Editorialul meu din "Glamour"

De ceva timp Bucureştiul s-a umplut de clădiri mari, inexpresive, complicate şi serioase. Există puncte comune între atitudinea bărbaţilor şi mărimea clădirilor în care lucrează. O clădire mare, determină funcţii pe măsură. Account manager. Client service director. Cum s-a ajuns aici?! Jerry Seinfeld spunea că pe noi bărbaţii, nu prea ne interesează ce lucrează femeile. Lucrurile merg pe principiul “just do what ever you have to do”. Femeile însă, sunt constant interesate de ceea ce lucrează bărbaţii. Funcţia este decisivă. Bărbatul este ce lucrează. Aşa s-a ajuns la Account manager. Client service director. Hair Styler. Ca să nu mai zicem… strategic planner. Sau ştiu eu… account executive. Viaţa pare că se complică. Pare a scăpa de sub control. Business developer. Senior information architect. Şi, de ce nu, tehnical architect-financial services. Iată în ce hal ne-aţi adus. Astea nu sunt decât simptome ale faptului că bărbaţii au un scop suprem. Şi nobil. Să câştige privirile admirative ale cât mai multor femei. Restul aici....

Finance seniour consultant. Părem a fi înebunit de tot. În clădirile noi şi mari, bărbaţii au parcă şi un mers mai complicat. Ceva mai apăsat. Parcă şi puţin mai convingător. Par a se duce undeva tot timpul. Nu este suficient. Mai trebuie ceva. Trebuie echipament. E ca la fotbal. Soarta a decis. Costum gri. Cămaşă albă. Şi cravată. Costumele par a ne purta pe noi mai mult decât noi pe ele. Unui astfel de context îi trebuie asociată o privire tot timpul preocupată. Sau “prea ocupată”. Discuţiile sunt scurte şi cu uşoare tente diplomatice. Toate ca toate. Lucrurile par a se bloca iremediabil şi constant la intrare. Portarul este întotdeauna decisiv. De la el pleacă toată povestea. Te priveşte tâmp şi suspicios. Îşi domină influent scaunul, pe care se învârte cu precizie. La piept îi atârnă ceremonios un ecuson. Întrebările sunt scurte şi la obiect. El este cel care vrea să ştie. Dincolo de el, coridoarele sunt prevăzute constant cu domni care vorbesc la telefon. Discuţiile par a avea un caracter capital. Ţara pare a depinde de ele. Dacă sunt făcute şi în limba engleză, mişcările vorbitorului, trădează categoric o discuţie cu altă planetă. Se gesticulează mult. Se vorbeşte tare. Şi apăsat. Este treabă serioasă. Este de lucru. Plimbatul cu o foaie de hârtie în mână, pe culoarele unei astfel de clădiri, îţi dă senzaţia că ai avea cu adevărat un sens. Ce să mai. Nimic însă nu se compară cu momentul în care unul dintre aceştia, este nevoit calendaristic să poarte în mână un mărţişor. Să se îndrepte cu el romantic şi serios, spre o colegă de breaslă. Dar asta este o altă discuţie, care ne şi face plăcere mai puţin. Futuristica clădirilor pare a fi o constantă a vieţii noastre. Suntem luxoşi. Părem a fii locuit întotdeauna astfel de clădiri. Lucrurile par greu imaginabile alfel. De ce s-a ajuns aici? Zâmbiţi şi răspundeţi capitalismul!? Sunteţi naive.