzunar. Am format numărul de la informaţii. Am cerut posturi de radio din Bucureşti. Primul număr pe care mi l-au dat, a fost cel de la Radio Delta. Am sunat. Bună ziua. Mă numesc Vali Bărbulescu. Am mai lucrat la radio în Constanţa. Aş dori să încercăm o colaborare. Se pare că am nimenrit unde trebuie. Au acceptat să ne vedem.



Radu: Până aici a fost norocul.
Vali: Exact. Cu primele lucruri pe care le-am avut de făcut acolo însă, am reuşit să-i conving. Aici a fost vocaţia.

Radu: Ce calităţi aveai?
Vali: În primul rând aveam un spirit oratoric bun. Puteam vorbi liber. Mă făceam înţeles. Eram convingător. Eram serios. Şi acum sunt. Sunt printre puţinii dj care nu beau, nu fumeză, nu iau droguri…

Radu: Nu eşti prea serios ?
Vali: Nu sunt posac. Sunt jovial. Funny. Dar stiu sa ma opresc când începe lipsa de seriozitate. Dansez, dar nu cu poalele în cap. Ştii cum se spune. Îmi aduc aminte că prima mea emisiune în Bucureşti a fost în Duminica sfântă de Paşti. De la 8 dimineaţa, la 11. Ratingul cred că era minus 3. Nici oamenii din clădire nu ascultau.

Radu: ”Paşte” înseamnă trecere. Ai trecut practic de la un om cu fise la…
Vali: La unul cu salariu. Da.

Radu: Ce radiouri au urmat?
Vali: A urmat marele boom. Sau momentul afirmării. Radio Contact. Era la momentul acela cel mai bun post de radio din ţară.

Radu: Ăla cu delfinul.
Vali: Era radioul cu delfinul. Până atunci mă prezentasem cu un pseudonim. Johnny Dee. La radio Contact m-am prezentat Vali Bărbulescu. De atunci a început consolidarea brand-ului Vali Bărbulescu. După Contact a urmat Radio 21.

Radu: Care a fost treaba cu Radio 21?
Vali: La inceput o provocare. Iniţial a fost si o ispită financiară. Ulterior s-a creat o gaşcă foarte omogenă. Nu mai contau banii. Conta cum să facem ca Radio 21 să fie no 1. A fost o muncă acerbă de un an si… Radio 21 a ajuns no 1. A fost o perioada extraordinara! Eu locuiam in aceeasi vila cu radioul, la etaj. Iti dai seama cum e sa te trezesti cu 5 minute inainte sa intri in emisie. Primele jumatati de ora de program inca visam…

Radu: Şi-ai plecat.
Vali: A urmat Pro Fm-ul. Da. A venit Andrei Gheorghe din Constanţa, cu care eram prieten din copilărie. Lucrasem cu el la Radio Sky. Făcusem emisiuni împreună.




Radu: Cum era Andrei Gheorghe la Sky?
Vali: Autoritar. Era directorul radioului. Şi avea…

Radu: O atitudine de director.
Vali: Era ştiut de frică de oamenii care intrau în emisie şi cărora le închidea telefonul. Şi de angajaţi. Nu era un om absurd. A fost un om corect. A ştiut să se impună. A venit în Bucureşti la Pro Fm. Am avut nişte discuţii cu el în urma cărora am ajuns la concluzia că trebuie să vin în trustul Pro.

Radu: A fost o decizie bună?
Vali: Da. Pro-ul a fost pentru mine cel mai bun “PR”. Cea mai profesionistă echipă cu care am lucrat. Erau organizaţi foarte occidental.

Radu: Din afară păreau puţin rebeli.
Vali: Nu. Pro-ul a avut un moment în care a beneficiat din partea americanilor de o infuzie mare de capital. Adrian Sârbu a semnat nişte deal-uri importante în perioada aceea. Se organizau nişte evenimente care nici acum n-ar avea egal ca şi awareness. Ca şi promovare. Celebrele ”propagande” de la Keoke…

Radu: Erau oameni foarte valoroşi atunci, pe care îi sesizez ca fiind buni şi acum.
Vali: Da. Fraţii Vintilă. George după părerea mea are si acum cea mai bună voce de prezentator.

Radu: Marius, Geoge, tu, Dobrovolschi…
Vali: Craioveanu…

Radu: Nu. Craioveanu strică povestea. Eraţi toţi fără păr.
Vali: Exact. Chiar la un moment dat, când s-a nascut conceptul “Star Station Pro FM”, s-a făcut un rebranding. Era ca Logo o stea galbenă cu un colţ verde. Omul de la agenţie vroia să facă nişte coafuri spectaculoase. Creste punk. Când ne-a văzut pe toţi şi-a dat seama că a picat povestea cu coafurile şi instant i-a venit în minte să ne pictăm steaua pe cap. Sunt campanii care nu se uită.

Radu: Numele tău a fost legat pe rând de toate marile succese ale radioului de la noi. Asta pentru că acum urmează să te întreb despe povestea cu Kiss Fm- ul.
Vali: Ia-o dacă vrei ca omul potrivit la locul potrivit.

Radu: Bine. Aşa o iau.
Vali: Nu-mi atribui aceste succese. Dar n-am să fiu modest şi am să spun că am contribuit la succesul fiecăruia dintre radiouri.

Radu: Când apari tu, oamenii trebuie să înceapă să se gândească la faptul că e posibil să aibe succes.
Vali: E un precedent. Ai dreptate. Dar nu e o…

Radu: Sunt 3 precedente. 21, Pro Fm şi Kiss Fm.
Vali: Per asamblu s-a creat un precedent din toate astea. Poate mi-am creat şi un al şaselea simţ care mi-a dictat cand sa fiu şobolanul care părăseşte corabia ce se scufundă.



Radu: Cu Delia tot al şaselea simţ a funcţionat?
Vali: Cu Delia au fost mai multe simţuri. Şi tactile. Şi vizuale. Şi auditive. Stii tu …chemistry.

Radu: Am terminat cu Pro FM-ul. Ai trecut la Kiss.
Vali: A urmat o perioadă de pauză în cea ce priveşte radioul. A urmat MCM. Am fost prezentatorul show-ului de lansare.

Radu: Nu te ajută. MCM-ul a fost un eşec.
Vali: Da. Dar gândeşte-te că a creat precedentul MTV-ului. Eu am fost ales dintre acei copii de la MCM, să merg mai departe şi să prezint cele mai importante emisiuni de la MTV (Party Zone si Dancefloor Chart). Am ajuns la Kiss Fm. O gaşcă de la Radio 21 a venit aici şi a vrut să renască brand-ul Radio Contact.

Radu: După un an aţi fost pe primul loc.
Vali: Chiar mai puţin de un an. Trebuie recunoscut faptul că un merit deosebit l-au avut Cârcotaşii. S-au identificat cu imaginea “Kiss-ului”, si popularitatea lor a ajutat enorm. Huidu avea chiar si actiuni…

Radu: Huidu e un băiat mai de acţiune… poate din cauza asta.
Vali: A făcut o alegere pe care poate ulterior a regretat-o. Am feeling-ul ăsta că în momentul de faţă regretă.

Radu: Tu regreţi?
Vali: Nu. Nu regret pentru că sunt genul de om care stie cand trebuie sa renunte. Nu puteam lupta cu morile de vant sau cu… corabia gata sa se scufunde…

Radu: Îţi pare că urmează scufundările acolo?
Vali: Kiss FM este într-o curbă descendentă. O spun cifrele. Ei au castigat foarte mult din cauza retelei. Dar asta nu poate suplini un management prost. Într-un mod paradoxal, vei spune tu, noul meu loc de muncă este într-o curbă ascendentă, avand in vedere ca la ultimele sondaje, Radio 21 a ieşit cu mult înaintea Kiss-ului.

Radu: Te-ai dus la fostul radio Deea.
Vali: Am semnat cu Vibe FM. Fostul Radio Deea. Initial am avut si opţiunea Radio 21. De la opţiunea 21 am optat insa spre Vibe. Aici ma regasesc. Sound-ul Vibe FM este mai aproape de activitatea mea de DJ. Tehnic vorbind, studioul Kiss FM comparat cu cel de la Vibe FM pare al unui post pirat. La Vibe totul este de ultima generatie!

Radu: Atunci oamenii ăştia să se pregătească de succes.
Vali: Vibe-ul va fi un succes teribil. Ultimele sondaje îi situează in Bucuresti pe locul 3 si asta doar din inertia Deea. Mi s-a propus matinalul aici. Iniţial am refuzat. Eu mă culc in fiecare dimineata la 6, iar matinalul trebuie să-l încep la 7. Alex Macavei mi-a dat timp de gândire. După un weekend…

Radu: Ai pus ceasul să sune… te-ai încercat?
Vali: Nu. Pur şi simplu m-am sfătuit cu Delia.


Radu: Femeia din spate.
Vali: Întotdeauna Delia are un plus de discernământ şi de pragmatism. Mi-am dat seama că poate este momentul la 32 de ani să-mi reglez metabolismul. Atunci am zic că-l fac. Matinalul.

Radu: E un moment de seriozitate în viaţa ta.
Vali: Matinalul prin excelenţă este un program, nu atât serios, cât greu. Ce da greutate postului. Este programul cheie. Vezi faptul ca la toate radiourile matinalul este realizat de oameni vechi de radio, cu experienta.

Radu: Se câştigă bine din radio la noi?
Vali: Da. Mult peste medie. Eu am privilegiul faptului că sunt o persoană cunoscută şi sunt plătit pentru numele meu. Nu pentru orele de lucru.

Radu: S-au cam tâmpit radiourile în ultma vreme? Mă refer la oamenii care vorbesc acolo. Nu sunt cam banali?
Vali: În primul rând pe mine mă enervează foarte tare faptul că cei din genraţia nouă de radio vorbesc la persoana a doua singular. ”Ţi-am pregătit o piesă”. Nu există aşa ceva. Radioul este un mijloc de comunicare în masă. Nu este one to one. Dacă sunt în maşină cu mama, Delia şi un unchi de 70 de ani şi animatorul zice : “Ţi-am pregătit…” la care dintre noi se referă?


Radu: Esti om de radio, de televiziune ,DJ in club si fotograf. Meserii curate. Meserii dezirabile.
Vali: Numitorul comun al lor este creaţia. Sunt domenii artistice.



Radu: Care e mai importantă? Şi ce ar mai fii?
Vali: Momentan am intr-adevar mai multe meserii… Nu pot face un clasament între ele. Îmi place să spun că muzica este soţia şi fotografia amanta, şi uneori le inversez rolurile. Legat de fotografie, aici sunt cel mai nou în domeniu şi îmi solicită destul de mult din timp/dăruire. Dar am să reuşesc! Poţi arunca o privire pe foto-blog-ul meu la adresa www.barbulescu.ro . Tot legat de “meserii” iţi spun că o să joc în curând într-un serial. Şi apoi un film de lung metraj. În ambele situaţii voi avea roluluri principale. Pe de altă parte m-am apucat să şi lucrez cu un program pe Mac, IMovie. Să tai şi să montez diverse secvenţe video. Mă atrage şi partea din spatele camerelor de filmat. Cred ca sunt atras de tot ce are …butoane!

Radu: Probabil ai să-ţi iei singur interviu în curând.
Vali: Fotografii mi-am făcut singur. La MTV când nu venea operatorul mă filmam singur…

Radu: Concluzia discuţiei noastre este să se pregătească oamenii ăştia unde te duci, de succes.
Vali: Colegii mei deja sunt puşi la current. Am fost zilele trecute pe la radio si oamenii au sesizat că sunt foarte tonic. Foarte fresh. Că vin cu “vibe-ul” pozitiv după mine. La Vibe FM!

Mom, this is your son singing. I love u.

Cum arată victoria? Oamenii se plafonează în reuşite jenante. Au mize mici. Ajung repede la final. Au deznodământuri ieftine. Îşi doresc puţin. Entuziasmul e prea epuizabil. Nu ştiu să-şi argumenteze succesul. Nu se străduiesc să-i aducă suficiente argumente. Termină prea repede. Octavian Paler spunea că tinerii n-au voie să fie modeşti. Tinerii trebuie să fie aroganţi. Am întâlnit mulţi oameni cu aroganţă ieftină. Cu aroganţe prea mici. Nu ştiu când să fie aroganţi. Nu ştiu nici de ce. Îşi propun reuşite fără consecinţe. Îşi propun prea puţin. Vor prea mulţi bani. Şi prea puţină glorie. "Aşa eram şi eu la vârsta ta. Ziceam că fac... că dreg". Aşa mă ponderau unii la un moment dat. Au terminat prea repede. De ce? Şi-au propus puţin. Au crezut puţin. Au încercat puţin. Şi într-un final... au reuşit. Puţin. Cum arată victoria? Play !!! Ăsta este un om care a câştigat. Şi aşa arată succesul. Aşteptaţi până la final. Acolo e victoria.

Interviu "cu" Cătălin Boteazatu (4.09. 2006)

Mi s-a făcut dor de revista Apropo. Dintre toate locurile în care am lucrat, acolo m-am simţit cel mai bine. Ăsta este un interviu pe care l-am făcut acum un an jumătate. E un interviu mişto. L-am pus aici pentru că îmi e dor de revista Apropo. Click.

Cătălin Botezatu se ia prea în serios. Joacă şi teatru puţin. S-a săturat de societate, de Răzvan Ciobanu, de Monica Columbeanu. Interviul l-am făcut în atelierul lui decorat în stil budist. Moda este tributul pe care-l plătim vanităţii fiinţei umane. Asta e concluzia la care am ajuns înainte să încep interviul. Asta e şi concluzia cu care am plecat.

Ai convingeri budiste?
Am studiat budismul. Am fost logodit cu o americancă care studia budismul. Mi se părea o fiţă gratuită. Pe urmă stând mai mult în casă şi aşteptând să vină de la diferite afaceri pe care le avea, m-am apucat să citesc.

Ce convingeri religioase mai ai acum?
Sunt ortodox. Eu chiar cred în Dumnezeu, deşi unora poate li se pare ciudat când mă închin în momentul în care trec pe lângă o biserică. E o chestie de educaţie. E de la mama mea.

Religios greşeşti mult?
Categoric. De aceea în fiecare seară îmi fac rugăciunea. Încep prin a-i mulţumi...

Îmi pari un om constant nemulţumit. Ieri îl bombăneai pe şofer când vorbeam la telefon. Acum pe fetele de aici.
Sunt nemulţumit. Tind către perfect.

Eşti un şef incomfortabil.
Nu. Sunt extrem de flexibil. Am o relaţie de prietenie cu subalternii. Uneori prietenia asta este prost înţeleasă.

Îmi ziceai ceva de un festival la care ai participat...
Da. În Italia. Am luat un premiu destul de important zic eu... pentru cel mai bun creator din Europa.S-au făcut 12 luni sondaje şi s-a constatat că anul acesta eu merit premil. În sensul că am făcut cele mai multe prezentări la nivel internaţional.

Eşti mai bun ca Armani?
Nu am pretenţia să fiu un Armani.Ei au ajuns la un astfel de nivel financiar după 60 de ani. Eu mai am.

Păi, prin titlul premiului de care îmi spuneai pari peste Armani.
Nu. Ei deja sunt altceva. De exemplu Armani a câştigat cel mai bun creator din lume. S-au decernat 4 premii aici. Cel mai bun creator din Asia a luat un japonez.. Bineînţeles că cel mai avangardist, în sensul de show l-a luat Galliano de la Dior. La anu premiul pe care l-am luat eu o să-l ia altcineva. Chiar am întrebat de Armani şi mi s-a spus că el se rezumă la cel câteva prezentări la "Săptămâni ale modei" şi cu asta basta.

Ai concurenţă în România?
De la an la an sunt tot mai delăsători. Sunt meteorici. Apar... dispar. Cei care sun la modă se mulţumesc să facă bani. Eu reinvestesc.

Răzvan Ciobanu nu e competitor?
E un băiat ok. Eu îl cunosc de când lucra la un radio şi mă tot suna să mă invite la emisiunile lui. Poate că ar trebui să facă mai des prezentări.

Poate că o prezentare bună se lucrează în mai mult timp.
Păi el nu face decât una. Şi nici aia bună.

A recunoscut că e homosexual. Ajută?
A-'i asuma asta este o mare responsabilitate. Probabil când eşti într-un con de umbră şi nu ai cu ce să mai ieşi, te foloseşti şi de astea. Contrar aparenţelor sunt oameni care par extrem de serioşi şi de fapt, în intimitatea lor sunt promiscui şi ordinari. Răzvam e un personaj care din multe complexe face lucruri ieşite din comun. Dar atât.

Ai avut tentaţia sexului cu bărbaţi?
Am avut propuneri. Am prieteni gay. N-am avut tentaţia.Am făcut tot felul de alte orgii. Dacă va fi nevoie, există o listă de femei care ar putea certifica orientarea mea sexuală.. Lista ar putea strica însă multe prietenii şi familii. N-am însă cui să mă justific. Cui să mă vând?! Unei societăţi găunoase?!

Prezenţa femeilor în viaţa sexuală a unui bărbat nu implică absenţa bărbaţiilor.
Îţi spun un singur lucru. Dragostea nu are sex.

Dacă ai avea o relaţie cu un bărbat ai recunoaşte?
Dacă ar fi o relaţie care m-ar marca aş recunoaşte. Lumea nu este pregătită pentru aşa ceva. N-am nevoie să fac declaraţii explozive despre mine. Despr erelaţiile mele cu o femei. Sau prin absurd cu un bărbat. În ultimii ani lipsa mea de apariţii alături de femei...

A dat de bănuit.
A dat de bănuit oamenilor limitaţi. Eu nu trăiesc pentru ei. Eu sunt conştient că sunt un subiect care vinde. Atunci nu accept să fiu comentat de un ziarist care de cele mai multe ori nu ştie să scrie un nume. Chiar i-am transmis uneia după un articol plin de greşeli că în locul ei m-aş fi lăsat.

Dă-mi numele ei.
Nu. N-are rost.

Înseamnă că-ţi e frică de ea.
De cele mai multe ori nu vreau să fac scandal. Nu-mi e frică de niciun ziarist. Oricine poate fi demontat. Ziariştii de modă, ca şi creatorii, la noi sunt contrafăcuţi. Şi-au asumat statutul de critic de modă că aşa au vrut ei.

Ai avut-o într-o prezentare de-a ta pe Monica Columbeanu.
Am avut-o pentru că trebuia să fie acolo. Ea nu este o manechină. Nu este nici o frumuseţe. Este o fată cu şolduri late. Cu o frumuseţe de femeie normală. Cu o implantşie. De exemplu are părul crescut până pe frunte. Nu are expresivitate. Singura ei grimasă de pe podium este ţuguierea buzelor.

De ce trebuia să apară?
Pentru că există manechine care trebuie să apară. Sunt "ae lui", sau "ale lui", e amanta cuiva. Sau va fi. Atunci trebuie să apară.

Deci faci compromisuri.
În sensul ăsta am făcut. De cele mai multe ori am făcut pentru că ştiam că se fac ele de râs. Ele îşi terorizează săracii iubiţi să apară pe podiumuri. Omul vine. te roagă. Îi pui mai mult machiaj. Mai multe pălarii pe cap, să nu se vadă cât de neaşpa e. Şi o scoţi.

Ce ţi-a mai rămas de făcut?
Îţi zic un secret. Se întâmplă de foarte multe ori să mă trezesc dimineaţa şi să mă întreb ce doresc. Ştii care e răspunsul? Nimic.

Send to all

Sărbătorile se fac cu telefonul în mână. De sărbători există două categorii de oameni. Cei care trimit mesaje şi cei care şterg mesaje. Unii se regăsesc în ambele categorii. Eu doar în a doua. Asupra celor care butonează cam mult telefonul în perioada asta, planează o suspiciune. Pe toţi îi bănuiesc că trimit mesaje la toată agenda. Mulţi se întreabă ce rost au mesajele astea. Le-am mai zis şi de Crăciun. Eu un fel de confirmare a faptului că încă mai eşti în agendă. De unde şi vorba, des întâlnită în mass-media, "agenda cetăţeanului". Nici nu contează ce zice SMS-ul. Important e că mai eşti. Oricum, am văzut că SMS-urile de Paşti insistă foarte mult pe lumină. Dacă nu are ceva cu lumina parcă îmi lasă o stare de insatisfacţie. Şi totuşi. Sărbătorile acestea mi-au dat puţin de gândit. N-am primit decât vreo 10, 15 mesaje. Cu lumina e adevărat. Numărul meu nu mai e la fel de popular. Şi asta m-a motivat. Abia aştept Crăciunul !!!

Rich out touch faith

Păi şi care este diferenţa? Am mai văzut o dată filmul lui Mel Gibson. Care este diferenţa? Diferenţa pare mare. În 2000 de ani s-a trecut de la "Ăsta e?!" la "Există?!". Când A fost răstignit întrebarea era "Ăsta e?!". Acum întrebarea a devenit "Există?!". Acum Îl răstignim constant cu întrebarea "Există?". Acum e mişto să nu crezi în Dumnezeu. Pari interesant. Biserica e pentru babe. E pentru Gigi Becali. Biserica egalizează. Preoţii "mari" L-au răstignt atunci. Poate şi de frica "egalului". În faţa lui Dumnezeu sunt toţi egali. Se pierd funcţiile. Acum e mişto să nu crezi în Dumnezeu. Cum s-a trecut de la "Ăsta e?!" la "Există?!" ?! Cine ne-a trecut dintr-o întrebare în cealaltă? Îmi plac ăştia de la "Stand up comedy". Am făcut un interviu cu ei şi m-am contrazis cu unu din trupa lor. Făcea poante religioase. Nu prea am avut argumente. M-am mai uitat la filmul lui Mel Gibson o dată. Acum am. Ce diferenţă este între cei care râdeau când Iisus urca spre Golgota şi cei care râd acum? Poantele erau mai proaste atunci? Erau cam aceleaşi. Se râde la fel. Se râde tâmp. Mi-am adus aminte cum îl cheamă pe ăla cu care m-am contrazis. Vio îi zice. În fine. Nu mai e mişto să crezi în Dumnezeu. Şi totuşi. Rămâne pariul lui Pascal. Dacă eu cred şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dacă eu nu cred şi El există, am pierdut tot.

VDTV

Sunt foarte exigent când mă uit la televizor. Asta şi pentru că ştiu câţi colegi de-ai mei talentaţi ar merita roluri importante acolo. Un prezentator trist ţine locul a sute de alţii mai talentaţi ca el. Sunt foarte exigent când mă uit la televizor. Pentru că ştiu ce pretenţii s-au avut de la mine în relaţia mea cu televiziunea. Am 24 de ani şi am lucrat până acum pentru 4 televiziuni. Deci ştiu ce spun. Aştept să regăsesc aceleaşi criterii intransigente de care am trecut eu. Este pe Antena 3 o emisiune care până acum părea să aibe un rost. A fost prezentată de Capatos, de una care mi-a plăcut şi apoi Liviu Stanciu. VDtv îi zice. Acum e una, Anca Florea. E un fel de Radio România Actualităţi pe teve. Vorbeşte alintându-se. Se învârte cu scaunu pe acelaşi princip