Saturday, May 10, 2008

Cătălin Dezbrăcatu despre fotbal



Cineva spunea că cea mai irosită dintre zile, este aceea în care nu a râs. Luăm fotbalul prea în serios. Suntem prea îndârjiţi. E prea multă înjurătură. Sunt prea puţine aplauze. Tudor Arghezi parcă, zicea că tot ce este grav şi solemn, natura a hotărât că trebuie să fie şi prost. Fotbalul la noi a început să devină extrem de grav. Privim solemn spre ecrane. Hai totuşi să mai şi râdem. Să nu devină prost. În premieră pe ţară… Catălin Dezbracatu despre fotbal. Aşadar şi prin urmare interviul pe care l-am făcut pentru unul dintre ziarele de sport ale lumii. Că altfel nu pot să-i zic.

Ţi se pare important fotbalul?
Pentru mine nu e important. Nu m-a atras nicodată sportul ăsta. Mă uit dacă joacă Steaua sau Dinamo.

Nu pui suflet deci.
Exact. Nu ţin cu nicio echipă.

Nici n-ai jucat fotbal înseamnă.
Am jucat. Cine n-a jucat fotbal cînd era mic?! Eram portar.

Aici vroiam să ajung. E foarte greu dacă nu ştii să joci fotbal la anumită vârstă.
Mă puneau ăia în poartă. Stai mă în poartă că altfel nu mai….

Prindeai mingea aia? Erai bun?
Da. Mă nimeream pe traiectoria ei.

Poziţia asta de portar în fotbal e cea mai mişto. Nu alergi. E confortabilă.
Exact. Dacă ai avea posibilitate să-ţi pui acolo o măsuţă, un scăunel. Să serveşti o cafea. Un suc. Dacă vine soare să-ţi montezi o umbreluţă. Ar fi foarte mişto. Să vorbeşti la telefon. Sună-mă mai târziu te rog eu. Am un şut pe poartă. Vorbim mai târziu.

Portarii ăştia n-au imaginaţie înseamnă.
Da. Nu prea au.

Nu ştiu să-şi petreacă timpul liber. La echipele astea mari, sunt meciuri în care au un singur şut pe poartă. E un fel de administraţia timpului liber.
Eu mă uit la fotbal doar pentru spectacol.

Antrenorul ţi se pare important?
Antrenorul e un fel de pleacă ăla vine ăla. Îşi fac prea des geanta.

Vreun fotbalist să-ţi fi plăcut de-a lungul timpului e?
Îmi aduc aminte că era ăla… care a apărat golurile. Duckhadam.

Văd că ai simpatia asta pentru meseria de portar. Şi la televiziune există portar.
Exact. E foarte important.

Ca discurs aşa, ce echipă îţi place mai mult?
Băi îmi place Rapidul. Că am auzit că au un autocar nou.

Nu. CFR-ul are autocar nou.
Sau aşa… da.

Deci ca autocar CFR-ul ar trebui să câştige.
Ca autocar da.

Ca poante care ţi se par mai buni?
Dacă zic unii se supără alţii. Dacă zic alţii se supără unii. D-aia nici nu vreau să zic. Lasă liber aici. Nu trece nimic.

Au prea mulţi bani fotbaliştii? Adică nu te enervează când trece pe lângă tine un fotbalist într-o maşină scumpă? Tu parcă ai un Fiat.
Nu mă consum din chestii d-astea. Cea mai bună maşină, e maşina de servici.

Ai văzut că fotbaliştii au şi iubite foarte frumoase.
Dacă ai bani, nu poţi să pui orice fată în dreapta unei maşini scumpe. Vorba aia, mergi cu o maşină decapotabilă şi nu eşti atent, poate să-ţi sară femeia în maşină.

Tu ai păţit chestii dastea nasoale probabil.
Am păţit. Doar că de bucurie că m-a văzut n-a sesizat că n-am maşină decapotabilă.

Ţi se pare că se face prea mult caz cu fotbalul ăsta.
Da. E mult zgomot pentru nimic.

Becali îţi place?
Nu. Ştii de ce?

Nu.
De d-aia.

E şi el un om. Face glume. Bagă bani în fotbal. De ce să nu-ţi placă?!
Consideră că n-am înţeles întrebarea şi treci peste ea.






Am văzut că mergi des pe la evenimente mondene. Cu fotbalişti te-ai întâlnit pe acolo?
Cu ăsta… cu cine m-am întâlnit mă?! Cum îl cheamă pe ăla de la Formula 1?!

Din fotbal te întrebam.
Da, da… zi un nume de pilot de formula 1.

Schumacher.
Da. Cu ăsta m-am întâlnit. Cu Schumacher.

Păi din câţi fotbalişti avem, tocmai cu Schumacher te-ai întâlnit?!
Da. Cu Scumacher.




Mă uitam că rubrica ta începe miercurea la 9 jumătate. Mai ai un pic şi te intersectezi cu Champions League-ul.
Da. Da. Am vorbit cu domnul Champions League. Să înceapă el un pic mai târziu, să se uite lumea la material şi apoi să se fie mai bine dispuşi la meci.

Deci iniţial Champions League-ul era la 9 jumătate şi l-aţi decalat un pic să apuci să-ţi faci emisiunea.
Dacă începe la fără un sfert, vorbesc eu un pic mai repede ca să apuce lumea şi Champions League-ul.

Când ai vorbit despre fotbal ultima oară?
La radio. Avem un concurs cu întrebări din fotbal.

Da. Am văzut că ai o reclamă şi în ziar aici.
Avem un concurs la Kiss Fm cu întrebări din fotbal. Eu mă uit în foi pentru răspunsuri. Nu le ştiu.

Ai foile la tine practic.
Da. Eu când am văzut arbitrul la fotbal am crezut că e un fotbalist care poartă doliu, că i-a murit cineva.

Ai crezut că e un fotbalist mai supărat. Ţi-ar fi plăcut să fii fotbalist?
Nu. Sunt mulţumit cu ce sunt. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am ajuns ce mi-am dorit.

Meseria ta este actoria.
Da. Am făcut un curs de actor cofetar.

Eu mă mir că nu te pricepi şi la fotbal. Eşti mulţumit de tine?
Da. Dacă nu încep să am burtă, sunt mulţumit de mine.

Zici că fotbalul nu ţi se pare important. Ai vrea să se desfinţeze? Adică să terminăm odată cu fotbalul ăsta?
Dacă ar fi altceva de băgat la televizor pe perioada meciului… . Dacă ai televizor color, plasmă şi chestii dastea, verdele ăla se vede foarte mişto.

Până la urmă, de la fotbal ţie îţi place terenul.
Da. Te relaxează. E ca şi când te-ai uita la un acvariu.

Cum te uiţi la peşti să te linişteşti, aşa te uiţi şi la fotbalişti. Doar că la fotbalişti te enervezi.
Depinde.

Nici ca spectator nu-i uşor fotbalul.
Adică după ce vezi jocul stai şi ore întregi să te uiţi la emsiuni. Să vezi minutul 39. Sau minutul 25 când a alunecat unu’ nu ştiu cum. Te uiţi la un film după care derulezi să vezi scena 4 actul 7. Cam aşa e şi cu fotbalul.

Acum îmi dau eu seama de ce eşti supărat pe fotbal. Tu faci şi emisiunea aia duminică seară de la ora 8 şi te intercalezi cu derbyul.
Ce înseamn` “derby” ? Nu e cumva loţiune daia de după ras? Derby? After shave dăla?

Derbyul e când se întâlnesc pe teren fotbaliştii cu cele mai mari salarii. Atunci e derby-ul.
Derby. Da. Am înţeles. Şi la mine e tot un fel de derby. Doar că e un derby cu multe cuvinte. Cuvinte curate. Că aşa şi pe buzele fotbaliştilor mai vezi cuvinte.



Ţi se pare că ştiu să înjure bine fotbaliştii?
Nu ştiu dacă ştiu. Da’ înjură cu poftă.

Cu ratingurile cum mai stai?
Bine. Atâta vreme cât plăteşti ca să se modifice ratingul, stai bine.

Tu sau în general?
Da. Am pe cineva la măsurători care primeştrte şi bonuri de masă.

Îţi place în România?
Am momente când îmi place. Şi am momente când nu-mi place.

Acum e mişto să nu-ţi placă.
E adevărat că sunt mai multe lucruri nasoale decât bune.

Nu ne distrăm în România? Am văzut că te mai întâlneşti pe la evenimente cu străini. Vorbeşti cu ei. Par cam trişti un pic. Nu prea se mişcă bine.
Nu. Nu sunt complexaţi. N-au atitudini de bădărani, să dea în camerele de filmat. Sunt mai fireşti

Tăriceanu era un pic suprat pe tine, la un moment dat.
Da. I-a trecut. Aşa e în tenis.

Tu ai rol foarte important. Te ocupi de buna dispoziţie a oamenilor.
E un rol foarte important. ŞI nu e nici pe departe aşa uşor cum pare.




Mai ai poante? Mai poţi?
Mi-am luat de vreo 10000. Acum 2 ani mi-am luat mai multe. Am găsit un preţ mai bun.

1 Comments:

Anonymous Anonymous said...

genial...genial dezbracatu'..genial interviul ! bravos radone ! miss u !

May 11, 2008 at 12:05 PM  

Post a Comment

Subscribe to Post Comments [Atom]

<< Home