Gsp teve

O reporteriţă îl pândeşte pe un jucător de la naţională. Se terminase ultimul amical anterior Campionatului European. Jucătorul vine. Ea se concentrează... şi pune întrebarea: "V-a fost frică să nu vă accidentaţi, că urmează CE?". Ăsta răspunde. "Da". În tribune a fost puţină lume. Ce întreabă ea!? "Vă aşteptaţi la mai mulţi spectatori?". Ce răpunde el !? "Da". Ea mi s-a părut ea mai fotbalistă ca fotbalistul. 6 posturi de sport. Suficiente ideii că fotbalul n-are chiar atâta de spus. Sau cei cu întrebarea n-au atâtea curiozităţi. Aici e secretul. Să ştii să fi curios. Au aceleaşi întrebări. Jucătorii aceleaşi răspunsuri. În fotbal de obicei tonul e grav. Important. E unu, Geambaşu îl cheamă. E tot timpul supărat. E sceptic. Vorbeşte cu verdict. Imediat ştie care-i treaba. În vogă acum văd că e Cătălin Ştiucan. Ăsta-mi pare tot timpul că nu e pe subiect. Că poate mai mult. Da' are ghinion. La Sport.ro apare Caramavrov. Nu ştiu cine e. Şi el, vorbeşte mirat că-l ascultă cineva. Zice banalităţi. Chestii care se ştiu. Da' ţi le mai zice şi el. Dacă tot îl întreabă cineva de vorbă. Apoi e Buzărin. Cred că-n copilărie era cel care nu mai avea loc în echipă la fotbal. Vorbeşte agitat. Dă din cap constant. E complex. Băi şi să nu-l uit pe Cartianu. Ăsta de când îl ştiu n-a zis nimic interesant. Da' de fiecare dată îmi lasă impresia că urmează. 6 televiziuni de fotbal. Cam mult.