Dacă pozele ar vorbi

Copilăria este spaţiul în care părinţii te anunţă des că... "trebuie să ajungi cineva". Tu-ţi propui constant să ajungi altcineva. Îţi schimbi des simpatiile. Să nu spun orientările. Dai capacitatea... ţi se decide viitorul. Dai "Bac-ul"... iar. Intrii la facultate. Iar se decide viitorul. În viaţă cel mai greu de decis e viitorul. Viitorul e important pentru că oamenii îşi doresc să trăiască mult. Ca durata, nu ca intensitate. Există tentaţia de a înţelege asta. După care te gândeşti cum e, să zicem, să vinzi cartele timp de 100 de ani. Sau să citeşti contoare 150 de ani. Sau să fii "răspunzătoare" la telefonul unei companii de taxi, 200 de ani. "Aviaţiei 10 minute... cine şi cât... Aviaţiei". E nasol. Am cumparat o bluză pentru prietena mea. Vânzătoarea ia banii. Nu ridică privirea şi spune din inerţie... "s-o purtaţi sănătos". Nu trebuiesc uitaţi cei care servesc la KFC şi Mc Donald's. Îl citez pe un prieten, ajuns inevitabil, ca mulţi dintre noi, să facă o comandă la oamenii aceia de la Mc Donald's. "Vreau un meniu fish mac, o coca cola la meniu, nu... nu vreau sos, nu vreau plăcintă şi ştiu... mă mai aşteptaţi pe la voi". E treaba naibii asta cu viitorul.