Obiectiv vorbind...

Oamenii vor să aibe. Viaţa este suma achiziţiilor. Se trăieşte într-o dictatură obiectuală. Milioanele de oameni se duc la serviciu şi au tot timpul în proiect următoarea achiziţie. Tot timpul ceva trebuie cumpărat. Probabil aşa se trece de la subiectiv la obiectiv. Întotdeauna subiectul este obiectul. Se discută mult despre ce trebuie cumpărat. Înainte să cumpere ceva românul anunţă în stânga şi dreapta. După ce-l cumpără, românul vorbeşte cu o mândrie disimulată despre asta. Apoi vorbşte despre următorul obiect ce trebuie cumpărat. Românii îşi determină frustrări constante când nu pot să aibe. Îţi povestesc şi asta. Le place să se şi lamenteze. Faptul că o duc prost este iar un subiect constant în discurs. Asta face ca momentul achiziţiilor să fie mai zgomotos şi exploatat până la absurd. Un casetofon nou şi prost dat la maxim, până când din manea nu se mai înţelege nimic. Românii şi-au cumpărat aere condiţionate. Nu se mai poate sta nicăieri mai mult de 5 minute. Toate sunt la maxim. Celor din jur să le fie clar că există. Iarna e prea cald şi vara e prea frig. Taximetriştii. Şi-au cumpărat gps-uri. Nu că n-ar ştii străzile. Da' e mai mişto aşa. Maşinile au televizoare mici în care şoferul se uită din când în când. Incredibil. Să uită la televizor în maşină. Nu se vede şi nu se înţelege nimic. Da' există. Detectoare radar. Piuie din 30 în 30 de secunde. Nu ajută la nimic. Da' există. Românii nu folosesc la nimic. Da' există. Am glumit.