Aplauze

Se aplaudă cam mult. Şi cam tâmp. Şi fără explicaţie. Dacă vă vine să urmăriţi emisiunea lu' Teo, fiţi atenţi la cum se râde. Face dumneai o poantă şi râde unu. Apoi ceilalţi. Au angajat un băiat care ştie să râdă ca lumea. El le sugerează celorlalţi când e de râs. E mai sigur. Să nu se facă vreunu de râs. Să râdă fără motiv. Aşa şi cu aplauzele. Se aplaudă ordonat. În acelaşi ritm. Nu aplauzi când îţi vine. Aplauzi când e cazul. Ultima oară am aplaudat la un meci de fotbal. Şi la o piesă de teatru a lui Radu Beligan. Ambele situaţii detrminau aplauze. E unu pe Antena 2, care în timp ce vorbeşte ridică o sprânceană. A văzut el la cineva mişcarea asta. Mihai Morar e numele de scenă. Băi şi pe ăstă îl aplaudă. Aplauzele au scăpat de sub control. Ăsta-i obicei de manelist. Ăia aplaudă când dansează. Poate vine un moment în viaţă în care nu ştii ce să faci cu mâinile. Şi atunci aplauzi.